La Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost săvârşită ieri- dimineaţă Sfânta Liturghie, la finalul căreia s-a oficiat Parastasul pentru vrednicul de amintire patriarh Teoctist. Pentru sufletul Preafericirii Sale s-au rugat numeroşi ieşeni care vin deseori în sfântul lăcaş, precum şi pelerinii care aşteptau să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Pr. prof. dr. Ion Vicovan ne-a amintit câteva repere din viaţa patriarhului Teoctist, remarcând rolul pe care l-a avut Preafericirea Sa în istoria Bisericii noastre.
"Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost de neam din Moldova, ceea ce este important, pentru că cei mai mulţi dintre patriarhii noştri au fost şi din alte zone ale ţării, cum de altfel este şi firesc. Având în vedere că Biserica lui Hristos din Moldova deţine cele mai multe aşezări monahale, după cum şi faptul că tot aici se află cei mai mulţi monahi şi monahii, mi se pare firesc ca şi cel care este în fruntea Bisericii să fie ales şi din Moldova. În al doilea rând, patriarhul Teoctist a avut cea mai longevivă viaţă. Legat de faptul acesta, Preafericirea Sa este şi patriarhul care a avut cea mai lungă viaţă monahală, din anii de viaţă, aproape 93, aproximativ 80 dintre aceştia au fost petrecuţi în mănăstire, ceea ce înseamnă foarte mult. A primit o educaţie creştină temeinică din familie, după care a îmbrăţişat viaţa monahală la astăzi cunoscuta, atunci mai puţin cunoscuta Sihăstrie a Voronei. Datorită vieţuirii Preafericirii Sale acolo, această aşezare monahală a căpătat în timp o importanţă din ce în ce mai mare. Patriarhul Teoctist a fost tuns în monahism la Bistriţa, a slujit o perioadă chiar ca exarh al Catedralei mitropolitane, unde astăzi (n.r. ieri) a avut loc pomenirea, după care a fost invitat în clerul superior, deţinând importante funcţii, apoi titular la mai multe eparhii din ţară, după care mitropolit şi, în final, din anul 1986 până la trecerea la viaţa veşnică, în 2007, timp de mai bine de două decenii a condus Biserica Ortodoxă Română", a spus decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.
Experienţă monastică aparte
Cel de-al treilea element la fel de important, a mai adăugat părintele decan Ion Vicovan, este acela că părintele patriarh Teoctist a păstorit Biserica lui Hristos din România în cele două perioade: final de perioadă comunistă şi de început de libertate.
"Patriarhul Teoctist a păstorit aproximativ patru ani în perioada comunistă, timp în care s-a confruntat, după cum avea să afirme, cu multe dificultăţi. În acea perioadă începuse procesul demolării bisericilor, în special din Bucureşti şi nu numai, iar noi lăcaşuri de închinăciune se ridicau foarte greu. Ca şi alţi părinţi patriarhi ai Bisericii noastre, PF Teoctist a ctitorit o frumoasă biserică în Victoria, judeţul Botoşani, satul său natal, în acei ani grei de comunism. Importanţa ei este mai mare cu cât în acel timp se construia atât de greu un nou lăcaş de cult. După anii â90 a fost în fruntea Bisericii într-o perioadă foarte tulbure, pe care aş numi-o «de aşezare». De aceea, cred că Dumnezeu l-a ales în mod providenţial. De altfel, analizând viaţa patriarhilor Bisericii noastre trecuţi la Domnul, în număr de cinci până acum, şi având în vedere pregătirea lor, pe de-o parte, iar pe de altă parte, vieţuirea, dar şi contextul în care au fost chemaţi la conducerea Bisericii, am ajuns la convingerea că Dumnezeu i-a aşezat pe fiecare la timpul potrivit şi în epoca potrivită. PF Teoctist avea o vârstă deja venerabilă când a fost înscaunat ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Datorită vârstei, a beneficiat de o experienţă monastică aparte, a avut o experienţă administrativ-bisericească aparte, în sensul în care a condus mai multe eparhii, atât în calitate de episcop, cât şi în calitate de arhiepiscop şi mitropolit, ceea ce i-a conferit o autoritate care a fost neapărat necesară după anii 90", a adăugat pr. prof. dr. Ion Vicovan.
Model de păstorire
Părintele patriarh Teoctist a avut în timpul părstoririi sale un moment de încercare, retrăgându-se de bunăvoie, timp de două luni, la Mănăstirea Sinaia. Cei care i-au cerut în mod vehement şi de drept retragerea au constatat că totuşi este bine ca el să revină.
"Experienţa sa duhovnicească şi administrativ-bisericească, vârsta şi autoritatea de care se bucura pe plan naţional şi internaţional au facut ca el să fie cel mai potrivit om pentru a conduce Biserica de la o anumită perioadă comunistă, la o alta, de democraţie. În anii â90 s-au făcut multe lucruri, chiar în mod neaşteptat de frumoase şi de benefice pentru Biserică, începând cu înmulţirea numărului eparhiilor şi, implicit, al ierarhilor, dar şi introducerea învăţământului religios în şcolile publice, şi continuând cu reluarea activităţii social-filantropice, care fusese închisă în mod brutal în anul 1948. A reorganizat diaspora românească, s-au înmulţit publicaţiile şi şcolile teologice la nivel de seminar sau de facultate de teologie, a sporit numărul aşezămintelor monahale, redeschizându-le pe cele închise în perioada comunistă şi înfiinţând altele noi. Biserica Ortodoxă Română de după anii 90 cunoaşte o dezvoltare fără precedent în istoria ei, fiind aduşi în viaţa monahală mai mulţi tineri, printre care şi actualul Patriarh, Preafericitul Daniel, care a fost un sprijin în activitatea părintelui patriarh Teoctist. La fel, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a fost ucenic al Preafericitului Teoctist, a învăţat mult din viaţa Preafericirii Sale. Fiind un membru al Sfântului Sinod cu o vechime însemnată, sunt convins că cei mai mulţi din Sfântul Sinod, dacă nu chiar toţi, l-au avut ca model de păstorire, în perioada de dinainte şi de după anii â90. Ziua de astăzi (n.r. ieri) este una de comemorare, dar în acelaşi timp este şi una de aniversare pentru Biserica noastră. Patriarhul Teoctist a scris în istoria Bisericii noastre pagini luminoase. De aceea, noi suntem datori în faţa lui Dumnezeu să-l pomenim cu recunoştinţă, să-i mulţumim pentru toate darurile şi să ne rugăm ca Dumnezeu sa-l aşeze în ceata drepţilor şi în rândul sfinţilor pe care i-a slujit cu fidelitate pe toată durata vieţii", a accentuat pr. prof. dr. Ion Vicovan.
Ziarul Lumina