Firmă din Botoșani, pe locul DOI în topul "Cele mai puternice 100 firme de arhitectură din România"!

Firmă din Botoșani, pe locul DOI în topul "Cele mai puternice 100 firme de arhitectură din România"!

   Foto: spatiulconstruit.ro

O firmă de arhitectură din Botoșani se situează pe un surprinzător loc doi, la nivel național, după numărul de angajați, în topul "Cele mai puternice 100 firme de arhitectură din România".

Primul loc în clasamentul pe județe, întocmit de agenția de consultanță în construcții IBC Focus, este ocupat de municipiul București, prin biroul Lavalin România (165 de angajați), urmat de Botoșani, prin Consproiect M (107) și de Dico și Țigănaș Birou de Proiectare  Cluj (46). Companiile prezente în topul anual al IBC au în medie 15 angajați, iar un procent de peste 25% lucrează la primele 10 birouri din top. ​“Situația nu este la fel de roz în județele Ialomița și Neamț, unde firmele de arhitectură cu cei mai mulți angajați, conform datelor pe anul fiscal 2016, au doar 4 persoane angajate, respectiv 3 persoane angajate", susțin specialiștii în construcții.

Consproiect M este firma care va construi locuințele pentru medici, la Botoșani, prin Agenția Națională pentru Locuințe, care a desemnat câștigătorul la licitația organizată în vederea atribuirii contractului pentru construirea celor 40 de apartamente. Valoarea totală a contractului fiind de 2,16 milioane de lei, fără TVA. Viitoarele locuințe pentru medici vor fi ridicate pe un teren amplasat pe strada Ștefan cel Mare, în apropierea Secției de Boli Infecțioase, terenul fiind dat în folosință gratuită de către Consiliul Județean către ANL, care va finanța investiția. Fiecare bloc va avea câte cinci locuințe cu câte o cameră și 15 apartamente cu două camere. 

În 2016, din totalul de 2.045 de angajați ai întregului clasament, 560 lucrau pentru primii 10. Cel mai mare angajator din domeniul arhitecturii în România are 165 de angajați. “Dacă privim însă mai departe de top și analizăm care sunt cei mai mari angajatori din fiecare județ, remarcăm faptul că peste jumătate dintre aceștia nici măcar nu apar în top 100”, remarcă autorii studiului.

Spre deosebire de media europeană, arhitecții din România prezintă un interes mai crescut față de proiectarea unor clădiri de birouri (12% față de 7% în Europa), precum și pentru construcțiile industriale (10% față de 5% în Europa). În privința celorlalte domenii (clădiri publice, educație, relaxare, retail) procentele din România sunt asemănătoare cu cele înregistrate la nivel european.

"Rolul unui arhitect este indiscutabil exponențial în demersul realizării oricărei lucrări. Cu toate că valoarea pieței din România este una însemnată, avem o piață subdimensionată ca număr de profesioniști – sub un arhitect la 1.000 de locuitori, iar câștigurile acestora se situează mult sub media europeană. Un arhitect din România câștigă în medie puțin peste 15.000 de euro pe an (1.300 euro/lună), în timp ce, la nivel european, media este de 32.000 de euro pe an (2.700 euro/lună). Observăm, totuși, o îmbunătățire față de situația din 2015, când un arhitect român câștiga de trei ori mai puțin decât salariul mediu la nivel european", conform reprezentanților IBC Focus, citati de ziuadecj.ro.

“Cele mai puternice 100 firme de arhitectură” este singurul top de profil care analizează informații adunate din patru surse independente pentru a oferi o imagine completă a pieței de arhitectură din România, cu date despre cifrele de afaceri, profiturile și numărul de proiecte realizate de elitele din domeniu.

Top angajați, pe județe

1. București........................Lavalin România..................165 
2. Botoșani.........................Consproiect M.....................107
3. Cluj...............................Dico și Țigănaș.....................46
4. Mureș.............................Multinvest...........................44
5. Constanța.......................Ship Design.........................39 
6. Maramureș......................Arhimar..............................34 
7. Dâmbovița .....................Pro Ductil............................31 
8. Sibiu..............................Condesign...........................25
9. Argeș.............................Modvest Construct................21
10. Brăila............................Atipic Plus...........................19

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Procurorii Anticorupție au plecat la Suceava cu tot cu directoarea de la Mavromati! (Foto, Video)

astăzi, 12:30
182

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție au ieșit însoțiți de Monica Adăscăliței, actualul manager al Spitalului Mavromati.Monica Adăscăliței a urcat în mașina Jandarmerie...

Actorii botoșăneni care au călcat pe covorul roșu de la Cannes revin în Botoșani! (Foto)

astăzi, 11:55
100

Comunitatea Rușilor Lipoveni din Botoșani, împreună cu Uniunea Armenilor din România - sucursala Botoșani, invită publicul pe 24 martie, la ora 12.30, în Sala “Eminescu&rd...

Mesaj devastator pentru politicieni de la copilul unor români care muncesc în Italia: ”I-au înstrăinat pe părinții mei!” / ”Noi o să fim puterea țării!”

astăzi, 11:25
136

La doar 15 ani, Denis, un adolescent de origine română născut și crescut în Italia, a devenit subiectul unei dezbateri intense după ce a postat pe rețelele de socializare un mesaj pat...