Un om, o poveste!

Un om, o poveste!
Numele lui mi s-a întipărit în memorie în urmă cu 20 de ani. Prietenul meu Aurel Podaru, scriitor şi ardelean peste măsură, mi-a povestit despre Ioan Dănilă când paşii mă purtau, pentru prima dată, spre Botoşanii lui Eminescu.

Multă vreme de atunci, Ioan Dănilă a rămas asociat cu imaginea Botoşanilor, nemaipunând la socoteală faptul că, ani la rând, am căutat printre dascăli numele celei pe care darnicul în amintiri Aurel Podaru mi-o dăruise afectiv, drept picătură de memorie: Paraschiva Dănilă. 

Într-un an am aflat că Doamna profesoară Paraschiva Dănilă s-a stins din viaţă. În alt an, cu totul întâmplător, am auzit despre plecarea din oraş a lui Ioan Dănilă. Gândul că, astăzi, am putea să "îi aducem" acasă m-a determinat să scotocesc din nou prin amintirile prietenilor mei.

De la Horodiştea la Cluj şi înapoi, la Darabani!

Ioan Dănilă s-a născut pe 25 decembrie 1935, în satul Horodiştea, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani. A urmat Şcoala primară în satul natal (1941 - 1945), iar un an mai târziu, în 1946, promovează la fără frecvenţă clasa I secundară la Liceul Teoretic de Băieţi "Grigore Ghica" din Dorohoi. În clasa a VI-a îl regăsim la Şcoala Elementară Darabani, pentru ca anul următor să fie înscris la Şcoala Pedagogică din Şendriceni.

Continuă studiile la Şcoala Medie Tehnică Agricolă din Pomârla - Dorohoi, pe care le finalizează în 1954, obţinând diploma de tehnician agronom.

Specializarea astfel câştigată îi asigură un post de tehnician agronom la Sfatul Popular al Comunei Petreşti, raionul Turda, regiunea Cluj, între anii 1955-1957, dar şi la Sfatul Popular al Comunei Crasnaleuca, raionul Darabani, regiunea Suceava, între anii 1957-1958.

Biologia, între pasiune şi studiu

Ioan Dănilă nu se mulţumeşte cu simpla postură de tehnician agronom, astfel că, la 23 de ani şi cu o experienţă de 4 ani în domeniul agricol, este admis la Institutul Agronomic "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi, însă după numai un an se transferă la Facultatea de Biologie a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, pe care o urmează între anii 1959-1964.

Imediat după absolvirea facultăţii se angajează ca muzeograf la Muzeul Raional Botoşani. Rămâne aici un an, timp în care reface expoziţia secţiei de Ştiinţe naturale, îmbogăţind-o cu insectare, plante rare, păsări şi mamifere. La scurt timp pleacă la Suceava, unde devine  muzeograf principal la Muzeul Regional şi, timp de trei ani şi jumătate, colectează insecte, contribuind la achiziţionarea unor importante colecţii.

Doamna învăţământului botoşănean

Ioan Dănilă se căsătoreşte cu profesoara de limba română Paraschiva Dănilă. Cei care au cunoscut-o pe distinsa profesoară i-au păstrat o amintire caldă şi recunoscătoare, o reverenţă pentru generozitatea manifestată în faţa elevilor şi a colegilor de catedră, pentru modelul de om, profesor şi părinte pe care l-a cultivat de-a lungul anilor.

"Când ai în viaţă şansa să întâlneşti oameni deosebiţi, de la care ai ce învăţa, când ai şansa să împarţi cu ei acelaşi spaţiu existenţial te poţi considera un om fericit", ne mărturiseşte un alt dascăl excepţional: Doamna Florentina Dănilă, cea care a fost colegă de cancelarie, la Liceul Pedagogic Botoşani, cu profesoara Paraschiva Dănilă (fără vreo relaţie de rudenie!).

De altfel, Doamna Florentina Dănilă ne împărtăşeşte două amintiri din anii frumoşi ai şcolii botoşănene.

"De doamna prof. Paraschiva Dănilă( Dumnezeu s-o odihnească!) mă leagă mulţii ani petrecuţi în cancelaria Liceului Pedagogic, ani rodnici şi deosebiţi pentru formarea mea ca dascăl şi ca om. Dar profund mi s-au întipărit în suflet câeva momente deosebite. Participam la un curs de perfecţionare şi doamna ne vorbea la literatură pentru copii despre basm. S-a oprit la un exemplu aparent banal- "Fata de Fum", de Vladimir Colin. Doamna, sensibilă şi inteligentă, a brodat filozofia existenţei umane pe conturul basmului. Sunase de mult timp şi noi nu ne dădeam duse acasă. Atunci am înţeles că literatura pentru copii nu e doar o joacă a cuvintelor. La un alt curs , de metodică, ne povestea din experienţa dumneaei de mamă, când propriul fiu era în clasa I şi trebuia să "lege" literele a şi m în silaba ma.Cu toată cazna nu ieşea decât "mîa".Spunea că atunci a realizat cât de greu îi este unui copil în clasa I , când deprinde taina cititului şi ce muncă titanică depune învăţătorul pentru a-l ajuta. Mi-a mai rămas în suflet ca un model de mamă. Pentru dumneaei cei doi copii reprezentau întregul Univers", încheie şirul amintirilor distinsa doamnă învăţătoare Florentina Dănilă.

Doctorat la aproape 50 de ani!

Dorul de călătorie, fie ea şi una de cercetare şi de scotocire în lumea vie, îl determină să se înscrie (şi să fie admis!) la studiile doctorale la Facultatea de Biologie a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, studii pe care le finalizează la Facultatea de Biologie a Universităţii Bucureşti, susţinând teza de doctorat în anul 1981, la vârsta de 46 de ani!

Cu toate acestea, se întoarce la catedră, activând până la pensionare în mai multe şcoli din Botoşani: Şcoala 5 (1973-1980), Şcoala 11 (1980-1981), Şcoala 8 (1981-1999). După pensionare a mai activat câţiva ani la Şcoala 6 "Grigore Antipa" Botoşani.

După anul 2001 se mută în Piatra Neamţ şi apoi la Suceava.

Este autor şi coautor la 29 de studii de cercetare.

S-a stins din viaţă la Suceava, pe 9 mai 2012, la 77 de ani, fiind înmormântat lângă biserica din satul natal, în Horodiştea. 

La rubrica "Un om, o poveste" de astăzi am scris despre Om. Am lăsat la urmă Povestea, pe care ne-o dăruieşte Aurel Podaru, scriitor şi ardelean peste măsură:

"Dom’ Nelu
Pe profesorul Ioan Dănilă l-am cunoscut în vara anului 1965. La Botoşani. Mai exact spus, atunci ne-am aflat pentru prima oară faţă în faţă. De auzit, auziserăm unul de celălalt, dar nu ne văzuserăm încă.

Cunoscusem, cu câţiva ani în urmă, pe sora lui, asistentă medicală în Turda. Ea era prietenă bună cu una dintre surorile mele. La terminarea facultăţii eu am ajuns, prin repartiţie ministerială, la Gospodăria Agricolă de Stat Ripiceni, judeţul Botoşani. Sora mea a insistat să-l caut pe profesorul Ioan Dănilă, care lucrează la Muzeul municipal din Botoşani. Că, cine ştie, zicea ea, poate aşa mai "migrezi" şi tu, la sfârşitul săptămânii, spre oraş. Ştia şi ea că locul meu de muncă era "la marginea lumii", undeva pe malul Prutului. (Datorită acestor condiţii, de izolare aproape totală faţă de lumea civilizată, ca să fac o mică paranteză, primeam un plus de 15 la sută din salariu. "Spor de sălbăticie" îi spuneam noi).

Am purces, aşadar, în căutarea virtualului meu prieten la oraş. Într-o după-amiază de sâmbătă. În faţa muzeului cu pricina se afla o dubă albastră, sau cam aşa ceva. În spatele acesteia, un domn înalt, elegant, cu părul uşor grizonat, descărca nişte tablouri de pictură. Ale unui artist plastic din Stânceşti. L-am abordat urgent.

"Nu vă supăraţi, îl caut pe domnul profesor Ioan Dănilă".
 
Parcă m-aş fi adresat pereţilor. Nici nu m-a luat în seamă. Şi-a continuat, imperturbabil, treaba. Urca în dubă, lua câte un tablou, cobora cu el, apoi îl ducea şi-l rezema de clădirea muzeului.

"Stai că-ţi dezleg eu limba!", mi-am zis în gând, nemulţumit totuşi că mă ignora pur şi simplu. Dintr-un salt am fost sus, în dubă. El a încremenit! Dar a trebuit să-şi revină rapid, căci, scutindu-l pe el de-a mai urca în dubă, îi aduceam, unul câte unul, tablourile pe care le prelua şi le aşeza lângă celelalte. În câteva minute, totul a fost gata. Dar dom’ Nelu (cum aveam să-l alint, după aceea, în următorii aproape 50 de ani, cât a durat prietenia noastră) continua să mă privească de parcă aş fi fost un extraterestru. Îi pierise şi graiul.

"Cu astea ce facem, dom’ profesor?", l-am întrebat după ce duba a dispărut (cu şofer cu tot, inexistent până atunci!) de la faţa locului.

"Le duc în sala de expoziţii", mi-a zis, scurt, subliniind primele două cuvinte.

"Le ducem, dom’ profesor, că doar suntem doi, nu-i aşa?, l-am corectat, mai în glumă, mai în serios. Vă rog, după dumneavoastră!".

După ce le-am cărat înăuntru, s-a oprit în faţa mea şi m-a privit drept în ochi, de parcă abia atunci m-ar fi observat pentru prima oară.

"Da matale de unde dracu’ ai mai apărut şi cine eşti, omule bun?", mi-a zis şi mi-a zâmbit amical, ca unei vechi cunoştinţe. Aşa ceva nu mi s-a întâmplat în viaţa mea!

Acesta a fost primul meu contact cu Ioan Dănilă şi începutul unei prietenii exemplare ce avea să dureze aproape o jumătate de veac. De-aici încolo, cât am mai "zăbovit" eu la Ripiceni, aproape în fiecare sâmbătă, spre seară, ajungeam la muzeu. Acolo, la subsol, unde-şi avea locuinţa, mă aştepta dom’ Nelu. Cu masa întinsă (era şi un bucătar desăvârşit!) şi cu un pat.

Eram musafirul lui preferat. Până duminică seara, când mă-ntorceam la "sporul meu de sălbăticie". De fiecare dată, însă, vizionam la Botoşani un film bun, un spectacol de teatru, participam la o întâlnire literară. Sau făceam un drum la Ipoteşti. Un privilegiu faţă de alţi colegi ai mei din agricultură, care erau privaţi chiar şi de iluminatul electric". (Aurel Podaru)

Oamenii care pleacă au nevoie de poveştile noastre pentru a nu-i rătăci în uitare. Amintindu-ne de ei ne rostuim paşii după urmele lor, învăţăm din experienţele de viaţă sau din bogăţia minţii lor. Instituţiile de astăzi nu s-au născut odată cu directorii lor, iar istoria nu consemnează de fiecare dată cărămizile zidite şi de către cei care nu mai sunt. Vom învăţa că, chiar dacă sunt reabilitate prin ample şi mediatizate proiecte de tot soiul, zidurile se prăbuşesc sub povara uitării şi a necunoaşterii propriilor istorii. Iar oamenii, şi ei, fac parte din istoria noastră! 

(Florentina Toniţă)

*sursa foto si date biografice folosite: Lepidoptera.ro, prof. Constantin Corduneanu





 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O ocrotitoare și binefăcătoare a câinilor maidanezi, propusă pentru titlul de Cetățean de onoare al municipiului Botoșani

astăzi, 17:42
399

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din data de 29 noiembrie va fi și un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de onoare lui Heike Lindlohr, fondatoarea...

Marcela Motoc aduce "Fata din Curcubeu" la Botoșani!

astăzi, 17:30
105

De pe scenele pariziene, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Botoșani. Un text de Lia Bugnar și o actriță care a străbătut lumea pentru ca într-un târziu ea, lumea, să &icir...

Intervenţie a salvatorilor botoșăneni la simularea unui accident aviatic -FOTO

astăzi, 16:23
265

Potrivit scenariului, în urma unui accident aviatic s-a produs un incendiu în pădurea Gorovei. Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului cu ajutorul unui elicopter cu dispoz...