Sindicatul AJOFM Botoșani cere clarificări de la Guvern: „Îi transmitem doamnei ministru că trebuie să fim consultați cu privire la deciziile ce ne afectează în mod direct”

Sindicatul AJOFM Botoșani cere clarificări de la Guvern: „Îi transmitem doamnei ministru că trebuie să fim consultați cu privire la deciziile ce ne afectează în mod direct”

Sindicatul din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Botoșani solicită noului Guvern al României clarificarea afirmațiilor din spațiul public legate de activitatea caselor județene de pensii și intenția de desființare a unor instituții din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Potrivit unui comunicat de presă emis de organizația botoșăneană, Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii atrage atenția că actualul ministru al muncii se află într-o gravă eroare prin faptul că, face confuzie cu privire la termenul de stabilire/emitere a deciziilor noi de pensionare și termenul de punere în plată a acestor drepturi noi, prin afirmația că s-a depășit termenul de 45 de zile.

Iată scrisoarea deschisă transmisă de Sindicatul AJOFM Botoșani:

„Potrivit dispozițiilor art.106 alin.(1) din Legea 263/2010 privind sistemul public de pensii: ”(1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii.”

Angajații caselor de pensii respectă dispozițiile legii prin încadrarea în acest termen, ba mai mult, în majoritatea cazurilor deciziile dosarelor noi de pensii sunt emise sub acest termen reglementat de lege.

În cazurile rare în care termenul de 45 de zile nu este respectat, situația poate fi generată de cauze obiective și anume: documentația necesară finalizării dosarului nou de pensie este incompletă, perioade de muncă neclare, perioade de muncă în străinătate etc.

Precizăm doamnei ministru că în structurile teritoriale, în speță Casele Județene de Pensii, atribuțiile de conducere sunt exercitate prin directori executivi și nu prin președinți. Casa Națională de Pensii Publice, într-adevăr este condusă de președinte împreună cu Consiliul de Administrație, iar dacă acesta se află în concediu (de odihnă, incapacitate temporară de muncă etc.) în imposibilitatea de a presta activitate, asta nu înseamnă că funcționarea Caselor Județene de Pensii este întreruptă și că pensionarii nu-și vor mai primi drepturile bănești la timp (a se vedea afirmațiile prim ministrului, domnul Ludovic Orban în intervenția de la emisiunea din 13 noiembrie la postul de televiziune Digi24).

Legat de afirmația doamnei ministru Violeta Alexandru după vizita făcută la Casa de Pensii a sectorului 6: “am găsit acolo un munte de justificări, o groază de scuze și mi-am dat seama cât de puțin este responsabil funcționarul nostru în fața unor sarcini pe care le primește”, îi transmitem doamnei ministru, că personalul este INSUFICIENT și nu INEFICIENT, că nu pasăm responsabilitățile, și că respectăm procedurile de lucru în activitatea extrem de complexă și laborioasă.

Pe fondul unui deficit acut de personal, în urma măsurilor adoptate în anul 2010, a unor investiții ineficiente din zona software&hardware, a unor condiții de muncă neadecvate s-a ajuns să ne confruntăm cu dificultățile de care suntem acuzați.

Îi mai reamintim totodată că Legea 263/2010 privind sistemul public de pensii a avut 47 de modificări într-un interval de 9 ani, modificări care au fost puse în aplicare cu același personal subdimensionat, care în ciuda tuturor dificultăților, a făcut mari eforturi pentru ca beneficiarii să primească drepturile la timp.

Anul 2019 pentru sistemul de pensii a venit cu aplicarea dispozițiilor Legii nr.221/2018 și pe lângă activitatea curentă, au trebuit recalculate aproximativ 100.000 de dosare într-un interval de doar 6 luni.

Au fost momente în care datorită avalanșei de modificări legislative, pe lângă activitatea curentă au fost efectuate o mulțime de noi recalculări impuse de acestea, întreg personalul prestând nenumărate ore suplimentare.

Aceste ore suplimentare conform legislației actuale, din păcate, nu se pot plăti dar nici nu se pot compensa în timp liber cuvenit, din simplul motiv că personalul este insuficient pentru volumul și complexitatea activității.

Afirmațiile ministrului muncii, cât și ale prim-ministrului, domnul Ludovic Orban nu fac decât să discrediteze funcționarii publici din instituțiile M.M.P.S (ANPIS, ANOFM, CNPP, IM), în special a personalului care lucrează direct cu publicul.

Pe de altă parte, din punct de vedere uman, după tot efortul depus de angajații instituțiilor M.M.P.S. pentru implementarea cu succes a modificărilor legislative care stau la baza activității, putem spune că afirmațiile din spațiul public sunt nefondate și se constituie ca un factor demotivant.

Solicităm ca abordarea ministrului muncii să fie îndreptată spre identificarea unor soluții, printr-o analiză obiectivă la problemele din sistem, probleme pe care organizația noastră le-a semnalat și prezentat în repetate rânduri Ministerului Muncii. Prioritar nu ar trebui să fie desființarea unor instituții ale ministerului, pentru că ar genera grave disfuncționalități în sistem.

În încheiere, îi transmitem doamnei ministru că suntem deschiși dialogului și trebuie să fim consultați cu privire la deciziile ce ne afectează în mod direct, dorim discutarea problemelor de interes profesional, economic și social”.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

(P) Relansare monumentală: ReduceriPreturi.ro reînvie după zece Ani

astăzi, 13:46
10

ReduceriPreturi.ro, unul dintre pionierii ofertelor online, se întoarce după zece ani de pauză cu o nouă viziune și o abordare modernizată. Relansarea include funcționalități îmbun...

Îl mai țineți minte pe Aron Bălan, spaima șoferilor din Botoșani?

astăzi, 13:12
114

Un tânăr care are la activ sute de fapte de furt comise pe raza județelor Suceava și Botoșani a fost condamnat miercuri, 24 aprilie, de magistrații de la Judecătoria Gura Humorului, î...

Școala performanței: Elevii din Botoșani au participat la Concursul Județean ”Ioan Țicalo”

astăzi, 12:45
88

Obiectivul principal al concursului este de a încuraja dezvoltarea spiritului de competiție și a interesului pentru studiul limbii și literaturii române și al matematicii, evaluarea co...