Românii mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru a investi în titlurile de stat CENTENAR

Românii mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru a investi în titlurile de stat CENTENAR
Ministerul Finanţelor Publice a lansat a treia emisiune de titluri de stat către populaţie, cu o dobândă foarte avantajoasă de 4,5% pe an şi maturitate de 2 ani. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. 
 
Având în vedere interesul crescut al investitorilor, MFP prelungeşte cu încă o săptămână perioada de subscriere, iar titlurile de stat pot fi achiziţionate de la Unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, astfel: 
 
până pe 21 decembrie 2018 de la unităţile Trezoreriei Statului;
până pe 20 decembrie 2018 prin reţeaua de oficii poştale din mediul urban şi 19 decembrie prin reţeaua oficiilor poştale din mediul rural.
 
După încheierea perioadei de subscriere, MFP va organiza o tombolă prin care 1000 de investitori ai acestei emisiuni de titluri de stat vor fi selectaţi pentru a primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câştigătorilor. Suma minimă investită pentru a participa la tombolă este de 500 lei.
 
”Prin emisiunile de titluri de stat CENTENAR îi facem pe români parteneri la creşterea economiei româneşti,  în calitate de investitori direcţi. Joi, 27 decembrie a.c, vom organiza tombolă prin care vor fi traşi la sorţi cei 1.000 de câştigători ai premiilor în valoare de 5.000 de lei. Este modul nostru de a le mulţumi românilor pentru încredere”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
 
Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunile anterioare. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.
 
Valoarea maximă a subscrierii pe fiecare investitor este de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua C.N. ”Poşta Română” S.A.
 
În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moştenitori.
 
Lista câştigătorilor bonusului de dobândă va fi publicată pe site-ul MFP, fără a include detalii cu caracter personal ci doar informaţii indicative ale câştigătorilor. Câştigătorii bonusului de dobândă vor fi notificaţi de către MFP, inclusiv cei care au subscris printr-un oficiu poştal al Companiei Naţionale Poşta Română - S.A.
 
 
(Comunicat de presa)
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Deschiderea oficială a Olimpiadei Naționale de Limba ucraineană la Botoșani (Foto)

astăzi, 09:22
1

În perioada 22-25 aprilie 2024, la Botoșani se desfășoară a XXX-a ediție a Olimpiadei naționale de limba și literatura ucraineană maternă – etapa națională, un eveniment de pres...

USR Botoșani: Primari cu apucături de mafiot

astăzi, 08:42
124

Apropierea alegerilor de pe 9 iunie și intrarea în campania electorală scoate ce-i mai rău din anumiți primari și acoliți ai acestora. Membrii Alianței Dreapta Unită se confruntă cu sit...

Fals polițist descoperit de DIICOT, ce ”arsenal” au găsit polițiștii în mașina unui botoșănean!

astăzi, 08:21
221

În luna ianuarie 2024, martorul denunțător G.G., care are calitatea de inculpat într-un dosar al DIICOT Iași, în care este acuzat de trafic de persoane și proxenetism, și se afl...