Scrisoare catre fiica mea

Scrisoare catre fiica mea

   Jurnalul National

Nu vreau decât să-ţi cer iertare şi să te rog să duci tu la capăt ce nu am fost eu în stare să termin. Să-ţi construieşti singură lumea în care vrei să trăieşti, aşa cum vrei tu să fie, în care vor trăi şi copiii tăi.

La revoluţie aveam exact vârsta ta de acum. Aveam la picioare o lume rănită, în refacere, şi deasupra un cer înnorat. Credeam că nu trebuie decât să privesc în sus şi cerul se va limpezi de la sine. Dar n-a fost aşa.

Curând a trebuit să las capul în jos. Am început să mă plâng că sunt fatalmente un învins. Că fac parte dintr-o generaţie de sacrificiu. Vorbesc de o generaţie gândindu-mă că istoria va reţine doar câteva nume din rândul congenerilor mei. Pe ceilalţi ne va îngrămădi pe toţi în colectivul anonim al generaţiei. Istoria nu va reţine dragostea părinţilor noştri, a fiecăruia, ci va spune că ne-am născut prin directivă de partid. Va spune că am crescut ca nişte plante de seră într-un climat artificial, obişnuiţi de mici cu toxinele, ca să ni se pară fireşti şi necesare când vom fi crescut mari. Că, dacă mai dura comunismul, am fi fost prima generaţie de mutanţi, "oameni noi", născuţi şi crescuţi în comunism. Însă am ieşit miraculos din închisoarea aceea şi am tras în noi sevele proaspete ale libertăţii. Am crezut că libertatea asta e un dat, că nu trebuie să mai luptăm pentru ea o dată ce o căpătaserăm. Ne-am înşelat. E drept, unii - acela, aceea, celălalt - au văzut lucrurile altfel, dar generaţia s-a înşelat.

Din zbuciumul anilor `90, ani de căutări, de aclimatizare la democraţie, am intrat în tunelul tranziţiei. Şi ne-am tot târât spre luminiţa de la capătul tunelului până ne-am ofilit. Am ieşit într-un târziu palizi şi desfrunziţi. Dar ne-am întremat iar, stând puţin la aer proaspăt, dinspre Europa democratică, sub un cer de speranţă. Şi când am zis că e gata, când să înflorim şi să facem fructe, la maturitate, a venit peste noi bezna crizei. Şi mă tem că ne va prinde bătrâneţea tot în întuneric şi că nu vom mai apuca să fim păduri.

Folosesc alegoria asta fiindcă fac parte, cum ar spune poeta, dintr-o generaţie vegetală a unui popor vegetal. Cu amărăciune admit asta. Era datoria noastră, a tinerilor de după revoluţie, să ne facem exact cum voiam, cum ne plăcea, lumea în care urma să trăim. Şi n-am făcut-o. N-am dus treaba până la capăt. Ne-am mulţumit cu un surogat de democraţie. Era oricum mai bun decât ceea ce trăiserăm în comunism. Credeam că desţelenim locuri noi şi că urmăm cărări nebătute, când, de fapt, ne învârteam în cerc. Şi iată-ne acum, aproape bătrâni, blazaţi şi fără vigoare, nu departe de punctul de unde am plecat.

Pentru asta îţi cer acum iertare.

Pentru asta te rog acum să ridici armele mele ruginite!

Nu va veni nimeni să-ţi aducă pe tavă libertate, respect, demnitate, păpică, drepturi. Dacă vrei ca talentul şi învăţătura ta să valoreze mai mult decât pumnul de buze şi ligheanul de sâni ai fetelor care ocupă ziarele şi televiziunile, trebuie să te baţi pentru asta. Dacă vrei să trăieşti în ţara ta. Dacă te revoltă minciuna, prostia, lenea. Dacă te-ai săturat să fii manevrată în calculele electorale, mutată cu pixul dintr-o coloană în alta. Dacă nu mai vrei să fii insultată şi umilită de cei pe care îi plăteşti să se ocupe de treburile publice. Dacă vrei să fii apreciată pentru ceea ce faci, nu după ce maşină ai. Eu n-am putut să te duc într-o tabără, să-ţi arăt ţara asta, nicidecum una străină, să-ţi plătesc lecţiile de chitară, să-ţi sprijin concret ambiţiile artistice. A trebuit să muncesc doar pentru chirie şi mâncare. Dacă vrei să ieşi din condiţia de sclav al propriei existenţe, ca să-ţi trăieşti viaţa din plin, nu te aştepta să vină cineva s-o facă pentru tine. Dacă vrei toate acestea, trebuie să le câştigi şi să le aperi, să ţii cu dinţii de ele.

Faci parte din prima generaţie care nu a cunoscut comunismul. Voi sunteţi chemaţi acum să hotărâţi cum va fi ziua de mâine. Nu trebuie să aşteptaţi să murim noi, decreţeii, tot învârtindu-ne prin deşert, cum s-a tot spus, ci puteţi construi în continuare şi împreună cu noi, retreziţi la viaţă de frenezia voastră.

Voi puteţi schimba lumea. Nu cu un clic, cu delete sau cu ignore. Viaţa e în altă parte, cum ar spune un autor pe care voi îl preţuiţi prea puţin, nu în plasma laptopului. Puteţi face asta!

Pentru că eu nu cred că faci parte dintr-o generaţie de tâmpiţi scoşi pe bandă rulantă de un învăţământ desfigurat de atâtea intervenţii estetice. Nu sunteţi nici mai deştepti, nici mai proşti decât noi, părinţii voştri. Însă aveţi în plus o brumă de libertate, pe care noi nu am avut-o, vă bate altă lumină în geam.

Nu sunt de acord cu ce se spune despre voi: că sunteţi generaţia care o arde prin cluburi. Oricum, nu mai tare decât am ars-o noi prin discoteci, părinţii noştri şi bunicii voştri la ceaiuri şi reuniuni tovărăşeşti, iar străbunicii voştri la horă.

Nu sunteţi generaţia a cărei supremă realizare este incendiarea câtorva pubele şi spargerea câtorva geamuri în centrul Capitalei. Nu tatuajele şi metalele din nas vă definesc. Nu tăierea venelor sub sălcii, murmurând cântece triste. Nu te văd plictisită de viaţă, nu mănânci droguri cu lingura, nu visezi să te măriţi cu un fotbalist ca să nu-ţi mai dea dureri de cap ziua de mâine, nu leşini de emoţie când vezi un manelist, nu te exprimi în treizeci de cuvinte, te ruşinezi cânt te cert cu temei, îţi spui apăsat punctul de vedere când ştii că ai dreptate, ştii să te bucuri, ai idei pentru care te lupţi, altele pe care le combaţi, ai idealuri, planuri de viitor la care lucrezi teance. Toate astea fac parte şi ele din portretul generaţiei tale. Plus că sunteţi atât de tineri şi frumoşi - bineînţeles, tu fiind cea mai frumoasă. Aveţi totul pentru a spune: ajunge, de aici e partea noastră de istorie!

Dar până să vă exprimaţi ca generaţie, te rog pe tine întâi, tocmai fiindcă te iubesc, să strigi: ajunge, e rândul meu acum! Pentru binele tău. Nu lăsa să ţi se ia nimic din ce se cuvine. Protestează! Revoltă-te! Spune ce gândeşti! Scrie! Umple internetul cu nemulţumirea ta! Fă petiţii, reclamaţii, mergi până în pânzele albe! Du-te alături de prietenii tăi, umăr la umăr, când aveţi un plan comun, o idee comună. Dacă e nevoie, ieşi în stradă! Eu voi veni să te sprijin. Voi fi mereu lângă tine, ca un scutier devotat, gata să iau coate şi bastoane în locul tău. Nimeni nu mai crede într-o schimbare făcută de generaţia mea, care a schimbat şi-a tot schimbat până a ajuns totul aproape cum a fost. Mergi tu în faţă, lângă prietenii tăi cu inele în buză, fiindcă viitorul vostru e în joc. Fă-ţi tu o lume aşa cum o vrei tu. Şi eu, bătrânul plin de metehne şi capricii, voi fi gata să trăiesc în lumea ta. Pentru că am încredere în tine.

VIOREL ILISOI

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Devis Mangia, după înfrângerea de la Botoşani: Golul a venit după un şut întâmplător

Vineri, 24 Noiembrie 2017
241

Acesta nu a vrut să comenteze arbitrajul spunând că analizele trebuie făcute de specialişti. Italianul a menţionat că echipa sa este una tehnică, dar s-au făcut şi unele greşeli tactic...

Costel Enache, după victoria cu CSU Craiova: Rar mi s-a întâmplat să am o mulţumire aşa mare

Vineri, 24 Noiembrie 2017
375

Costel Enache a spus că victoria, cu 1-0, în faţa Craiova a consolidat poziţia în clasament, locul IV; şi a adus consecvenţă în rezultate. Antrenorul a recunoscut că ...

Eroul Botoşaniului cu CSU Craiova, Andrei Miron: Nu am dat un asemenea gol nici la antrenamente

Vineri, 24 Noiembrie 2017
766

Modest, fundaşul botoşănean a recunoscut că nici la antrenamente nu a reuşit o asemenea execuţie şi nici nu a exersat. Acesta a explicat că a vrut să şuteze la colţul lung şi i-a ieşit ex...