Zi de rugăciune şi de întâlnire cu elevii Seminarului Teologic Botoşani

Zi de rugăciune şi de întâlnire cu elevii Seminarului Teologic Botoşani
După vizita efectuată în luna ianuarie la Seminarul Teologic "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent, luni, 4 februarie 2013, în mijlocul elevilor şi profesorilor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Botoşani, unde a oficiat Sfânta Liturghie şi a discutat cu elevii şi cu membrii corpului profesoral.
 
La începutul acestei săptămâni, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Botoşani a avut loc o întâlnire de suflet între IPS Mitropolit Teofan şi elevii, profesorii şi ostenitorii unităţii de învăţământ botoşănene. Întâlnirea a debutat la primele ore ale dimineţii, înainte de începerea cursurilor, cu oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti în paraclisul seminarului, la care au participat atât elevii seminarişti, cât şi copiii de la grădiniţa ce aparţine seminarului. Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Lucian Leonte, protopop al Protoieriei Botoşani, pr. prof. Grigore Diaconu, directorul seminarului botoşănean, şi ceilalţi părinţi profesori.
 
După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a adresat un cuvânt elevilor seminarişti, în care a subliniat ce reprezintă viaţa într-un aşezământ teologic: "Un seminar teologic nu este decât un loc şi un timp în care elevul seminarist învaţă să treacă de la omul cel vechi la omul cel nou, încearcă să treacă de la statutul de frământătură la statutul de aluat, învaţă să treacă de la starea de robie la starea de libertate în Domnul, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel. Desigur că ceea ce ne spune Marele Apostol este adânc şi cuprinzător, plin de lumină şi de sensuri, însă dacă cercetaţi cu atenţie cuvintele lui, vă veţi da seama că aţi venit la seminarul teologic pentru a dobândi libertatea de fii în casa Tatălui Ceresc. Chiar dacă uneori inima voastră este pornită şi spre alte zări decât cele pe care le-am amintit, totuşi bucuria spre care tindeţi atât de mult nu o veţi găsi în afară de Domnul, căci «doar pe acela care se bucură în Domnul, nici un necaz nu-l poate scoate din bucuria lui», după cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Vă îndemn, prin dimensiunea intelectuală a dobândirii de cunoştinţe şi prin latura duhovnicească a vieţii de seminar, să găsiţi bucuria întâlnirii cu Hristos şi să deveniţi inima lumii".
 
La finalul Sfintei Liturghii, pr. director Grigore Diaconu a adresat un cuvânt de bun venit Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, evidenţiind frumuseţea şi solemnitatea momentului: "Luna ianuarie ce tocmai s-a încheiat a fost plină de încărcătură duhovnicească pentru toţi românii şi în mod special pentru noi, botoşănenii. Mă gândesc în primul rând la ziua de 15 ianuarie, zi închinată marelui Eminescu, pe care întâiul patriarh al României, Miron Cristea, l-a numit «luceafărul poeziei româneşti» în teza sa de doctorat de la Budapesta; apoi la marele moment din data de 24 ianuarie, deziderat realizat şi cu o contribuţie însemnată a unor personalităţi bisericeşti botoşănene, cum ar fi mitropoliţii Sofronie şi Calinic Miclescu, preotul Vârnav; apoi ziua prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi, a căror învăţături au dat roade şi în viaţa unor fii botoşăneni ca Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Preafericitul Patriarh Teoctist sau marii duhovnici Paisie Olaru şi Ilie Cleopa. Toate aceste evenimente deosebite ale lunii trecute pentru viaţa seminarului nostru au culminat astăzi cu această frumoasă slujbă arhierească, când ne-am putut ruga şi primi binecuvântare de la Întâistătătorul Bisericii din Moldova".
 
După slujba Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vizitat clasele de la Seminarul "Sfântul Gheorghe", discutând cu seminariştii şi cu profesorii lor. IPS Teofan a dăruit o iconiţă şi un calendar fiecărui elev şi profesor de la seminar.
 
"Ziua de astăzi îmi va rămâne cu siguranţă întipărită în minte şi în inimă"

 
Elevii seminarişti botoşăneni s-au declarat încântaţi de vizita arhierească, văzută ca un moment unic şi de neuitat. ":Este ceva deosebit ca Înalt Preasfinţitul Teofan să fie alături de noi şi aproape de tinerii noştri botoşăneni. Chiar dacă l-am mai întâlnit pe Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la tabăra de la Nemţişor şi de Crăciun, când l-am colindat, astăzi a fost un moment mai special, pentru că am putut vorbi deschis cu Înalt Preasfinţia Sa", ne-a spus Irina Alexandra Bulgaru, elevă în clasa a X-a. "Vizita Înalt Preasfinţitului Teofan mi-a lăsat o impresie foarte plăcută, gândindu-mă şi la faptul că nu toţi elevii care au trecut prin acest liceu au avut posibilitatea de a vorbi şi de a primi un dar de la Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ziua de azi îmi va rămâne cu siguranţă întipărită în minte şi în inimă", a spus şi Vlăduţ Marian Gheorghiţă, tot din clasa a X-a.
 
În acelaşi timp, elevii seminarişti au apreciat sfaturile pe care le-au primit de la IPS Mitropolit Teofan. "Pentru noi este foarte important să participăm la o Liturghie arhierească, care cu siguranţă ne ajută să trecem peste greutăţile întâlnite la şcoală. Mi-a plăcut în mod deosebit faptul că IPS Teofan şi-a depănat amintirile din perioada seminarului în faţa noastră, lucru care ne-a apropiat sufleteşte şi ne-a inspirat", a declarat Alexandru Plian din clasa a XI-a. "Întâlnirea cu Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a făcut ca ziua de astăzi să fie una de sărbătoare, care a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti. Sfaturile pe care Înalt Preasfinţitul ni le-a dat în clasă nu le voi uita niciodată", a menţionat şi Bicşavi Ştefania Carmina din clasa a XI-a a seminarului botoşănean.
  
Vizita Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit s-a încheiat cu prânzul luat împreună cu elevii şi profesorii la cantina seminarului.

Ziarul Lumina
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Strigătul disperat al unui botoșănean care vrea să își salveze copilul. ”Atunci am descoperit inflamația de pe cerebel…”

astăzi, 12:46
146

”Pe 1 ianuarie fiind la Botoșani în vizită la părinții mei, ne-am internat la spital acolo, unde a stat o săptămână făcându-i-se diferite investigații cu rezultatele a...

Șoferii ar putea fi amendați pe baza filmărilor făcute de alți șoferi. Există o singură condiție!

astăzi, 11:50
107

Un proiect de ordonanță prevede că imaginile surprinse astfel pot fi trimise polițiștilor, iar în baza lor, s-ar putea da amenzi. Asta ar putea contribui la reducerea numarului de accidente...

Patru ani de închisoare după ce a tâlhărit o studentă în centrul Sucevei, bărbatul a fost prins în Botoșani!

astăzi, 11:08
57

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Republica Moldova, aflat în arest preventiv din luna ianuarie a acestui an pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, un f...