Un scriitor român din Gibraltar se întîlneşte cu scriitorii botoşăneni

Un scriitor român din Gibraltar se întîlneşte cu scriitorii botoşăneni
Miercuri, 12 septembrie, de la ora 16, la sediul Reprezentanţei Botoşani a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din Romania, va fi lansat, în prezenţa scriitorilor botoşăneni şi a publicului doritor, volumul de proză scurtă "Ilidia" semnat de scriitorul român Dimitrie Grama, care trăieşte în Gibraltar.

Dimitrie Grama este născut la 25 octombrie 1947, la Reşiţa. A urmat Geologia la Universitatea din Cluj, fiind totodată component al lotului naţional de atletism. Cu ocazia unui concurs al "sprinterilor" în Suedia, "alege libertatea". La Stockholm a luat un Master of Science la Facultatea de Ştiinţe şi apoi a făcut medicina la faimosul Institut "Karolinska". După aceea a lucrat ca doctor chirurg la diverse spitale, unele renumite, cum ar fi Upsala University Hospital (unde a stat 11 ani), Liverpool University Hospital, Norfolk & Norwich University Hospital, King Abdul Aziz Teaching Hospital în Arabia Saudită. În present este medic chirurg în Gibraltar. Debutul său literar a fost girat de către Virgil Ierunca, în anul 1985, în revista "Limite", la Paris. A publicat mai multe cărţi de versuri în România, dintre care: "Făptura cuvîntului", "Vînătoare de umbre", "Neguţătorul de imagini", "Voi lua cu mine noaptea", "Dă-mi mîna ta, străine", "Bastian şi alte confidenţe", "Obsesii comune", "Versuri".

Cartea de povestiri "Ilidia", apărută la Editura Conta din Piatra Neamţ, e o recuperare a lumii copilăriei, cu tot dramatismul ei.

Despre această carte, scriitorul şi editorul Adrian Alui Gheorghe a scris în prezentare: "Povestirile lui Dimitrie Grama sînt părţi ale unui puzzle pe care oricum le-ai aşeza îţi iese limpede imaginea biblică a izgonirii din Paradis. Iar Paradisul este, evident, copilăria care generează continuu, în orice moment al vieţii, nostalgie, magie şi poezie. Din amănunte, din chipuri şi gesturi este refăcută atmosfera magicului ţinut al Ilidiei, un sat de pe lîngă Reşiţa, de la mijlocul secolului XX, într-o perioadă în care "răul istoriei" este domesticit doar de ingenuitatea vîrstei şi de frumuseţea profundă a lumii locului. Povestirile lui Dimitrie Grama au frumuseţea clipei care rămîne, sînt scrise ca şi cum autorul şi-ar fi deşirat sîngele pe un drum sinuos ca să aibă, în orice moment, o posibilitate de întoarcere".
 
Textul cărţii este completat de 12 desene realizate de către pictorul Dumitru Bezem.

Cartea va fi prezentată de scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Participanţii la manifestare vor primi gratuit volumul.
 



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
16

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
54

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...