Ziua Naţională a României, sărbătorită de Ansamblul Mugurelul-Mărgineanca la Alba Iulia FOTO

Ziua Naţională a României, sărbătorită de Ansamblul Mugurelul-Mărgineanca la Alba Iulia FOTO
Ansamblul de cântece şi dansuri, constituit din Orchestra "Mugurelul" a Clubului Copiilor Dorohoi (coordonator, prof. Marcel Dupu) şi Ansamblul de dansuri populare "Mărgineanca" al Casei de Cultură a Sindicatelor "N. Iorga" Botoşani (instructor, maestrul coregraf Valentin Rău), a reprezentat cu succes Moldova, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2012, la serbările Unirii din municipiul Alba Iulia, prilejuite de împlinirea a 94 de ani de la făurirea statului naţional unitar român prin Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918.

De asemenea, ansamblul a obţinut Locul I la Festivalul Naţional "Ambasadorii Unirii" de la Alba Iulia, la secţiunea ansambluri de cântece şi dansuri, care s-a desfăşurat în seara zilei de 30 noiembrie 2012.







Artiştii botoşăneni au fost aplaudaţi la scenă deschisă de cei aproximativ 8000 de spectatori prezenţi la manifestările organizate la Alba Iulia cu prilejul Zilei Naţionale a României. 

"Am fost mândri să reprezentăm Moldova la aceste manifestări cu încărcătură istorică deosebită, organizate la Alba Iulia, unde românismul are o conotaţie specială", spune prof. Marcel Dupu, coordonator Orchestra "Mugurelul".







 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Carne de miel vândută direct din mașină, polițiștii locali din Botoșani au intensificat controalele înaintea Paștelui!

astăzi, 15:22
16

Polițiștii locali din Botoșani au identificat, în urma controalelor de săptămâna trecută, două persoane în parcarea supraterană de la Piața Centrală care ofereau spre v&aci...

„Semințele recunoștinței” plantate de elevi și persoane cu dizabilități din Botoșani! (foto, video)

astăzi, 14:58
60

Două activități de suflet au avut loc în cursul zilei de luni la Liceul „Alexandru cel Bun” din municipiul Botoșani în cadrul unui proiect inițiat de preotul Ioan Iordachi...

Scandal într-o agenție loto din Botoșani, au fost chemați polițiștii locali!

astăzi, 14:32
141

În cursul zilei de 23 aprilie, în jurul orei 16.25, polițiștii locali care acționau în zona Centrului Istoric din municipiul Botoșani au fost sesizați de către reprezentantul u...