SUFLETE, IAR E CRĂCIUN: Când colindul răsună, inimile se deschid spre lumină! FOTO

SUFLETE, IAR E CRĂCIUN: Când colindul răsună, inimile se deschid spre lumină! FOTO
Sute de persoane au petrecut, duminică, trei ore în sala de spectacole a Casei Tineretului, la concertul devenit tradiţie în prag de sărbători. Concertul caritabil de Crăciun, susţinut de Corul Psaltic "Sfântul Ioan Cucuzel", are loc pentru al şaptelea an consecutiv la Botoşani.

Anul acesta, concertul caritabil "Suflete, iar e Crăciun!" a fost organizat de Corul Psaltic Studențesc "Sfântul Ioan Cucuzel", în parteneriat cu Parohia "Nașterea Maicii Domnului" (Pacea) din Botoșani.Au evoluat artiştii Marius Zgâianu, Denisa Solcan, Mariana Ichim şi Iustina Irimia – Cenușă, dar şi Ansamblul de datini și obiceiuri de iarnă "Sfântul Ilie" din Negreni şi Corul Psaltic "Sfântul Ioan Iacob Hozevitul".

Încă de la debutul concertului, publicul a fost invitat să facă un exerciţiu de imaginaţie. "Sunteţi în scaune, închipuiţi-vă că nu vă puteţi mişca, nu vă puteţi folosi mâinile, nu vă puteţi ridica. Cosmin simte acest lucru în fiecare zi. El are 17 ani şi suferă de distrofie musculară Duchenne".

Primele simptome ale bolii lui Cosmin Dragu au apărut pe la 10 ani, când părinţii au observat că băiatul merge legănat. Deşi a stat în spital pentru un an de zile,  medicii nu i-au găsit un diagnostic. La Iaşi, Cosmin a primit cumplitul diagnostic, apoi a fost trimis acasă fără explicaţii. Când medicul de familie le-a spus părinţilor ce presupune această boală a căzut cerul pe ei. Este vorba despre o boală care face ca muşchii să se atrofieze progresiv, şansa de supravieţuire fiind de 9-10 ani de la diagnosticare. Cosmin stă acum în pat, abia mai duce lingura la gură. Singura şansă a lui este un transplant cu celule Stem care se face în China şi care poate stopa boala la nivelul la care a ajuns. Acest lucru îi poate salva viaţa. Familia a strâns jumătate din cei peste 30.000 de euro necesari.

Duminică, în căruţul cu rotile şi fremătând din toată fiinţa, Cosmin Dragu a stat lipit de scenă mai bine de trei ore. S-a bucurat, a privit spre oamenii adunaţi să îi fie sprijin, a transmis optimism. Speră să adune banii, să facă intervenţia necesară şi să rămână cât mai mulţi ani alături de familia lui, să se bucure de lumina zilei, de colinde, de oameni buni.

Pentru a sensibiliza inimile celor prezenţi, pentru a vesti Naşterea Domnului, a urcat pe scenă Ansamblul de datini și obiceiuri de iarnă "Plaiuri negrene", înfiinţat în luna ianuarie a anului 2013, ca urmare a entuziasmului şi dorinţei copiilor de a da mai multă valoare şi rezonanţă localităţii Negreni. Ansamblul are 54 de copii şi adulţi şi este coordonat de preot Dan Muraru, de la Parohia "Sf. Ilie Tesviteanul“ – Negreni, Botoşani.

Au adus colinde şi au impresionat cu vocile senine, dar hotărâte. În anul 2014 a luat naştere la Botoşani, la iniţiativa IPS Teofan, Corul "Sf. Ioan Iacob Hozevitul", sub conducerea lui Gabriel Corolea. Format din tineri, elevi ai liceelor botoşănene, dar şi oameni care sunt deja în domenii precum economie, armata, sănătate, învăţământ. Este un fel de frate mai mic al Corului "Sf. Ioan Cucuzel" din Iaşi, având în vedere că fondatorul şi dirijorul ambelor coruri este Gabriel Corolea.

Au venit apoi studenţii de la Corul Psaltic "Sf. Ioan Cucuzel" din Iaşi. Uniţi de dragostea de Dumnezeu şi dragostea de muzică, tinerii din universităţile ieşene au deschis sufletele şi au stârnit nostalgia copilăriei. Dorinţa de a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie a atras an de an tot mai mulţi tineri în acest cor. Prieteniile strânse dăinuie de-a lungul anilor, iar corul devine asemeni unei familii din ce în ce mai mare. Viitori medici, ingineri, geografi, avocaţi, profesori, au păşit pe scenă pentru a vesti emoţia Naşterii Pruncului Iisus, prin cântări din repertoriul psaltic care au constituit mărturisirea lor de credinţă.

Momentul de emoţie al serii a fost creat de Iustina Irimia-Cenuşă, care a urcat pe scenă alături de soţul ei, preotul Teodor Cenuşă, şi câţiva tineri. Simplitate, tradiţie, spirit creştin, colind autentic, multă căldură. "Colo sus, la răsăritu", "Copilule cu ochi senin", "Scoală gazdă din pătuţ", "Bună vreme, bună sara" sunt câteva dintre colindele rostite pe scenă. "Mă bucur că aţi ales să răspundeţi acestei invitaţii de suflet, să ajutăm un băiat ca oricare dintre noi, pentru că oricare dintre noi puteam să fim în locul lui. Am venit cu emoţie să cânt pentru Cosmin Dragu. Cosmin, am venit aici pentru tine. Trebuie să demonstrăm că ne pasă, că suntem oameni, că putem face un gest faţă de cei care ne înconjoară", a spus Iustina Irimia-Cenuşă.

Au urmat colindele Marianei Ichim, ale micuţei soliste de doar 14 ani din Suceava, Denisa Solcan, dar şi suflul de bucurie adus de bucovineanul Marius Zgâianu, răsplătit cu aplauze călduroase de publicul prezent în sala Casei Tineretului.

"Este a doua oară când vin la Botoşani. Îl felicit pe Gabriel Corolea, sufletul acestui spectacol. Nu este uşor să organizezi asemenea spectacol, iată, în al şaptelea an consecutiv, iar anul acesta pentru Cosmin. Din puţinul pe care îl avem, să fim alături de Cosmin. Orice ajutor poate fi de folos", a spus Marius Zgâianu.

Gabriel Corolea a mulţumit tuturor celor prezenţi, celor care sunt alături de Cosmin, dar şi celor care s-au implicat în organizarea concertului. "Mulţumesc Parohiei "Naşterea Maicii Domnului" Pacea, din Botoşani.  Mulţumesc părinţilor de acolo, le transmit aprecierile tuturor tinerilor din cele două coruri pentru tot ce au făcut pentru acest spectacol", a spus Gabriel Corolea, organizatorul Concertul caritabil "Suflete, iar e Crăciun!".




















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Niculina, sufletul orașului meu

Marţi, 23 Aprilie 2024
2116

Cam pe la 7-8 pe seară, de ani buni, Niculina iese din casă. Vara în culori deschise, rochii cu volănașe garnisite uneori cu mărgele simple, pe care le poartă pitite într-o copilăro...

Regizorul Cristian Pascariu, înainte de lansarea filmului ”Nasty” la Botoșani: ”Îl veți vedea pe Ilie într-o ipostază necenzurată, într-o ipostază sinceră” (Foto, Video)

Joi, 18 Aprilie 2024
744

Filmul ”Nasty” va avea premiera de gală la Cinema Unirea Botoșani sâmbătă, 20 aprilie, de la 19:00, publicul având prilejul de a se întâlni și cu echipa care a...

Anamaria Chelaru: ”Noi, păpușarii, suntem făcuți să lucrăm între călugărie și armată!” (Foto, Video)

Marţi, 16 Aprilie 2024
1215

Când am căutat-o și i-am propus acest interviu, am întrebat-o direct: Cum este Anamaria Chelaru în afara scenei? A răspuns dintr-o suflare, cu vocea clară și îndelung form...