Firmele pot deduce cadouri de până la 150 lei de 1 iunie pentru angajați și copiii acestora

Chiar și adulții fără copii pot primi de 1 iunie din partea angajatorului cadouri a căror valoare să fie ulterior dedusă în limita a 150 de lei, însă consultanții recomandă prudență în aceste cazuri.

Firmele pot deduce cadouri de până la 150 lei de 1 iunie pentru angajați și copiii acestora

Firmele pot acorda de 1 iunie cadouri, inclusiv tichete cadou, angajaților și copiilor acestora fără să înregistreze costuri suplimentare, întrucât valoarea cadourilor poate fi ulterior dedusă la calculul impozitului pe profit, dacă se încadrează în limita a 150 de lei/persoană și per total nu depășește 5% din cheltuielile cu salariile personalului.

"Tichetele cadou sunt neimpozabile în limita a 150 lei de persoană. Această limită neimpozabilă se aplică separat, pentru fiecare ocazie și angajat în parte. Beneficiază de tratamentul favorabil fiecare copil minor al angajatului, chiar în cazul în care ambii părinți lucrează la același angajator. Partea ce depășește 150 lei reprezintă venit impozabil din salarii (...) Conform legislației, orice salariat poate să beneficieze de tichete cadou dacă prestează activitate în baza unui contract individual de muncă. Prin urmare, înțelegerea noastră este următoarea: dacă un angajat are 3 locuri de muncă, poate primi la fiecare loc de muncă, tichete cadou, în limita a 150 de lei", a declarat pentru Profit.ro Iulia Ciorcilan, consultant fiscal Mazars.

În cazul în care ambii părinți lucrează la aceeași companie, fiecare dintre aceștia poate beneficia separat din partea angajatorului de cadouri pentru copii familiei. Astfel, în cazul unei familii cu un copil, fiecare dintre cei doi părinți va putea primi din partea propriului anagajator cadouri deductibile în limita a 150 de lei.

Sunt considerate cheltuieli deductibile, în limita a 5% din valoarea cheltuielilor cu salariile, o serie de cheltuieli sociale, printre care sunt incluse și "cheltuielile reprezentând cadouri în bani sau în natură, inclusiv tichete cadou oferite salariaților și copiilor minori ai acestora".

Deși legislația nu-i exclude de la tichete cadou nici pe salariații fără copii, consultantul Mazars recomandă angajatorilor prudență în aceste cazuri. "Orice angajat are dreptul să primească tichete cadou și să i se aplice limita neimpozabilă de 150 lei. Întrucât legislația din România nu exclude posibilitatea primirii cadourilor de 1 iunie de către angajații fără copii, suntem de părere că se aplică aceeași limită neimpozabilă și în aceste cazuri. Cu toate acestea, o abordare prudentă a angajatorului ar fi să nu acorde cadou de 1 iunie și angajaților fără copii", afirmă Iulia Ciorcilan, conform sursei citate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
611

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
459

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2999

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...