Montarea contorului inteligent de energie electrică e obligatorie. Cine refuză ar putea fi deconectat

Montarea contorului inteligent de energie electrică e obligatorie. Cine refuză ar putea fi deconectat

   Foto: economica.net

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a elaborat o nouă reglementare aflată încă la stadiul de proiect, referitoare la instalarea contoarelor inteligente de energie electrică, ce aduce, pe lângă altele, clarificări pentru situaţia în care consumatorul de energie refuză să-i fie montat acest contor.

Instalarea smart-meterelor, contoarele inteligente de energie electrică, nu este opţională, dar distribuitorii de energie care instalează contoarele vor face, anterior instalării, anumite măsurători pe care să le arate consumatorilor care, iniţial, refuză instalarea lor, că nu au de ce să se teamă.

Deşi instalarea lor are multiple avantaje, şi pentru clienţi şi pentru distribuitorii de energie electrică, ar putea crea temeri că, pentru cele la care transmisia datelor se face prin unde radio, emisiile de radiaţii electromagnetice ar putea cauza probleme.

Potrivit ordinului, dacă iniţial un consumator refuză instalarea, operatorul de distribuţie face măsurători asupra nivelului de radiaţii electromangetice, pe care i le arată apoi consumatorului. Dacă emisiile sunt sub nivelul stipulat de lege, are dreptul să instaleze noul contor, iar dacă nu, poate decide să amplaseze contorul la limita propriatăţii.

Dacă şi după măsurători care arată că respectivele contoare resptectă normele privind nivelul de emisii electromagnetice consumatorul tot refuză să i fie instalat noul contor, distribuitorul poate ajunge, la limită, să-l deconecteze. Citeste mai departe pe Economica.net...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
609

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
457

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2994

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...