Apel umanitar făcut pentru Sanatoriul de la Podriga! “Situația este DRAMATICĂ!”

 Apel umanitar făcut pentru Sanatoriul de la Podriga! “Situația este DRAMATICĂ!”

Situație disperată la Sanatoriul de Neuropsihiatrie de la Podriga, care de o lună a rămas fără finanțare de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate după ce Direcția de Sănătate Publică a refuzat să elibere o nouă autorizație sanitară de funcționare pe motiv să apa este neconformă.

Unitatea spitalicească mai are foarte puțini bani în cont pentru a asigura hrana pacienților și medicamentele, iar de acoperirea salariilor pe luna iunie nici nu poate fi vorba, în condițiile în care fondul de salarii lunar este de aproape 190.000 de lei.

Prefectul județului, Dan Nechifor, a făcut, vineri, un apel la botoșăneni, agenți economici și farmacii să doneze hrană, apă și medicamente pentru pacienții de la Sanatoriul de Neuropsihiatrie de la Podriga.

“Vreau să fac un apel umanitar pentru cetățenii județului Botoșani pentru a putea asigura în primul rând condițiile de subzistență a bolnavilor de la Sanatoriul Podriga. În acest sens vom monta un cort în curtea Casei Armatei unde toți cei care doresc pot dona apă, alimente și medicamente pentru a putea funcționa în limite normale și a asigura traiul celor de la Sanatoriu. Acțiunea va începe de marți dimineață. Am discutat cu doamna maneger de la Podriga, mai avea în cont doar 8.000 de lei, situația este dramatică din punctul meu de vedere. Sper ca până la rezolvarea problemelor care țin în primul rând de finanțarea Sanatoriului, este vorba de salarii și cheltuieli materiale pe care trebuie să le asigure Casa de Asigurări de Sănătate, trebuie să facem ceva ca oameni", a spus prefectul Dan Nechifor.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a avut o discuție, joi, cu directorul Direcției de Sănătate Publică, Silvana Tudorache, aceasta menținându-și punctul de vedere, deși Ministerul Sănătății a spus că sunt soluții alternative pentru asigurarea apei.

“Ea așteaptă în continuare un acord scris, indiferent de soluția pe care o vor găsi cei de la Ministerul Sănătății, o soluție în formă letrică, să i se spună exact cum poate fi autorizat, cu bazine, cu filtre. S-a pierdut o finanțare de 230.000 de lei la Podriga, iar suma se rostolgolește cu fiecare săptămâna care trece", a mai spus prefectul.

Deputatul  Cristian Roman este de părere că toate acțiunile pe care le fac cei de la Direcția de Sănătate Publică sunt în afara cadrului legal.

“Acțiunea pe care domniile lor o vor demara (n.red. apelul umanitar lansat de prefect) este făcută la propunerea mea și am hotărât să nu stăm deoparte tocmai pentru faptul că am văzut că persoane din cadrul unor instituții ale statului și birocrația din aceste instituții încalcă pur și simpul cele mai elementare reguli dacă nu de bun simț, cel puține scrise În Constituția României este stipulat că “Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății pulbice", a precizat deputatul Cristian Roman.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

(P) Factorii care influențează prețul unei campanii SEO

astăzi, 14:21
3

Site-ul afacerii tale încă nu primește suficient trafic organic sau nu are vizibilitate online și vrei să incluzi o campanie SEO în strategia de marketig digital, așa că ai înc...

O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani!

astăzi, 14:06
37

Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion Pillat. Pe cel stâng, ca înt...

(P) Relansare monumentală: ReduceriPreturi.ro reînvie după zece ani

astăzi, 13:46
31

ReduceriPreturi.ro, unul dintre pionierii ofertelor online, se întoarce după zece ani de pauză cu o nouă viziune și o abordare modernizată. Relansarea include funcționalități îmbun...