Zi de comemorare la Pomârla: Parastas pentru familia Bașotă, pentru Eminescu și Veronica Micle!

După săvârșirea Sfintei Liturghii, s‑a oficiat Parastasul pentru membrii familiei Bașotă, ctitorii sfântului locaș. Au mai fost pomeniți Episcopul Cosma Petrovici, junimistul Samson Botnărescu, primul director al liceului, Eugenia Frangole, poetul Mihai Eminescu, Veronica Micle, foștii directori și profesori ai liceului.

Zi de comemorare la Pomârla: Parastas pentru familia Bașotă, pentru Eminescu și Veronica Micle!

Cu o zi înainte de pomenirea Sfântului Anastasie Persul, credincioșii de toate vârstele din Parohia Pomârla I și‑au adus aminte de ctitorii bisericii și școlii din localitate. În Biserica "Duminica Tuturor Sfinților" s‑a oficiat Parastasul, iar în Liceul "Anastasie Bașotă" a avut loc o activitate culturală și filantropică.

Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Parohia Pomârla I, Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani, a găzduit duminică, 21 ianuarie 2018, o serie de momente comemorative. Acestea au fost prilejuite de pomenirea Sfântului Anastasie Persul, cinstit în calendarul Bisericii pe 22 ianuarie. După săvârșirea Sfintei Liturghii, s‑a oficiat Parastasul pentru membrii familiei Bașotă, ctitorii sfântului locaș. Au mai fost pomeniți Episcopul Cosma Petrovici, junimistul Samson Botnărescu, primul director al liceului, Eugenia Frangole, poetul Mihai Eminescu, Veronica Micle, foștii directori și profesori ai liceului.

Au participat enoriașii parohiei, foști și actuali elevi ai Liceului „Anastasie Bașotă”, autorități locale și profesori. „După slujba de pomenire s‑au ținut cuvinte de aduceri‑aminte din istoria locului și a Moldovei. Toți cei prezenți au fost invitați în Sala «Sfinții Cosma și Damian», unde am pregătit pachete pentru sufletele celor pomeniți. Mulțumim tuturor celor prezenți și în special celor care s‑au ostenit pentru acest eveniment”, s‑a exprimat părintele paroh Ioan Eugen Niță.

Luni, 22 ianuarie 2018, profesorii au ținut la liceul din localitate discursuri despre Anastasie Bașotă, despre trecutul învățământului românesc și despre personalitățile ce au ieșit de pe aceste bănci. „Pentru fiecare clasă s‑au pregătit bucate calde, așa cum dintotdeauna primeau elevii în memoria filantropului Anastasie. Am trecut pe la fiecare clasă pentru a binecuvânta prinoasele, așa cum s‑a procedat dintotdeauna de la moartea lui Anastasie până astăzi”, a adăugat parohul de la Pomârla. Un grup de elevi voluntari, împreună cu părintele paroh Ioan Eugen Niță, a dus prinoase la bătrâni și bolnavi.

Gheorghe Asachi: „Năstăsache era un bun creștin”

Pe plaiurile frumoase de sub codrii Herței - Pomârla se remarcă, pe firul celor aproape 600 de ani de atestare (1420) cu o istorie tumultoasă, cu oameni harnici, credincioși și oameni care au rămas gravați de istoria înaintașilor. Este vorba, printre alții, și de boierul filantrop hatmanul Anastasie Bașotă, fiul renumitului boier Ioniță Bașotă, ctitor al multor sate și biserici, printre care și Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Pomârla. Anastasie Bașotă, pe lângă toate funcțiile sale în divanul Moldovei, este și ctitor al „primei școli în limba română la sat din nordul Moldovei, cu internat, la 1838, pentru fiii de clăcași de pe moșiile sale, Lișna, Cucorăni și Pomârla”, iar la 1879, liceu care‑i poartă și astăzi numele. Prin testament, el a lăsat pentru întreținere pământ, păduri, iazuri, heleșteie. După caracterizarea făcută de marele cărturar Gheorghe Asachi, fiul preotului din Herța, se arată că „Năstăsache era un bun creștin, un om meticulos, el personal ținând scriptele veniturilor și cheltuieilor, un om calculat, un om plin de toate, încât și domnul țării ținea cont de sfatul său”. El era bun cu toți de pe moșia sa, cu cei harnici, silitori, cinstiți și drepți. El le boteza celor săraci copiii, punându‑le numele de botez Anastasie, Anastasia și Sofia; cununa pe cei botezați și‑i înzestra cu pământ, boi și cele necesare începutului, iar celor bătrâni, câte o pensie din veniturile băncii sale proprii. A înzestrat cu pământ, cu odoare, cu clopote, cărți de cult, toate făcute în atelierele Kievului. Pentru aceasta și multe altele, pomârlenii îi poartă respectul purtându‑l în rugăciune și chiar ca model de viață.

Constantin Ciofu, in Ziarul Lumina

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...