Mai multe școli din județul Botoșani au renunțat la sobe. Folosesc apa din subteran pentru a-și asigura căldura

Mai multe școli din județul Botoșani au renunțat la sobe. Folosesc apa din subteran pentru a-și asigura căldura

Mai multe şcoli din localitatea Pomârla, judeţul Botoşani, au fost racordate la cele mai perfomante sisteme de încălzire. În loc de sobe sau centrale pe lemne, şcolile au centrale care folosesc apa din subteran. Un sistem nou pentru noi, dar care este folosit deja de multă vreme în ţările nordice, relatează Observatornews.ro.

Cu 20 de mii de euro, bani accesaţi prin Programul Național de Dezvoltare Locală, cinci unităţi de învăţământ din Pomârla vor avea sisteme de încălzire pe baza de pompe care folosesc energia pământului. Sunt foraje de mare adâncime care transferă şi transformă apele subterane în căldură şi apă caldă.

„Numai un simplu reglaj iniţial sau de pe telefon şi este suficient pentru a avea o temperatură constantă în toată şcoala. Am scăpat şi de noxe şi de avize şi de tot ce înseamna munca fochistului”, a declarat Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.

Tot acest sistem este monitorizat printr-o aplicaţie pe telefon, astfel munca fochistului stă acum doar într-o simplă glisare pe un ecran.

 „Omul de serviciu, fochistul, râdeam mai devreme cu el să predea toporul la liceu că nu mai are nevoie de el. Lucrează doar de pe tablet”, a spus Bogdan Jâșcanu, directorul Școlii Ghiorțeni.

Toate încăperile din școli sunt astfel încălzite constant, iar caloriferele au dispărut.

„Nu mai sunt calorifele clasice pe care tot timpul le stricau, le atingeau, le atingeau cu băncuţele, acum căldura vine de sus”, completează Bogdan Jâșcanu.

Tehnologia noua a fost primită cu braţele deschise atât de părinţii elevilor, cât şi de cadrele didactice care predau în aceste şcoli.

Deocamdată s-au montat sistemele de încălzire la trei din cele cinci şcoli din comună, iar acest lucru a fost posibil şi pentru că s-au închis şcolile şi s-au putut realiza lucrările. Dacă până acum într-o lună de iarnă numai lemnele costau peste 2.500 de lei pentru o unitate de învăţământ, primele calcule arată că de acum înainte, factura pentru curentul care se consumă nu depășește 1.000 de lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Candidații pentru funcțiile de primar și consilieri locali în comuna Mihai Eminescu și-au depus candidaturile!

astăzi, 15:31
10

Verginel Gireadă, candidatul din partea Partidului Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani pentru funcția de primar al comunei Mihai Eminescu, și-a depus candidatura la Biroul Electoral de ...

Copil de trei ani rămas blocat în apartament. Bunica a chemat urgent pompierii! (Foto)

astăzi, 14:50
150

Într-o clipă de neatenție, un copil de trei ani, din municipiul Dorohoi, a rămas blocat într-un apartament situat la etajul IV. La fața locului au ajuns, în cel mai scur...

(P) Renovare de nota 10: cele mai populare dileme şi cum să le faci faţă

astăzi, 14:47
37

Renovările interioare nu sunt deloc uşoare, mai ales atunci când te loveşti de probleme pe care nu ştii cum să le soluţionezi. Fie că reamenajezi o casă, fie că urmează să te muţi &i...