Ministrul Agriculturii la Botoșani: „În Moldova, culturile sunt compromise în proporție de peste 50%”

Ministrul Agriculturii la Botoșani: „În Moldova, culturile sunt compromise în proporție de peste 50%”

După șase luni de la ultima vizită în Botoșani, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a ajuns în cursul acestei dimineți la Botoșani. În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Instituția Prefecturii, Adrian Oros a adus în discuție situația agricultorilor și fermierilor din județul Botoșani.

„Vrem să vedem care este starea culturilor, starea sistemului de irigație, situația plăților către fermieri. Apoi vom avea o întâlnire și cu liderii Asociațiilor de fermieri pentru a ne prezenta problemele cu care s-au confruntat în această perioadă”, a declarat Adrian Oros.

Totodată, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a adus în discuție situația gestionării apei, care, precizează el, este una complexă.

„Avem un sistem de irigații care acum se reabilitează, pentru că am început acum patru ani. Acest program de reabilitare a infrastructurii principale de irigații, dacă ar fi fost reparat în mod corect ar fi deservit aproximativ 2.000.000 ha. Acest lucru nu s-a întâmplat, se pare că s-au reabilitat aproximativ 350.000 ha. Pe de o parte s-au făcut lucrări incomplete, pe de altă parte s-au făcut lucrări proaste  și am constatat acest lucru în momentul în care am dat drumul apei pe canale sau s-au făcut lucrări pe infrastructura principală, acolo unde nu corespundea cu infrastructura secundară”.

Adrian Oros a precizat că în Moldova culturile sunt deja compromise, însă toți agricultorii care vor înregistra pierderi din cauza secetei vor fi despăgubiți din bugetul național.

„În Moldova, dar și în partea de sud-est a țării, culturile sunt compromise în proporție de peste 50%. Am promis și vom face despăgubiri pentru toți cei care vor înregistra pierderi din cauza secetei. Banii vor fi din bugetul național și de aceea va trebui să cuantificăm foarte exact care este dimensiunea pagubei. Anul acesta s-au alocat pentru reabilitarea sistemului național de irigații, infrastructură principală, 240.000.000 lei”, a explicat Oros.

(Anca Savel)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cod Galben pentru județul Botoșani, în această dimineață!

astăzi, 07:49
124

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o atenționare de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.Astfel, până la ora 10.00, județul Botoșani se a...

Jandarmii își sărbătoresc ziua pe Pietonalul Unirii, cu tehnica de intervenție și câinii de serviciu!

astăzi, 07:19
69

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 martie, între orele 10.00 și 12.00, în fața Muzelui de Istorie Județean Botoșani.Jandarmii vor prezenta tehnica și mijloacele de interv...

Veste uriașă pentru vârstnici: ”E un pas extrem de importanti!”

astăzi, 07:02
232

Compania Națională Poșta Română se pregătește să introducă posibilitatea achitării acestora cu cardul direct la poștaș. Compania a investit în 7.000 de dispozitive mobile care v...