Front comun, la Botoșani, pentru combaterea traficului ilicit - FOTO

Front comun, la Botoșani, pentru combaterea traficului ilicit - FOTO

O inițiativă a Asociației pentru Combaterea Traficului Ilicit "Viitorul" (ACTIV), pentru combaterea traficului ilicit de mărfuri, este îmbrățișată de autoritățile locale și de instituțiile cu atribuție pe linie de control și combaterea a acestui fenomen infracțional, din județul Botoșani. 

Vineri a fost organizat la Instituția Prefectului un workshop la care au participat parlamentari, directori de instituții, dar și reprezentanți ai mediului de afaceri. În cadrul întâlnrii, reprezentanții ACTIV au prezentat care este scopul acțiunii pe care au demarat-o în lupta cu traficul ilicit. De asemenea, șefii Inspectoratului de Poliție Județean, ai Birourilor Vamale, de la Poliția de Frontieră, DIICOT, Inspectoratul Județean de Jandarmiși Poliția Locală au prezentat care este situația privind traficul ilicit la nivelul județului Botoșani.

Reprezentanții partidelor politice parlamentare din județul Botoșani au semnat Pactul local pentru combaterea traficului ilicit, propus de către Ascoiația ACTIV. 

"Ne bucură faptul că reprezentanții comunității din Botoșani au acceptat să semneze Pactul pentru combaterea traficului ilicit. Vrem ca prin eforturile noastre comune de reducere a traficului ilicit să asigurăm un mediu economic corect și echitabil pentru dezvoltarea județului. Acest lucru se poate întâmpla doar prin colaborarea dintre autoritățile statului, consumatori, mediul economic, local și organizațiile nonguvernamentale. Vom folosi toate pârghiile legale în scopul combaterii traficului ilicit pentru a-i reduce efectele negative în planul stabilității economice, al bunăstării sociale, al sănătății și siguranței publice. Ne dorim să aflăm problemele cu care se confruntă comunitățile, să discutăm cu autoritățile și cu toți cei afectați de traficul ilicit de mărfuri, să vedem ce măsuri se pot lua și la sfârșitul anului să prezentăm în Parlamentul României principiile directoare ale unei Strategii Naționale de luptă împotriva contrabandei", a declarat Daniel Mărăcineanu, directorul general al Aociației ACTIV. 

Potrivit reprezentanților Asocației, traficul ilicit este favorizat în special și de lipsa de înțelegere a repercusiunilor pe care acest fenomen le generează în mod direct și indirect asupra cetățenilor, afectat fiind și mediul economic, dar mai ales bugetul general consolidat al statului.

"Cade în sarcina parlamentarilor, care reprezintă guvernarea, fac un apel și la ceilalți colegi, să susținem ori de câte ori este nevoie modificarea legislației cu privire la acest subiect. Ne revine misiunea să ușurăm sarcina celor care aplică această legislație, și dacă considerați că întâmpinați carențe vă stăm la dispoziție, vă preluăm amendamentele care ulterior pot fi transformate în legi bune pentru că în final nu ne dorim nimic mai mult decât să protejăm cetățeanul, care este beneficiarul final", a precizat senatorul Doina Federovici. 





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Investiţii în trei unităţi de învăţământ din Botoşani pentru securitatea la incendiu

Luni, 15 Ianuarie 2018
437

Trei unităţi de învăţământ din municipiul Botoşani vor beneficia de fonduri în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală pentru dotarea cu echipamente în vederea...

Primarul Cătălin Flutur: “Nici ministrul Culturii nu ne onorează cu prezenţa la Zilele Eminescu”

Luni, 15 Ianuarie 2018
486

Primarul Municipiului Botoşani a taxat faptul că nici în acest an nu a ajuns la Botoşani, la Zilele Eminescu, vreun reprezentant al Ministerului Culturii.Edilul a spus că ambasadorul Mar...

Discuţii între ambasadorul Marii Britanii şi primarul municipiului Botoşani. "Este o mare plăcere"

Luni, 15 Ianuarie 2018
246

Edilul i-a prezentat ambasadorului informaţii legate nu doar de cultura judeţului, dar şi de potenţialul economic, precum şi problemele cu care se confruntă municipiul, dar şi  judeţul Bo...