Botoșănenii pot plăti, de joi, taxele și impozitele locale

Botoșănenii pot plăti, de joi, taxele și impozitele locale

Botoșănenii care vor să scape încă din primele zile din noul an de grija taxelor și a impozitelor locale le pot plăti începând de joi, 4 ianuarie, la Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL).

Programul cu publicul va începe de la ora 08.30. Potrivit reprezentanților Direcției de Impozite și Taxe Locale, în cursul zilei de miercuri se derulează operațiunile specifice în baza de date de închiderea și deschidere a anului.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care au avut de făcut plăți urgente, DITL a deschis un punct de încasări și în incinta Uvertura Mall, unde s-au putut achita, doar miercuri, amenzi, taxe judiciare și taxa pentru eliberarea cărții de identitate.

De joi, toate încasările se fac la sediul Direcției de Impozite și Taxe Locale de pe Calea Națională.

Săptămâna trecută consilierii municipali au aprobat noile taxe și impozite locale, valabile de la 1 ianuarie, care au fost majorate cu 5%. Botoşănenii care achită birurile până la data de 31 martie vor beneficia de o bonificaţie de 10%.

 

Spune-ne opinia ta