Inspectorii ANAF vor face luna aceasta controale de amploare la agenţii economici

O atenţie deosebită va fi acordată centrelor comerciale şi zonelor cu risc fiscal semnificativ, în care s-au constatat cele mai multe abateri cu ocazia controalelor anterioare. Informaţiile obţinute în urma activităţilor de monitorizare şi de analiză de risc vor fi folosite pe parcursul acţiunilor operative.

Inspectorii ANAF vor face luna aceasta controale de amploare la agenţii economici

   Foto: Capital

Inspectorii ANAF vor face, luna aceasta, controale de amploare la agenţii economici a căror activitate se va intensifica în preajma sărbătorilor. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Antifraudă Fiscală, informaţiile obţinute în urma activităţilor de monitorizare şi de analiză de risc vor fi folosite pe parcursul acţiunilor operative.

O atenţie deosebită va fi acordată centrelor comerciale şi zonelor cu risc fiscal semnificativ, în care s-au constatat cele mai multe abateri cu ocazia controalelor anterioare.

Tot pe parcursul lunii decembrie, începând de săptămâna aceasta, ANAF va organiza zeci de licitaţii pentru valorificarea unor bunuri mobile şi imobile, în vederea recuperării unor sume stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală şi rămase definitive.

Anunţurile de vânzare pot fi vizualizate atât pe portalul ANAF, cât şi pe pagina de Facebook a agenţiei. RADOR

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

IPS Teofan, la Mănăstirea Zosin: "Luaţi icoana Brâncovenilor şi veţi vedea cât de mici sunt încercările şi necazurile noastre!"

astăzi, 19:51
97

Miercuri, 16 august 2017, când Biserica Ortodoxă Română i-a prăznuit cu mare cinste pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, Mănăstirea Zosin din judeţul Botoşani a îmbrăcat hai...

Ce mai fac românii prin lume: Și-a dat jos pantalonii, pentru a o speria pe farmacista care l-a surprins în timpul furtului!

astăzi, 18:41
159

Un roman in varsta de 29 de ani si-a dat pantalonii jos in timpul unui furt, la Coppet, o localitate elvetiana in cantonul Vaud, districtul Nyon, astfel incat sa o sperie pe angajata farmaciei unde da...

Botoșănean mort pe un câmp de roșii, comemorat de italieni: După 9 ani, nu există vinovați!

astăzi, 17:01
1676

În ziua celei de-a noua comemorări a morții lui Gheorghe Radu, în 29 iulie, Asociația Tedeschi, împreună cu președinta Elisabetta Brunetti, l-a comemorat pe muncitorul agricol d...