Stejarii lui Ștefan cel Mare, îngrijiți la Zilele Nordului

Stejarii lui Ștefan cel Mare, îngrijiți la Zilele Nordului
Monumentul istoric Poiana celor Patru Stejari din Darabani, din nou o atracție turistică! Poiana va fi reinaugurată în cadrul primei ediții a festivalului Zilele Nordului, 8-10 august.

Poiana celor Patru Stejari ai lui Ștefan cel Mare, monument istoric din Darabani, jud. Botoșani, va fi reamenajată în cursul acestui an, la inițiativa Asociației Nord. Demersurile au început în primăvara acestui an, iar activitățile fac parte din agenda festivalului Zilele Nordului, care se va desfășura la Darabani în perioada 8-10 august.

Legenda spune că cei patru stejari au fost sădiți de însuși Ștefan cel Mare, în 1470. Era sfârșit de august, căldură mare. Pe 20 ale lunii, câteva zile mai devreme, oastea moldovenească reușise să îi împingă afară din țară pe soldații Hoardei de Aur. Bătălia avusese loc la Lipnic – în nord-estul Basarabiei de azi – și se terminase cu pierderi grele pentru tătari, căzând prizonieri chiar fratele și fiul hanului Mamac. În drumul de întoarcere spre capitala Suceava, domnitorul și oștirea lui au trecut Prutul pe teritoriul Darabaniului de azi, unde au hotărât să facă popas. Pentru că nu au găsit umbră să-i adăpostească de canicula din august, domnitorul ar fi sădit patru stejari, câte unul în fiecare dintre colțurile unui pătrat imaginar.

În zilele noastre, e nevoie de patru bărbați să poată înconjura oricare dintre stejari cu mâinile, iar datarea cu carbon le-a confirmat vârsta, astfel că Poiana celor Patru Stejari a devenit monument istoric. În urmă cu câteva decenii, zona era unul dintre locurile preferate de dărăbăneni pentru picnicuri, serbări populare și plimbări, dar timpul și nepăsarea au lăsat urme adânci în poiană – un stejar a murit după repetate acțiuni de vandalism, iar iarba, cărările sau băncuțele de altădată au devenit numai amintire.

Prin urmare, Asociația Nord și-a propus să reamenajeze poiana, cu sprijinul Primăriei și a Ocolului Silvic din Darabani. Primul pas l-a constituit un maraton caritabil, desfășurat în luna aprilie și care a adus donații de la dărăbăneni stabiliți pe trei continente. Poiana a intrat în reamenajare în luna iulie, proiectul fiind condus de Biroul de Peisagistică OPNA Landscape Culture din Cluj, care s-a implicat pro bono atât în design, cât și în coordonarea lucrărilor. Prima etapă de reamenajare a fost realizată cu sprijinul voluntarilor - studenți la arhitectură din București și Cluj, precum și elevi din Darabani.

"Am reușit să toaletăm zona, să instalăm porțile de trecere, semnele de direcționare, aleile și băncile din grinzi. În octombrie vom planta și gardul viu care va împărți mai bine spațiul în poiană și care-i va da aerul unei încăperi speciale, unde poți să admiri în tihnă măreția stejarilor. În această vară sperăm să putem consolida și drumul de acces către poiană, cu sprijinul Primăriei Darabani și a doi oameni de afaceri din localitate, domnul Gheorghiciuc și domnul Caba, care vor dona pietrișul necesar reparării drumului. Proiectul gândit de prietenii și partenerii noștri de la OPNA Landscape Culture este unul simplu și de efect, o intervenție neintruzivă, și abia așteptăm ca dărăbănenii și turiștii să se poată bucura de noua poiană", a declarat Alex Teioșanu, co-fondator al asociației Nord.

Poiana celor Patru Stejari va fi reinaugurată oficial sâmbătă, 9 august, în cadrul festivalului Zilele Nordului, printr-un spectacol la care vor participa artiști din România, Ucraina și Republica Moldova.
Zilele Nordului este un festival de muzică, arte și călătorii găzduit la Darabani, pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova. Adunând laolaltă artiști și turiști din România, Basarabia și Bucovina de Nord, festivalul își propune să contribuie la revitalizarea urbană, socială și culturală a acestei regiuni și la promovarea ei în rândul românilor de pretutindeni. Festivalul este organizat de către Asociația Nord, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Darabani. Mai multe informații pe site-ul www.zilelenordului.ro
(Comunicat de presa)
 



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mușcat de față și călcat cu copitele de propriul cal! FOTO

Marţi, 17 Octombrie 2017
2694

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a ajuns, marți seară, în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Mavromati după ce a fost rănit de propriul cal.Bărbatul...

Anchetă cerută la o școală din Botoșani, după ce un copil bolnav de cancer nu a fost luat în excursie!

Marţi, 17 Octombrie 2017
2578

Mama băiatului, care învață la Școala din Sulița, a acuzat cadrele didactice de discriminare după ce copilului i s-ar fi refuzat dreptul de a merge într-o excursie alături de colegi...

Serviciul Județean de Ambulanță, vizitat de zeci de copii- FOTO

Marţi, 17 Octombrie 2017
396

Angajații Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani au avut parte, marți, de o vizită mai specială.Aproape 50 de copii de la Grădinița nr. 14, din municipiul Botoșani, au trecut pragul...