Restituirea taxelor auto: În ce perioadă vei primi înapoi banii pentru timbrul de mediu?

Restituirea taxelor auto: În ce perioadă vei primi înapoi banii pentru timbrul de mediu?

În curând, proprietarii de mașini care au plătit una dintre fostele taxe auto, adică inclusiv timbrul de mediu, vor putea să depună cereri pentru restituirea sumelor achitate statului. Astfel, returnarea sumelor încasate ilegal de stat se va face doar în anumite perioade, în funcție de ce taxă auto trebuie restituită.

Potrivit Avocatnet.ro, reintroducerea posibilității de a cere restituirea vechilor taxe auto, precum și a timbrului de mediu, care încă nu putea fi returnat până de curând, este reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017. Documentul stabilește foarte clar perioadele în care proprietarii de mașini își vor putea primi sumele plătite în ultimii aproximativ zece ani.

Restituirea sumelor se face, în baza deciziilor emise de Fisc, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018, pe de o parte. Concret, în acest interval de timp își vor primi banii înapoi românii care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Pe de altă parte, cei care au plătit timbrul de mediu pentru autovehicule își vor vedea banii returnați abia în perioada 1 septembrie 2018 - 31 martie 2019.

Foarte important de știut este că cererile pentru restituirea fostelor taxe auto vor putea fi depuse doar până la data de 31 august 2018. Persoanele care vor depune cereri începând cu data de 1 septembrie 2018 nu vor mai vedea niciun ban de taxă.

Momentan, cererea de restituire a taxelor auto nu poate fi depusă pentru că autoritățile trebuie să stabilească modelul acesteia până marți. Totodată, chiar dacă modelul apare zilele acestea, autoritățile mai au de stabilit și procedura concretă de returnare a sumelor. Mai precis, procedura, fără de care nu se pot primi și soluționa cererile proprietarilor de mașini, trebuie aprobată de ministerele Mediului și Finanțelor până în a doua parte a lunii octombrie 2017.

Returnarea taxelor auto se va putea face la unitățile Fiscului din toată țara, conform ordonanței de urgență amintite. Ultima taxă auto ce trebuia plătită de proprietarii de mașini a fost timbrul de mediu, ce nu se mai achită din februarie 2017. Informații suplimentare despre restituirea fostelor taxe auto sunt aici și aici.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Polițiștii acuză probleme la centrele de reținere și arest preventiv: Se pot transforma în spitale de boli infecțioase!

astăzi, 14:59
224

Sindicatul National al Agentilor de Politie acuza probleme la nivelul centrelor de retinere si arest preventiv din tara, cea mai stringenta fiind cea a retinutilor ce sufera de boli contagioase, intru...

Pleci la drum? Vezi unde sunt amplasate camerele video care verifică valabilitatea rovinietei

astăzi, 07:48
423

74 de camere video amplasate pe drumurile naționale și autostrăzile din România citesc plăcuțele de înmatriculare și stabilesc dacă mașinile au plătit sau nu rovinieta. Iată mai ...

Costel Enache: "Sperăm să fim cu toții maturi și să găsim soluții rapide, pentru că timpul nu prea ne ajută"

Luni, 24 Septembrie 2018
379

FC Botoșani va disputa marți, de la ora 16.00, partida din 16-imile Cupei României contra echipei FC Voluntari. La conferința de presă de luni, antrenorul principal Costel Enache a declarat ...