Într-o zi, un om văzu din întâmplare un cocon şi se opri să-l studieze. În mica lui gaură, omul observă un fluture care se străduia să iasă. Rămase multe ore lângă cocon urmărind fluturele care părea că se află pe punctul de a abandona, fără să poată ieşi prin gaura care rămânea mereu la fel de mică.

Omul decise atunci să ajute fluturele. Luă un cuţit, deschise coconul şi fluturele ieşi imediat. Totuşi, trupul lui era slab şi amorţit, iar aripile mici şi fragile abia se mişcau.

Omul continuă să-l observe, spunându-şi că aripile fluturelui se vor deschide, dintr-o clipă în alta, şi că atunci insecta va putea să-şi ia zborul.

Dar nu se întâmplă nimic! Fluturele îşi petrecu restul vieţii târându-se pe pământ, cu trupul lui slab şi aripile chircite. Niciodată n-a putut să zboare.

Ceea ce omul nu a înţeles, în intenţia lui de a-l ajuta, este că trecerea prin orificiul coconului i-ar fi permis fluturelui să facă efortul necesar ca să poată trimite lichidele vitale din trupul lui aripilor, ceea ce i-ar fi permis să zboare.

Ca şi fluturii, copiii învaţă să-şi deschidă aripile iar cei care îi înconjoară ştiu să le fie aproape, păstrând însă distanţa potrivită.

Sfaturi pentru părinţi
 

-Înainte de intrarea la şcoală, ajutaţi copilul să-şi dezvolte automatismele şi obişnuinţa pentru gesturile cotidiene (să se îmbrace, să se spele pe mâini, să-şi încheie şireturile);
-Asiguraţi-vă de faptul că micuţul a avut ocazia să trăiască experienţe pozitive, altele decât cele de acasă;
-Limitaţi atitudinea fraţilor care l-ar putea menţine pe copil în starea infantilă (să nu vorbească în locul lui, să nu-i rezolve temele, să nu îl ajute prea mult în rezolvarea conflictelor din curtea şcolii);
-Ajutaţi copilul să se organizeze, pentru a putea apoi să acţioneze singur;
-Fiţi atenţi la progresele şi la noile competenţe ale copilului, mai ales dacă poate acţiona fără ajutor;
Daţi copilului responsabilităţi pe care şi le poate asuma;
-Cereţi unei a treia persoane să vă înlocuiască dacă relaţia de dependenţă devine prea strânsă;
-Furnizaţi copilului mijloacele necesare fără a face lucrurile în locul lui;
-Însoţiţi copilul în viaţa şcolară, încurajându-l cât mai mult posibil:
-să facă singur tot ce poate;
-să-şi asume responsabilităţile şcolare şi personale;
-să caute propriile soluţii în faţa unei probleme;
-să-şi formuleze singur solicitările şi să le adreseze cui trebuie;
-să înlăture riscurile după posibilităţi;
-să aibă iniţiative; să aibă idei, să-şi exprime preferinţele, să ştie să aleagă;
-să folosească resursele disponibile la şcoală şi să ceară ajutorul în clasă în momentul în care are nevoie.

Părinţii prea neliniştiţi pot diminua impactul anxietăţii lor asupra copilului informându-se cât mai mult posibil şi creând legături cu persoane de încredere în mediul unde cel mic evoluează. Astfel, vor suporta mai bine separarea şi stresul. În acest fel, îşi încurajează copilul să participe la viaţa şcolară. Părinţii nu trebuie să ezite să se consulte cu alţii dacă anxietatea trăită la şcoală perturbă sau paralizează dezvoltarea copilului lor.

(Marie-Claude Béliveau – Necazurile micului şcolar)