Vreau să fiu om

Vreau să fiu om
Cu ceva vreme în urmă mă cheamă directorul la el în birou. – Avem o reclamație împotriva ta, face. – Ă?! Ce-am făcut? – Ai bătut un copil. – Ă?! Cine, când, cum? – Ieri, cică. L-ai fi bătut pe Ionel și mamă-sa a făcut plângere la directorul cel mare. – A, ieri. Păi ia verifică în sistem, că ieri am trimis informare acasă despre niște năzbâtii ale copilului, care când l-au luat părinții la întrebări s-o fi apărat și el cum a putut, și anume deturnând atenția de la el. (Tehnică patentată de alții mai mari, după cum bine știm noi deja.) – Da, înțeleg, dar cel mai bine e să nu-i atingi deloc. Știi că în regulament zice că n-ai voie să-i atingi pe copii, în felul ăsta ești la adăpost.
Am încercat să nu-i ating.
Nu pot.
Așa că m-am întors la ce făceam înainte: îi iau pe după umeri, îi bat pe spate, mă bag la o leapșă, le zburlesc părul, îi mângâi pe cap, îi iau în brațe să-i felicit c-au luat notă mare la examen. Cu riscul să mă trezesc că m-acuză vreo mamă că i-am bătut sau hărțuit sexual copilul. Asta e, ghinion. Copiii, mai ales ăștia mai mici, au nevoie de contact fizic. Au nevoie de căldură. Căldura nu e-n regulament. Vine de la mine, pe riscul meu.
Și mai fac ceva: glumesc și le dau voie să glumească. Râd și le dau voie să râdă. Nici asta nu-i în regulament. Tot pe riscul meu o fac.
Azi, la a șaptea, după lucrarea de control. Pătrățel fâșâie niște bancnote, dă să i le întindă Ionelului din banca din față. Ai bani de dat, Pătrățel? Dă-ne și nouă, nu fi rău. I se luminează fața dintr-o dată. – Miss, dacă vă dau banii ăștia, îmi puneți 10 la lucrare? – Cât ai? – 50 de lei. – Nah, nu-i suficient. – 50 de euro merge? – Nah, n-ai tu bani să-ți cumperi un 10 de la mine.
Ce oroare  – nu? -, când o citești așa. O profă de la o școală privată cere șpagă ca să-i mărească elevului nota. Ce titlu! Ce scandal! Ce isterie! S-o dăm la gazetă, la tv, s-o crucificăm, s-o dăm afară din învățământ, pervertește generații de copii, s-o băgăm la închisoare pentru cerere de mită.
Ce lipsește? Contextul ăla despre care ne spunea, cred, Eta Hrubaru la cursul de pragmatică din anul al IV-lea. Privirile dintre mine și Pătrățel. Tonul. Zâmbetele. Râsetele din clasă. Da, da, dă-ne și nouă bani, mă!
Ah, a fost o glumă? Dar ce glumă proastă. Cum poate un "cadru didactic" să facă asemenea glume?! Dar e inadmisibil, cu asemenea subiecte nu te joci, nu glumești. Uite-așa se umple țara de șpăgari. Copiii au râs, știind bine că e o glumă? Ce contează. Ei sunt mici și influențabili, știm noi mai bine când și cum și cât are voie profa lor să glumească la oră.
M-am gândit azi cam ce glume fac eu cu copiii. Cea mai frecventă e aia cu "aruncă guma aia, că ți-o lipesc acușica în păr". Eventual cu continuarea "și-ți ciuntești frumusețe de freză". Sigur, avem regulament cu privire la guma de mestecat. Aș putea să-l aplic și gata. Ce atâta "aruncă guma", sancționăm direct. Dar știu că nu ține. Pot să-i sancționez mult și bine, tot or să vină cu guma la oră. Așa că ăsta-i momentul nostru de început de oră, negocierea gumei de mestecat. Eu bodogăn, ei încearcă să mă fenteze. Și tot așa.
Ce mai zic?
"Mă, te bat, mă!" (Hihi, Miss, n-aveți voie să mă bateți. – Wanna bet? Vezi că am pile.)
"Vreți bătaie? Spuneți, că vă bat eu pe-amândoi. Nu-i nevoie să vă-ncăierați." (Hihi, Miss, da, hai să ne batem.)
"Mă, te mănânc, mă! Te mănânc cu fulgi cu tot!" (Hihi, Miss, eu n-am fulgi.)
"Să nu te mai prind cu mingea / alergând p-aci, că-ți rup picioarele!" (Bine, Miss, bine…)
Multe zic. Toate incorecte pedagogic, luate ad litteram.
Și o să continui să le zic. O să continui să-i ating. O să continui să-l apuc pe Georgel de ceafă – mă, te bat, mă, dacă nu te potolești. O să continui să glumesc, cu riscul să fac și glume proaste care să scandalizeze vreo mămică și să isterizeze o țară. O să continui să le dau voie să glumească, cu riscul să mă trezesc cu Pătrățel în genunchi în fața catedrei.
Pentru că relația mea cu elevii mei e mai importantă decât ce-ați putea crede voi despre despre mine, despre glumele mele, despre orele mele.
Pentru că vreau ca elevii mei să aibă curajul să facă poante la ora mea, cu riscul (major) să-mi facă glume proaste.
Pentru că vreau ca elevii mei să aibă curajul să râdă la ora mea.
Pentru că înainte să le placă materia pe care o predau trebuie să le placă să petreacă 50 de minute cu mine.
Pentru că atunci când Ana îți spune "Miss, vreau să fac și româna cu tine" știi că așa e bine.
Pentru că nu vreau să devin robotul de predare în care-ați vrea mulți dintre voi să ne vedeți transformați, deși altminteri clamați la fiece colț de FB că vreți altfel de școală.
Pentru că vreau să fiu om la ora mea. Chiar și cu riscul să-mi reclame cineva umanitatea la gazetă.

SURSA: diacritica.wordpress.com

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

"Salvat" de polițiști, înainte de producerea unei tragedii pe șosea!

astăzi, 09:12
59

Doar printr-o minune bărbatul nu a produs o tragedie în trafic! În cursul zilei de miercuri, poliţiştii oraşului Săveni au depistat un tânăr de 34 de ani, din  satul ...

Actorii botoșăneni, așteptați la "Întrebările scenei", cu Alexa Visarion!

astăzi, 08:57
25

Teatrul pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani prezintă luni, 27 noiembrie 2017, de la ora 11.00, întâlnirea "Eveniment - Întrebările scenei", cu Alexa ...

Clujean băgat după gratii la Botoşani pentru evaziune fiscală!

astăzi, 08:47
144

Cosmin Petru C., a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare şi i s-a interzis drepturile de a fi ales într-o instituţie publică sau de a mai administra o afacere. ...