Vorona a fost gazda Întâlnirii Duhovnicești – "Uniți în cuget și-n simțiri" - FOTO

Vorona a fost gazda Întâlnirii Duhovnicești – "Uniți în cuget și-n simțiri" - FOTO

În luna nașterii marelui Mihai Eminescu și a momentului istoric 24 ianuarie, sub semnul Domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, ziua de 27 ianuarie a marcat la Vorona o premieră deosebită. Preț de 180 de minute, prin implicarea Primăriei comunei, Liceului Tehnologic "Ștefan cel Mare și Sfânt", a Centrului Cultural "Mihai Eminescu", alături de Protopopiatul Botoșani și parohiile din comună, Vorona a fost gazda Întâlnirii Duhovnicești – "Uniți în cuget și-n simțiri", prima de acest fel organizată la nivelul județului Botoșani. 

Activitatea s-a desfășurat în contextul "Anului Omagial al Satului Românesc" inițiat de Patriarhia Română și a reunit discuții pe probleme religioase, evocarea Unirii Principatelor Române de la 1859, în context istoric și mesaje din partea Părintelui Misionar Petru Fercal și a administrației locale. "Domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, ne-a făcut puternici pentru că am avut un scop comun care ne-a adus laolaltă: Unirea. Să reflectăm la semnificaţia acestei zile care ne face să înțelegem că România suntem fiecare dintre noi şi toţi laolaltă" s-a adresat primarul Aurel Ștefan tuturor celor prezenți în auditoriu, la Centrul Cultural "Mihai Eminescu". Preacucernicul Părinte Misionar Petru Fercal s-a referit, în prelegerea pregătită pentru întâlnirea duhovnicească de la Vorona, la importanţa unităţii: "Biserica a fost cea care a cultivat tuturor românilor ideea de unitate, de credinţă, de neam şi de limbă.Trebuie să ne rugăm pentru unitate şi, împreună cu toţii, sus să avem inimile!“. 

Pe scena Centrului Cultural Vorona a urmat apoi un amplu program artistic cu caracter religios, patriotic și folcloric, susținut de Corala „Raluca Iurașcu", Grupul vocal- folcloric „Arcașii", Corul de fete al Liceului Tehnologic Vorona, Grupul vocal- instrumental al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului" din Vorona Mare, coordonat de preotul Olivian Sandu, Corul de copii al Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena" din Vorona-Pancu, dirijor preot Simeon Enache, Grupul vocal-instrumental „Anastasis"- Parohia Joldești, dirijor preot Cristian Dumitraș, Ansamblul Folcloric ,,Poienița" de la Liceul Tehnologic ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, coordonator profesor Sergiu Dascălu și, bineînțeles, Ansamblul „Codrulețul" alături de Fanfara din Vorona, cu o tradiție de 40 de ani prin părțile Voronei, un adevărat ansamblu-școală pentru zecile de generații de copii și tineri pe care i-a pregătit. Și, nu întâmplător, fiind vorba de o întâlnire de suflet pentru toți voronenii și nu numai, evenimentul găzduit de Centrul Cultural Vorona s-a încheiat, în mod minunat, cu o imensă Horă a Unirii care i-a strâns, cu mic, cu mare, pe invitați și toți cei prezenți în auditoriu.









 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr de 25 de ani dintr-o comuna din Botoșani, prins beat la volan!

astăzi, 18:55
11

În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control pe strada Școlii din comuna Havârna un autoturism...

USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!

astăzi, 18:21
43

După ce, în 2021, consilierul USR Raluca Curelariu a stopat mafia din cimitirele botoșănene printr-un amendament ce a limitat bișnița,  primarul social democrat aflat încă &icir...

Un bărbat rănit într-un accident a rămas blocat în mașină, au intervenit pompierii!

astăzi, 17:55
233

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a fost rănit după ce mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un gard. Evenimentul s-a produs pe raza localit...