Elevii se opun proiectului privind structura anului şcolar formulat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării: „O astfel de măsură produce haos”

Elevii se opun proiectului privind structura anului şcolar formulat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării: „O astfel de măsură produce haos”

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) a cerut retragerea proiectului de Ordin de ministru privind structura anului şcolar 2020-2021, arătând că cele două vacanţe fracţionate îi bulversează pe copii. Elevii susțin că atenţia ministerului ar trebui să se concentreze pe problemele reale din sistem, cum ar fi metodele de predare-învăţare-evaluare.

„Nu structura anului şcolar ar trebui să fie una mult mai aerisită pentru a permite dezvoltarea personală şi profesională a elevului, ci metodele de predare-învăţare-evaluare folosite şi arhitectura curriculară implementată”, se arată într-un comunicat de presă.

Consiliul Naţional al Elevilor arată, în comunicatul de presă transmis miercuri, că solicită ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica-Cristina Anisie, retragerea proiectului de Ordin privind structura anului şcolar 2020-2021, potrivit căruia cursurile în noul an şcolar vor începe în 14 septembrie 2020, iar vacanţa de iarnă nu va mai fi asimilată cu vacanţa intersemestrială, „producând un real dezechilibru din punct de vedere educaţional”.

„Considerăm că o astfel de măsură ar produce haos în sistemul de educaţie, întrucât întreaga perioada dintre cele două vacanţe (vacanţa de iarnă, respectiv cea intersemestrială) va fi dedicată doar rezolvării situaţiei şcolare şi nu aprofundării materiei, în conformitate cu programa şcolară. Faptul că proiectul de Ordin prevede cel mai scurt an şcolar din istoria recentă nu este un aspect îmbucurător pentru beneficiarul primar al educaţiei - nu structura anului şcolar ar trebui să fie una mult mai aerisită pentru a permite dezvoltarea personală şi profesională a elevului, ci metodele de predare-învăţare-evaluare folosite şi arhitectura curriculară implementată”, spun reprezentanţii elevilor.

Elevii susţin adoptarea unei măsuri care să ducă la creşterea calităţii actului instructiv-educativ, in extenso, anul şcolar urmând să înceapă la 1 septembrie şi să se încheie în 1 iunie.

„În primul rând, dorim să atragem atenţia cu privire la un fenomen care a luat amploare în sistemul educaţional, mai ales în ultimii ani: calendarul examenelor naţionale este unul decalat, elevii sunt nevoiţi să susţină aceste examene în toiul verii, în clase care nu sunt dotate cu sisteme de ventilaţie, randamentul fiind unul din ce în ce mai scăzut. De asemenea, orice zi petrecută la şcoală în luna iunie este resimţită precum o povară de către elevi, aspect care favorizează absenteismul şcolar masiv, dar şi incapacitatea elevilor de a se putea concentra pe studiu", argumentează elevii.

„Deşi apreciem faptul că, menţinând principiul transparenţei decizionale, proiectul de Ordin privind structura anului şcolar 2020-2021 este supus unei dezbateri publice, nu suntem de acord cu structura propusă – în primul rând, cursurile se doresc a începe prea târziu, iar, dacă dorim o abordare calitativă şi incluzivă, trebuie să milităm pentru ca anul şcolar să aibă o structură fixă, cursurile să înceapă anual pe 1 septembrie şi să se încheie pe 1 iunie. Orice zi petrecută pe băncile şcolii în luna iunie nu produce niciun fel de beneficiu pentru elevul din România, iar acest aspect se transpune în absenteismul masiv al elevilor în lunile verii. Ne dorim stabilitate şi asumare politică pentru ca anul şcolar să înceapă pe 1 septembrie şi să se încheie pe 1 iunie şi vom continua să milităm pentru concretizarea acestui demers. Îi solicităm doamnei Ministru al Educaţiei şi Cercetării să vadă beneficiile pe termen lung care vor deriva din această măsură. Vacanţele profesorilor, tichetele de vacanţă ale antreprenorilor în turism pot aştepta, educaţia nu mai poate aştepta” se mai precizează în comunicatul de presă emis de Consiliului Naţional al Elevilor.

Propunerea ministerului este ca anul şcolar 2020 - 2021 să înceapă în 14 septembrie şi să se încheie în 18 iunie, fiecare semestru având 17 săptămâni, iar vacanţa de primăvară urmând a fi fracţionată pentru a include Paştele ortodox şi pe cel catolic.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

S-a stins un fost primar din Botoșani. ”Un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur” (Foto)

astăzi, 21:20
565

Liberalul Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe, alăturând deopotrivă cuvinte de apreciere pentru un ”brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.Ioa...

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

astăzi, 19:34
212

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

astăzi, 18:04
165

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...