Sfanta Lumina de Pasti s-a aprins la Ierusalim

Sfanta Lumina de Pasti s-a aprins la Ierusalim
Sfanta Lumina de la Ierusalim s-a aprins, in jurul orei 14.18, si a fost impartita clericilor si credinciosilor aflati in Biserica Invierii care adaposteste Sfantul Mormant, au declarat pentru Mediafax reprezentantii Patriarhiei prezenti la locurile sfinte.

Delegatia Patriarhiei Romane la Ierusalim va aduce, sambata seara, la Bucuresti, Lumina Sfanta, ce va fi impartita la slujba de Inviere credinciosilor din toata tara.

Delegatia, coordonata de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, va ajunge pe Aeroportul Otopeni, cu Lumina Sfanta, sambata in jurul orei 19.00, cu o cursa charter. Din delegatie mai fac parte: Varlaam Ploiesteanul, episcop vicar patriarhal, Paisie Teodorescu, consilier patriarhal, arata un comunicat al Patriarhiei.

Lumina Sfanta va fi oferita la slujba de Inviere de la ora 24.00, de catre Patriarhul Daniel clerului si credinciosilor prezenti la Catedrala patriarhala. Protoieriile din Arhiepiscopia Bucurestilor si alte eparhii ale Patriarhiei Romane din sudul tarii vor trimite delegati la Aeroportul International "Henri Coanda", la salonul oficial, sambata, in jurul orei 19.00, pentru a primi Lumina Sfanta de la Ierusalim si a o oferi preotilor si credinciosilor.

Totodata, de pe Aeroportul Otopeni, Lumina Sfanta de la Ierusalim va fi dusa cu trei avioane de mici dimensiuni la Suceava, Satu Mare, cu escala la Cluj-Napoca, si Timisoara, pentru clerul si credinciosii ortodocsi din restul tarii.
 
Traditia Patriarhiei de a aduce in tara Lumina Sfanta de la Ierusalim a fost instituita in 2009 de PF Daniel.

Sfanta Lumina de la Ierusalim sau "Focul Sfant", cum mai este numita, este cea mai evidenta dintre minunile crestine care se petrec in Biserica Ortodoxa. Sfanta Lumina se pogoara numai la rugaciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului.

Patriarhatul ortodox din Ierusalim nu are un typikon scris referitor la randuiala savarsita pentru coborarea Luminii Sfinte. Patriarhii care au savarsit acest ritual au lasat putine marturii cu privire la acest moment. In schimb, rugaciunea speciala pentru primirea Sfintei Lumini, a carei origine nu este cunoscuta, exista intr-o forma tiparita. Aceasta este citita de catre patriarh cat timp sta in Sfantul Mormant. Restul slujbei este savarsita intocmai cu traditiile transmise de la un patriarh la altul, pe cale orala sau prin insemnari liturgice disparate.

In prezent, se cunosc doua descrieri ale ritului: una, cu putine detalii, care apartine lui Lionel Cust, un ofiter districtual britanic in Ierusalim, publicata intr-o colectie de rapoarte confidentiale asupra statu-quoului Tarii Sfinte la sfarsitul anilor `20 ai secolului trecut, si alta din anii `90 apartinand unei anume Ioanna Tsekoura, apreciata de fostul patriarh Diodoros al Ierusalimului ca fiind o sursa demna de incredere. Informatii despre Sfanta Lumina aduce si Episcopul Auxentios al Foticeii in cartea sa "Lumina Sfanta de la Ierusalim".

Conform acestor surse, doua evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sambata. Primul este perchizitionarea Sfantului Mormant, care dureaza o ora si are ca scop indepartarea oricarei surse de foc din interiorul lui. Perchezitia implica trei inspectii separate, care incep la ora 10.00, si este condusa de un paznic musulman stabilit pentru Sfantul Mormant, in prezenta clericilor armeni, copti si iacobiti. Cel de-al doilea eveniment neliturgic este sigilarea usii Sfantului Mormant si are loc la ora 11.00. Garda musulmana pune o banda alba printre cele doua manere ale usii, sigiland-o cu ceara.

In jurul orei 12.30, patriarhul ortodox vine in Biserica Invierii, unde corurile canta in limbile greaca si araba: "Invierea Ta Hristoase, ingerii o lauda in ceruri si pe noi pe pamant ne invredniceste cu inima curata sa Te slavim!". Urmat de episcopi si ceilalti clerici, inconjoara de trei ori Sfantul Mormant, oprindu-se in fata intrarii. In timp ce se canta "Lumina lina", patriarhul isi scoate vesmintele si mitra si se supune perchezitionarii primarului orasului si sefului politiei, pentru a se dovedi ca nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care sa poata aprinde vreo lumanare.

Dupa acest moment, se deschide usa Sfantului Mormant. Patriarhul imbracat numai in stihar, vesmant care simbolizeaza giulgiurile cu care Iisus a fost infasurat in groapa, intra inauntru insotit de episcopul armean, care ramane in Capela Ingerului, dupa care usa este inchisa. In interior, Patriarhul ingenuncheaza inaintea dalei de marmura ce acopera mormantul, pe care se afla o candela neaprinsa si carticica cu rugaciunea Luminii Sfinte. Cartea este tinuta deschisa de o lumanare neaprinsa. Patriarhul are asupra sa patru manunchiuri de lumanari neaprinse, fiecare continand cate 33 de bucati.

In lumina slaba a Sfantului Mormant, incepe sa citeasca rugaciunea pentru pogorarea Luminii Sfinte. "Stapane, Doamne, Iisuse Hristoase, Intelepciune incepatoare de lumina a Tatalui Celui fara-de-inceput, Carele locuiesti intru lumina cea neapropiata, Carele ai poruncit luminii sa straluceasca dintru intunerec, Carele ai spus sa fie lumina si a fost lumina, Doamne, Datatorule- de-lumina, Carele ne-ai scos din intunericul inselaciunii si ne-ai calauzit la lumina minunata a cunostintei Tale, Carele ai umplut de lumina si bucurie tot pamantul prin venirea Ta in trup aici si cele de dedesubt prin pogorarea Ta la iad, dupa care Tu ai vestit lumina tuturor neamurilor prin sfintii Tai apostoli, Tie Iti multumim ca prin credinta cea dreapta ne-ai scos din intuneric la lumina si ne-am facut fii ai luminii prin sfantul Botez si am vazut slava Ta plina de har si adevar ......si noi Te chemam si Te rugam, Preasfinte Stapane, ca sa arati acest dar de sfintire plin de harul Tau dumnezeiesc prin harul preasfantului si de-viata-purtatorului Tau Mormant si sa binecuvantezi si sa sfintesti pre cei ce se ating de ea cu cucernicie, slobozindu-i de intunericul patimilor, si sa ne faci vrednici de preastralucitoarele Tale salasuri unde straluceste lumina cea neinserata a Dumnezeirii Tale", se spune intr-un fragment al acestei rugaciuni.

Dupa patriarhul ce rosteste rugaciunea, se spune ca o adiere lina se simte pe deasupra pietrei Sfantului Mormant. Adierea dispare, pe piatra incep sa apara stropi de lumina alba-albastruie, iar patriarhul Ierusalimului "aduna lumina cu mainile si o aseaza in vasul de aur". Din vas, el aprinde apoi manunchiurile de lumanari, iese din mormant si le imparte clericilor de diferite confesiuni si credinciosilor.

Fostul patriarhul Ierusalimului Diodor I povestea in 2008 despre momentul sfant al aprinderii luminii la Biserica Invierii: "Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsa o lumina nedefinita, in mod normal cu o tenta albastrie, dar culoarea se poate schimba si lua multe nuante. Nu poate fi descrisa in cuvinte omenesti. Lumina rasare din piatra ca si ceata care se ridica deasupra unui lac, piatra pare fi acoperita de un nor, dar este lumina. Lumina se comporta diferit in fiecare an. Uneori acopera doar piatra, alteori lumineaza tot mormantul, asa incat oamenii de afara vad mormantul plin de lumina. Lumina nu arde! - niciodata nu mi-am ars barba in toti cei 16 ani de cand sunt Patriarh al Ierusalimului si am primit Focul Sfant. Lumina are alta consistenta, diferita de lumina focului care arde in candela. La un moment dat, Lumina se inalta si formeaza o coloana in care focul este de natura diferita, asa ca pot aprinde lumanarile mele de la ea. Dupa ce am primit flacara, ies si dau Focul intai patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi patriarhului Copt si dupa aceea tuturor celor prezenti in biserica."

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Drumul Manoleasa-Rădăuți Prut a intrat în lucrări de modernizare - FOTO

astăzi, 16:31
100

Lucrările de modernizare a Drumului Naţional 24 C au demarat astăzi cu prima etapă, cea de reprofilare a căii rutiere şi adaos de material pietros şi cilindrare (compactare). Reprofilarea are d...

O angajată a Memorialului Ipoteşti, acuzată că a luat bani din bilete şi din vânzarea bunurilor!

astăzi, 16:25
231

Totul a fost descoperit după ce, în vara anului 2015, o comisie de inventariere a instituţiei a decis inventarierea bunurilor aflate în gestiunea Cameliei Ţ. S-a constatat o lipsă la i...

300 locuri de muncă la recoltat zmeură, în Portugalia!

astăzi, 14:44
240

Selectia candidatilor se va desfasura in doua localitati din tara:Roman (judetul Neamt) - 17 ianuarie 2018Braila (judetul Braila) – 19 ianuarie 2018 Durata contract: aproximativ 3...