Sectorul bugetar s-a poziţionat deja semnificativ peste media pe economie, cu sănătatea la un nivel de creştere mai mult decât dublu în raport cu media pe economie. De asemenea, se confirmă respectarea per ansamblu a unui principiu teoretic de creştere mai rapidă a salariilor în servicii faţă de producţie ( aşa numitul efect Balassa- Samuelson).

Problema este dacă aceste valori sunt în regulă şi dacă economia poate prelua acest adevărat şoc salarial fără a fi pierdute echilibrele economice stabilizate cu greu pe parcursul acestui deceniu. Asta chiar dacă piaţa forţei de muncă începe să fie tot mai clar afectată de lipsa forţei de muncă disponibile, după ani de plecări în Occident din lipsă de locuri de muncă.

Vestea proastă este că valori cu două cifre ale creşterilor salariale ( darămite de 18%) sunt extrem de rare într-o economie aşezată. Ponderea salariilor în costul produselor a dus deja, pe calea majorărilor salariale la un avans de 3,8% al preţurilor producţiei industriale care va trebui să se vadă undeva în curând, inclusiv la raft şi/sau în cursul de schimb.

Vestea nici proastă, nici bună este că exista anterior asaltului salarial o rezervă (pe cale de epuizare, dacă nu s-a epuizat deja) din nivelul relativ mic al părţii care revenea salariaţilor din rezultatul economic. De reţinut, însă, este o resursă epuizabilă rapid şi care nu va mai putea fi folosită în anii viitori.

Citiţi în continuare analiza pe cursdeguvernare.ro