***
"Si intrand, trecea prin Ierihon. Si iata un barbat, cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat. Si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, pentru ca era mic de statura. Si alergand el inainte, s-a suit intr-un sicomor, ca sa-L vada, caci pe acolo avea sa treaca." (Luca 19, 1-4)
Fara indoiala ca Zaheu aflase de Iisus mai dinainte, inclusiv de la cei din breasla lui (vamesul Levi, spre exemplu, a devenit apostol, cu numele Matei, fiind autorul primei Evanghelii din Noul Testament). Multele minuni pe care Mantuitorul le facuse ii adusesera si o foarte mare popularitate. Si cei care credeau ca el este Hristosul (adica Unsul lui Dumnezeu) si cei care nu credeau, si cei care Il laudau pentru faptele si pentru cuvintele Sale si cei care Il ponegreau si Il urau pentru puterea sa taumaturgica, si unii si altii, deci, cunosteau numele lui Iisus. Curios fiind sa vada pe Cel care avea atata putere in cuvant si in fapta, Zaheu s-a urcat in sicomor. Spera nu numai sa-L vada pe Iisus, dar si sa ramana neobservat de oameni, pentru a nu se face de rusine ca el, mai-mare al vamesilor, om cu greutate si stare materiala infloritoare, s-a suit ca un copil intr-un copac doar pentru a vedea un profet.
***
"Si cand a sosit la locul acela, Iisus, privind in sus, a zis catre el: Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman. Si a coborat degraba si L-a primit, bucurandu-se." (Luca 19, 5-6)
Iata ca n-a ramas neobservat gestul lui Zaheu. Acest moment este crucial pentru destinul ulterior al mai-marelui vamesilor. Toata lumea de fata isi va fi ridicat privirile catre el, cel neobservat pana atunci de multimea preocupata sa se apropie de Iisus. Pentru o clipita, poate se va fi simtit umilit asa cum era, cocotat in copac, ca un copil zburdalnic. Putea sa se coboare repede si sa fuga spre casa sperand ca cei din jur vor uita postura jenanta in care se afla si ca nu-si va pierde autoritatea in fata supusilor, in fata celorlalti vamesi, si nici trecerea de care se bucura in fata stapanirii romane. Dar Mantuitorul nu i-a dat deloc timp de cugetat: "coboara-te degraba". Iar Zaheu a ales, instantaneu, sa-L primeasca, ceea ce denota faptul ca, in adancul sufletului sau, tanjea dupa intalnirea cu Dumnezeu.
***
"Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracilor si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit." (Luca 19, 8)
De ce spune Zaheu "daca am nedreptatit cu ceva"? Nu stie sigur ca a gresit, de ce mai adauga si un dubitativ "daca"? Si apoi mai spune si ca "intoarce impatrit". Dar cum ar fi putut sa dea de patru ori mai mult decat ceea ce furase? Averea lui nu era constituita doar din ceea ce furase? De unde putea da atata inapoi, in conditiile in care jumatate din avere a dat-o saracilor? Matematic, nu prea iese socoteala... Sunt nedumeriri indreptatite la care voi incerca sa raspund.
In primul rand averea lui nu era exclusiv din banii luați in mod abuziv. Funcția pe care o avea era foarte bine platita si, ca atare, buna parte din avere era adunata in mod legal. Faptul ca alege sa dea impatrit este un "canon" mai mare decat prevedea legea Vechiului Testament. Cand cineva recunostea ca a furat ceva, era dator sa dea inapoi doar ceea ce furase plus o cincime. Doar cei care nu recunosteau acest lucru si erau dovediți, trebuiau sa dea inapoi de patru ori mai mult. E ceea ce isi asuma Zaheu, ale carui cuvinte nu sunt o negare sau o punere la indoiala - ca "daca" e adevarat (ca si cum ar putea si sa fie fals), ci sunt o exprimare sintetica a expresiei: "Daca eu am fost atat de nemernic incat am fost in stare sa impovarez cu taxe ilegale, furandu-i pe unii, atunci imi iau cel mai aspru canon prevazut de Lege si dau inapoi de patru ori mai mult". De multe ori gasim in Sfintele Scripturi astfel de expresii sintetice si eliptice, cum ar fi: "daca ati inviat impreuna cu Hristos, cautati cele de sus, unde se afla Hristos, sezand de-a dreapta lui Dumnezeu" (Coloseni 3, 1) - aici nu inseamna ca ei nu au inviat, ci arata cum sa se comporte asa fiind, adica inviați duhovniceste. Sau: "Caci, ce stii tu, femeie, daca iti vei mantui barbatul? Sau ce stii tu, barbate, daca iti vei mantui femeia?" (I Corinteni 7,16) - iarasi, acest "daca" nu pune la indoiala, nu acesta e sensul, ci sensul corect este: "astfel iți vei putea mantui barbatul".
***
Zaheu nu s-a rusinat de gestul sau, n-a tagaduit ca s-a suit acolo pentru a-L vedea pe Iisus, ci s-a smerit pe sine si, mai mult, s-a bucurat pentru cinstea ce i se facea. Curiozitatea lui Zaheu este opusul curiozitatii Evei si a celei a lui Adam, care au cautat sa guste din pomul ce le fusese oprit spre a manca. Curiozitatea lui Zaheu este buna, mantuitoare, pentru ca a cautat sa priveasca Persoana. Curiozitatea protoparintilor s-a dovedit a fi mortala pentru ca ei au cautat catre un obiect (fruct) al dorintei.
***
In viata experimentam mult, din curiozitate. Si cel mai adesea ne alegem cu un gust amar, cu un gol in suflet. Chiar si cand suntem curiosi sa aflam cat mai multe, dintr-un domeniu sau altul, ajungem la concluzia ca toata stiinta noastra nu valoreaza, in fata mortii, nici cat o ceapa degerata. Ba chiar si cand avem curiozitatea de a interactiona cu anumite persoane, riscam a sfarsi in traumatizante dezamagiri. Singura curiozitate care nu poate sfarsi prost este aceea de a-L cunoaste pe Dumnezeu Omul, pe Iisus Hristos. Oricine "cauta sa vada cine este Iisus" si este onest, deschis, gata sa lupte cu orice piedica si de a se umili chiar, numai sa ajunga in punctul din care sa-L zareasca (in sicomor), nu are cum sa-L rateze. "Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, sa vada de este cel ce intelege, sau cel ce cauta pe Dumnezeu" (Psalmi 52, 3). Dumnezeu se ascunde de noi spre a ne invata sa cautam si pentru a gusta din bucuria intalnirii cu El. Asa cum un parinte se ascunde de copilul sau spre a-l invata sa se orienteze si pentru bucuria imbratisarii de dupa regasire...
Precum multimea din Ierihon, grijile lumesti, poftele noastre trupesti, diavolii insisi ne stau impotriva, "ascunzandu-ni-L" pe Dumnezeu. Cand Il vom vedea, vom constata ca El a fost la vedere tot timpul si ca, de fapt, noi am stat ascunsi, pititi precum Adam si Eva, dupa cadere, in gradina raiului. Ca am facut din simturi si din ratiune veritabile frunze de smochin cu care ne-am acoperit goliciunea, cu care tot vrem sa umplem golul (adica fiinta noastra rupta de Dumnezeu) ce nu se poate insa plini in felul acesta. Vom pricepe ca noi L-am tot cautat, dar El ne-a gasit. Ca toate curiozitatile noastre de tot soiul nu erau decat umbra mantuitoarei curiozitati, aceea de a-L cunoaste pe Dumnezeu. La urma urmei, sfintii sunt cei mai curiosi oameni, cei mai neastamparati, ca niste copii care nu-si afla locul pana nu-L afla pe Domnul. Iar curiozitatea lor nici in Imparatie nu se epuizeaza, caci se tot adancesc in cunoasterea Lui. Se poate vorbi despre bucuria cea din vesnicie ca despre un nesfarsit joc de-a v-ati ascunselea, succesiune de ascunderi si de negraite (re)gasiri?
pr. Constantin Sturzu