Ecaterina Andronescu vrea să schimbe Legea Educației!

Ecaterina Andronescu vrea să schimbe Legea Educației!

​Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a declarat sâmbătă că va pune în dezbatere publică o nouă lege a educației până la finalul lunii ianuarie. Documentul va sta în dezbatere publică timp de două luni.

„Eu vreau să lansez un draft de lege probabil spre sfârșitul lunii ianuarie ca să fie în dezbatere din ianuarie până în martie și vreau să discut cu toată lumea, cu grupurile parlamentare, cu părinții, profesorii. Ieri am avut întâlniri cu reprezentanții Federației Asociațiilor de Părinți, cu Coaliția pentru Dezvoltarea României. Și de la fiecare culegi câte ceva”, a spus Ecaterina Andronescu, ministrul Educației.

Potrivit Hotnews, întrebată despre proiectul România Educată și cum va fi inclus acest proiect al președintelui Klaus Iohannis în viitoare lege, Ecaterina Andronescu a spus că nu vrea să creeze conflicte și că, dacă vor exista părți bune, acestea vor fi incluse în proiect.

„Cred că toți cei care au ceva de spus cu privire la educație trebuie să spună și cei care sunt în situația să decidă la momentul acela considerând toate opiniile. N-ai cum să le știi pe toate. Poate veni o idee dintr-o școală o idee la care nu te-ai gândit. România Educată este un program pe care președintele l-a lansat. Cred că trebuie citit și ce este bun mers mai departe. Nu vreau să dezvolt situații conflictuale. Școala are nevoie de înțelegere din partea tuturor. Sunt idei pe care nu ai cum să nu le citești, să le iei în seamă, iar dacă sunt transformabile în lege să le pui în lege, nu este asta o problemă”, a declarat Ecaterina Andronescu. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Prefectul, apel în ședință pentru siguranța elevilor: „Observ că s-au făcut progrese...” (video)

astăzi, 09:40
20

O astfel de situație, a cazurilor de violență în școli, a fost punctată și de către șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, comisar șef de poliție Costîn...

Microbuz cu ucraineni răsturnat pe DN 17. Cinci persoane transportate la spital!

astăzi, 09:14
168

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, un microbuz s-a răsturnat, vineri dimineața, pe raza localității Prisaca Dornei. În microbuz se aflau șase perso...

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi!

astăzi, 08:58
55

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati”, Compartimentul de Primiri Urgențe de la Secția de Pediatrie și Compartimentul de Urgențe din cadrul Spitalului Municipa...