Jandarmii botoșăneni, acțiune într-o școală din județ. Care a fost motivul

Jandarmii botoșăneni, acțiune într-o școală din județ. Care a fost motivul

140 de elevi și șapte cadre didactice de la Școala Profesională „Gheorghe Burac” din Vlăsinești s-au întâlnit, joi dimineață, cu jandarmii botoșăneni, în cadrul unei activități preventive.

În această zi, în mai multe țări, inclusiv în România, este sărbătorită Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, dar mesajul ei trebuie să se manifeste în fiecare zi.

În anul 2019, pentru educarea copiilor și a tinerilor în spiritul respectării legilor, prevenirii manifestărilor violente sau de altă natură antisocială în unitățile de învățământ preuniversitar, s-au organizat trei campanii de prevenire a faptelor antisociale pe direcţiile de acţiune cu aplicabilitate în mediul şcolar, pe durata a câte unei săptămâni, cu desfăşurarea zilnică de acţiuni de intervenţie preventivă la fiecare unitate de învăţământ din responsabilitatea inspectoratului.

Activitățile preventive nu au avut loc doar în școli, 283 de acțiuni de acest gen fiind desfășurate și în arene sportive, locuri de desfăşurare a unor adunări publice, sediile unor organizaţii sau asociaţii, precum şi în alte zone din mediul urban şi rural.

Jandarmii au prezentat teme cu privire la prevenirea delicvenţei juvenile, violenţei în instituţiile de învăţământ, violenţei în familie, violenţei în sport, prevenirea consumului de droguri sau alte substanţe halucinogene şi a criminalităţii stradale, urmărindu-se creşterea calităţii activităţilor preventiv-educative prin diversificarea tematicii prezentate și lărgirea grupurilor ţintă.

Prin Planul Strategic al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Botoșani pe anul 2019 a fost asigurat un sprijin financiar în cuantum de 4.100 lei pentru derularea activităţilor preventiv-educative şi de antivictimizare a populaţiei, fiind achiziționate materiale care au susţinut în mod eficient derularea activităţilor.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii din Botoșani în alertă: Sunați la 112 dacă o vedeți pe Maria!

Marţi, 16 Aprilie 2024
236

Marți, în jurul orei 12.00, fata a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit.Bobeică Narcisa Maria are următoarele semnalmente: aproximativ 1, 65 m înălț...

Se întâmplă lângă noi: Lecție de istorie, arhitectură și numismatica la Agenția BNR Suceava!

Marţi, 16 Aprilie 2024
72

Banca Națională a României (BNR) organizează cea de-a patra ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, în zilele de joi,18 aprilie, și vineri,19 aprilie. Pentru a...

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volanul unui autovehicul neînmatriculat!

Marţi, 16 Aprilie 2024
71

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, luni,15 aprilie 2024, pe drumul comunal DC 77 din comuna Dersca, un autovehicul condus de un bărbat de 4...