26 – 28 mai 2017" - Conferința regională "Soluții eficiente pentru susținerea economiei sociale"

26 – 28 mai 2017" - Conferința regională "Soluții eficiente pentru susținerea economiei sociale"

Asociația Biosilva, în parteneriat cu Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Filiala Județeană Botoșani a Asociației Comunelor din România și Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității "Ștefan cel Mare" Suceava organizează, în perioada 26 – 28 mai 2017, Târgul economiei sociale Bucovina – ediția I și Conferința regională “Soluții eficiente pentru susținerea economiei sociale”, cu scopul de a crește vizibilitatea și de a identifica soluții pentru susținerea structurilor de economie socială înființate în Regiunea de Nord-Est a României.

Conferința regională „Soluții eficiente pentru susținerea economiei sociale” va fi organizată la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava în data de 26 mai 2017, în intervalul orar 14.00 – 16.00 și va avea peste 80 de invitați reprezentanți ai structurilor de economie socială, reprezentanți ai instituțiilor publice locale (Instituția Prefectului Suceava, Consiliul Județean Suceava, Instituția Prefectului Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, Primăria Suceava, AJOFM Suceava, ITM Suceava, DGASPC Suceava și Botoșani), reprezentanți ai Parlamentului României, cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative și ai Facultății de Științe Economice și Adminstrație Publică, primari din localitățile județelor din Regiunea de Nord-Est, membri ai Filialelor Județene a Asociației Comunelor din România, specialiști în economie socială și reprezentanți ai ONG-urilor care activează în acest domeniu din România, Spania, Italia, Marea Britanie și Bulgaria, precum și reprezentanți ai unor instituții financiare și de consultanță în afaceri.

În cadrul conferinței vor fi dezbătute următoarele teme:

– Principalele nevoi ale structurilor de economie socială în contextul asigurării sustenabilității afacerilor
– Necesitatea îmbunătățirii legislației în domeniul economiei sociale
– Surse de finanțare pentru structurile de economie socială
– Crearea unei structuri asociative la nivelul Regiunii Nord-Est a României pentru promovarea unitară a produselor și serviciilor realizate și propuse de structurile de economie socială.

În cadrul ediției I a TÂRGULUI ECONOMIEI SOCIALE – BUCOVINA ce se va desfășura la Shopping City Suceava în zilele de 26, 27 și 28 mai 2017 vor fi prezentate la standuri produsele realizate în cadrul a 20 de structuri de economie socială (SES) înființate în ultimii ani în Regiunea de Nord – Est a României. Va fi organizată o tombolă pentru participanții la târg cu premii oferite de atelierul Mobilier Meșteșugit înființat ca structură de economie socială de către Asociația Biosilva. Sâmbătă, 27 mai 2017, la ora 14.00, va avea loc un workshop în cadrul căruia se va discuta înființarea unei structuri asociative la nivelul Regiunii de Nord-Est în scopul promovării produselor și serviciilor furnizate de structurile de economie socială.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

astăzi, 21:57
371

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

astăzi, 20:24
51

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

astăzi, 19:40
69

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...