Un destin fracturat, dar nu învins! DORIN GLĂVAN ar fi împlinit astăzi 72 de ani

Un destin fracturat, dar nu învins! DORIN GLĂVAN ar fi împlinit astăzi 72 de ani
Acum 35 de ani, în urma unui concurs pentru ocuparea unui post de actor, intram în rândurile colectivului artistic al Teatrului Mihai Eminescu.

Mi-aduc aminte că din comisia de examinare făceau parte mai multe persoane (aveam să aflu mai târziu, membri ai Consiliului Artistic): Carmen Mihalache, Elena Ligi, Constantin Molocea, Stelian Preda, Eugen Borduşanu şi Dorin Glăvan, eu necunoscând la acea vreme decât pe doi dintre ei: Stelian Preda, directorul – din rolurile de pe scenă, şi Eugen Borduşanu, regizorul cu care repetasem la un spectacol de amatori. Eram şapte concurenţi. Genul de interpret căutat trebuia să corespundă unui anumit tip de rol. Pe scena de la Sala mică am dat interpretare unui text la prima citire, am executat un exerciţiu de improvizaţie pe o temă dată de comisie, am reprodus un fragment dintr-o melodie cunoscută, după care, în cabinetul directorului am susţinut un interviu. La final, alesul am fost eu! Sincer să fiu, mă aşteptam, eram conştient de cum răspunsesem cerinţelor comisiei, jucasem de multe ori teatru de amatori, fiind şi laureat la vreo două festivaluri: "Mihai Sorbul" şi "Cântarea României", dar nu-mi doream foarte mult. Participasem la concurs doar din ambiţia de a-mi testa capacităţile actoriceşti şi a mai puncta, dacă se poate, o victorie. Mi s-a înmânat o Adresă în care se arăta rezultatul concursurlui, urmând ca eu, în baza ei, să-mi rezolv a doua zi transferul de la locul de muncă. Nefăcând-o, după vreo câteva zile am fost căutat telefonic de către secretarul literar al Teatrului Mihai Eminescu, care nu era altul decât Dorin Glăvan! Acesta, împreună cu Stelian Preda, m-au convins să renunţ la învăţământ şi să vin în teatru... şi astfel am intrat în lumea miraculoasă a scenei profesioniste. Se pare că norocul, această floare rară care greu se găseşte, răsărise în calea mea, iar Dorin a fost unul dintre sprijinitorii lui constanţi, ajutându-mă şi explicându-mi ce e bine şi de ce e bine sau de ce nu e bine în felul în care îmi construiam rolurile pe care le interpretam.

Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Universitatea Bucureşti, Dorin Glăvan nu avea nici o şansă de a se afirma în învăţământ cu specialitatea lui, chiar dacă terminase ca şef de promoţie, domeniu interzis unui fost deţinut politic. Biblioteca, Teatrul erau domeniile care îi ofereau posibilitatea de a-şi folosi experienţa şi cultura acumulate... La nici şaptesprezece ani neîmpliniţi, elev în penultimul an de liceu, utemist cu funcţie în biroul şcolii, a înfiinţat o organizaţie subversivă a Elevilor Naţionalişti pentru Eliberarea României de "ciuma sovietică comunistă care cuprinsese ţara ca o râie". Bineînţeles că a fost descoperit şi, după lungi şi insuportabile interviuri, Tribunalul Regional Suceava a hotărât destinul acestui încă copil, prin sentinţa dată: "duşman am poporului – 18 ani de muncă silnică...". A fost eliberat după numai 5 ani, ani grei, traumatizanţi, care i-au răpit tinereţea, lipsindu-l de plăcerile ei, aducându-i în schimb o maturizare forţată şi un discernământ aşezat. 

Când l-am cunoscut eu, avea deja 10 ani de activitate în domeniul teatrului, fiind un adevărat specialist, căutat, consultat şi recunoscut, verdictele lui apreciative fiind de mare valoare, sincere şi obiective. Îşi spunea punctul de vedere având criterii în sprijinul susţinerii lui, cu seriozitate şi direct, fără a folosi ocolişuri neproductive. Era un bun coleg, cinstit, de încredere, loial, necălcând niciodată deontologia profesională. Bun pedagog, bun psiholog, "citea" de la prima vedere omul, interpretul, propunând distribuţii pentru spectacole şi făcând aprecieri de valoare concludente. Era şarmant, cult şi cu timpul gata să-şi pună cunoştinţele lui la dispoziţia celor care îi cereau ajutorul. Dorin Glăvan a fost un om necesar în teatrul nostru, ştiind aproape totul despre acest domeniu. Se enerva rar, dar motivat, se supăra şi mai rar, dar îi trecea repede. Ştia să se facă simpatic, era circumspect şi riguros în alegerea prietenilor, însă odată acceptat erai sigur de fidelitatea lui. Povestea destul de rar şi nu cu foarte multe amănunte despre perioada când a fost "smuls" din viaţa socială normală.  După vernisajul uneia dintre expoziţiile mele bibliofile, întârziind mai mult la un "pahar de vorbă", mi-a mărturisit că în perioada detenţiei a avut "norocul" şi de o izolare de şase luni, timp în care a fost singur în celulă şi nu a schimbat prea multe cuvinte decât cu gardianul care-i arunca "teica cu zoaia de mâncare". După vreo două săptămâni de claustrare simţea că-i plesneşte capul, devenise agitat şi nervos, situaţie pe care a constatat-o şi paznicul. Într-o zi, acesta i-a propus să se gândească la o carte pe care ar dori să o citească, "câştigându-şi acest drept ca o recompensă că a fost cuminte"! În acel moment şi-a adus aminte de un volum de Shakespeare ce se găsea în biblioteca Liceului Laurian, foarte gros şi consistent. Îl ceru. După vreo patru luni îl ştia aproape pe de rost! Aşa  a redescoperit pe marele dramaturg şi totodată a început să viseze la înscenări pe textele lui...

Dorin ştia filosofie, teologie (nu era credincios, dar îl interesa pentru comparaţie), istorie, politologie... dar ce nu ştia? În 1988, am făcut un turneu cu spectacolul "Mobilă şi durere" în zona Râşcani din Basarabia. Era prima noastră ieşire în afara graniţelor (sic!) ţării. A urmat o serioasă prelucrare făcută de organele de securitate, în care ni s-a atras atenţia că mergem în ţară străină, ni s-a spus ce avem voie şi ce nu avem voie să vorbim, ce se poate cumpăra de acolo şi ce nu, ce se poate duce şi ce nu ş.a. La Vama Ungheni, am trecut Prutul, fiecare persoană (ca oile pe potecile de munte, în şir indian) cu elemente de decor în braţe pe podul C.F.R. (!) "per pedis", autobuzul nefiind admis. Aici ni s-a schimbat doar valoarea a 28 de ruble! Dorin era interimarul lui Eugen Borduşanu, regizorul spectacolului. Numărul celor care ne-am deplasat era foarte riguros stabilit de "tovarăşii" de la partid. Eram constituiţi ca într-o formaţie complexă de propagandă de pe vremuri, la începuturile comunismului. Pe lângă trupa de teatru au mai fost adăugate persoane de profesii diferite: partidişti (lucrători cu gura), bibliotecari, muzeografi, profesori, folclorişti, ziarişti, plasticieni, muzicieni, utecişti etc. Fraţii basarabeni ne-au primit cu foarte mare bucurie, nu ştiau ce să ne dea şi ce să ne mai facă. Auziseră de la Radio, văzuseră la Televizor şi ne întrebau minunându-ne, negăsind explicaţia cantităţilor uriaşe de produse agricole pe care reuşeam să le obţinem la hectar, pe un pământ foarte asemănător cu al lor (eram doar la câţiva km pe partea cealaltă a Prutului!). Deplângeau faptul că ne era greu, că se dădeau unele produse alimentare pe cartelă, că nu se găseau multe şi de toate la noi etc. Cele câteva zile petrecute la Răşcani au fost zilede neuitat. De cele puţine ruble, dar care aveau ceva valoare, întrucât produsele atât agricole cât şi industriale la ei erau mult mai ieftine ca la noi, majoritatea ne-am cumpărat produse electronice, roboţi de bucătărie, stilouri sau discuri şi duze de pik-up. Dorin ne-a umilit pe toţi. El şi-a cumpărat un bust al lui Lenin! Majoritatea aveam emoţii justificate, pentru că la vamă erau restricţii şi puteau fi confiscate dacă depăşeau suma schimbată şi încă ceva peste, motivată ca fiind cadou. Dorin era vesel şi binedispus, sigur că nimeni nu-l va confisca pe "Lenin". După ce am trecut Prutul şi emoţii n-am mai avut, l-am întrebat: "Ce-ţi veni să cumperi acest bust?". Răspunsul lui a fost unul fără comentarii: "Voiam să am şi eu pe cine scuipa, ori de câte ori viaţa mă va îndritui să o fac!". Un an mai târziu, când Grigore Vieru şi invitaţii săi au venit la noi, în istoricul turneu "Rădăcina de foc", el s-a arătat foarte sceptic în privinţa reuşitei acestei acţiuni, promiţând că dacă totul iese bine, fără probleme din partea organelor de partid, se va rade pe cap! Şi pentru că totul a ieşit chiar mai bine decât se credea, Dorin a cerut înţelegere şi a propus schimbarea promisiunii: nu s-a ras pe cap, dar şi-a lăsat barbă, pe care a purtat-o până la sfârşitul vieţii.

Până în anul 1989, învăţământul politic era obligatoriu în toate instituţiile din România, şi mai ales în cele care prin activitatea lor erau tribune de lansare a unor idei, iar teatrul se număra printre ele. De obicei, la teatru erau repartizaţi pentru a ţine cursurile cei mai bine instruiţi şi slugarnici propagandişti din comitetul judeţean de partid, dar nenorocul lor era că Dorin le manevra în aşa fel spusele încât îi încurca şi nu-şi mai puteau limpezi ideile şi atunci se lăsau păgubaşi, aşa că în fiecare an aveam tot alt "predicator", care venea şi ne anunţa în octombrie deschiderea anului de învăţământ politic, ca mai apoi până în luna mai, la închidere, să nu mai dea pe la noi, ba chiar să ne ocolească de frică şi de ruşine! În 1989, în timpul unei astfel de întâlniri, când "tovarăşul" de la partid ne vorbea despre "epoca de aur" şi "noile aventuri ale celor mai iubiţi fii ai poporului", energia electrică s-a întrerupt, becurile s-au stins şi, prin întuneric, în primele câteva clipe de stupoare, s-a auzit vocea lui, lăudând batjocoritor, cum numai el ştia s-o facă fără a-şi atrage eventuale ostracizări, "epoca lumină" (fără lumină) şi binefacerile erei comuniste! Învăţase să treacă cu fruntea sus, cu zâmbetul pe buze peste necazurile vieţii, peste fisurile sistemului, peste prostia umană, dând oricărui lucru grav o mai mare importanţă printr-o prezentare fals-peiorativă... Păcat că, după 1990, Dorin a plecat la Inspectoratul de Cultură în calitate de consilier, apelându-se tot mai rar la cunoştinţele lui de specialitate, lipsindu-ne de posibilitatea de a fi mereu angrenat în activitatea instituţiei noastre, unde era foarte necesar... fiind un fel de "cap limpede". Cu el orice grea încercare devenea o victorie, orice discuţie în contradictoriu avea un final fericit, fiind bun conciliant şi ştiind să ia măsura cea mai potrivită, cea mai avantajoasă... Unii dintre colegii noştri, care azi sunt actori, ar trebui să se aplece cu mare pioşenie în faţa numelui lui şi să-i aducă acatiste de mulţumire...

În primele zile din mileniul al III-lea (2 ianuarie 2000) Dorin a plecat în lumea celor drepţi... Dispariţia lui a afectat nu numai familia, ci şi pe noi, colegii care l-am iubit şi apreciat. Anul acesta, Dorin ar împlinit 72 de ani...

Şi-a găsit liniştea veşnică în Cimitirul Pacea, nu departe de bunul lui coleg şi prieten Eugen Traian Borduşanu...

Fie-vă amândurora ţărâna uşoară!

(Constantin Adam)     

Un om, o poveste: DORIN GLAVAN


 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Scandal în plină stradă! Un bărbat a fost imobilizat!

astăzi, 12:27
323

Mai mulţi cetăţeni care se deplasau pe Bulevardul M. Eminescu, în zona Casei Tineretului, au sunat la 112 după ce câţiva tineri, aflaţi în stare de ebrietate, au început ...

Doi soţi s-au bătut într-un apartament din Botoşani! Au intervenit jandarmii!

astăzi, 11:35
1113

Un echipaj de jandarmi a intervenit în urma unui apel 112 făcut de către unul dintre protagonişti, care a sesizat scandalul în desfăşurare din apartamentul pe care îl împa...

Accident mortal pe drumul Suceava-Botoşani! Un botoşănean şi-a pierdut viaţa!

astăzi, 08:29
6352

Accidentul a avut loc la ieşire din localitatea Dumbrăveni. În jurul orei 23.10, Bogdan I., de 29 de ani, din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, se deplasa la volanul unui autoturism...