Elevii s-ar putea reîntoarce gradual la școală din 11 ianuarie. Cine va avea prioritate

Elevii s-ar putea reîntoarce gradual la școală din 11 ianuarie. Cine va avea prioritate

Sorin Cîmpeanu, noul ministru al Educației, declară că școlile ar putea fi redeschise după sărbătorile de iarnă, mai exact începând cu 11 ianuarie 2021, data la care elevii ar trebui să se reîntoarcă la școală în mod normal.

Cîmpeanu susține că redeschiderea instituțiilor de învățământ se va face, cel mai probabil etapizat, în funcție de evoluția epidemiologică a pandemiei, în special a noii tulpine de coronavirus care afectează cu precădere copii.

„Cu siguranță ar fi o deschidere etapizată, în sensul că mai întâi ar putea lua parte la cursurile fizice cei de la grădinițe și școlile primare și apoi școala gimnazială și învățământul preuniversitar, respectiv învățământul universitar. Trebuie să ținem seama de evoluția mai ales a acestei noi forme pe care a căpătat-o virusul, care din păcate are în centrul atenției tocmai copiii. Trebuie să vedem cum procedează și alte state”, a declarant Sorin Cîmpeanu, noul ministru al Educației.

Ministrul Educației  spune că școlile ar putea să fie  redeschide  gradual, fiind propusă data de 11 ianuarie, când se vor întoarce la școală, în primă etapă, elevii din învățământul primar și copiii din grădinițe, continuând  în semestrul al II lea, respective de pe data de 8 februarie,  cu învățământul gimnazial, liceal și universitar.

„Sunt două decizii importante care trebuie luate, în principiu, în această săptămână. Una vizează redeschiderea școlilor, fiind avansată data de 11 ianuarie, însă e doar o variantă în lucru. Asta însemnă că cei de la grădiniță și elevii școlilor primare ar putea să se întoarcă la școală chiar din acest semestru. Astfel, semestrul II, care începe pe 8 februarie, i-ar găsi deja în bănci. În acest sistem de învățământ sunt peste 3 milioane de elevi și peste 500.000 de studenți”.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta