Sărbătoare la Palat! FOTO

Sărbătoare la Palat! FOTO
Spectacol impresionant, sâmbătă, la deschiderea festivă a activităților de la Palatul Copiilor, desfășurat la Casa Tineretului din Botoșani. Peste 500 de persoane au luat parte la programul artistic oferit de cercurile de la Palatul Copiilor, cu ocazia deschiderii oficiale a cursurilor anului școlar 2016-2017. 

"Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi la această minunată sărbătoare și ne susțin în tot ceea ce facem în încercarea noastă de a valorifica disponibilitătile creative, artistice, tehnico-științifice și sportive ale copiilor care ne trec pragul", a spus prof. Daniela Nour, director al Palatului Copiilor Botoșani.

O parte dintre copiii care urmează cercurile instituției au încântat auditoriul cu un program deosebit de dans sportiv, modern și popular,  muzică ușoară, folk și populară, gimnastică - contorsionism, teatru – pantomimă, instrumente tradiționale, spectacolul prezentat de colega noastră, prof. Cecilia Vicoveanu, fiind diversificat și plăcut pentru cei prezenți. "Ne-a onorat cu prezența la deschiderea festivă a cursurilor, Inspectorul Școlar General, prof. Mihaela Huncă, care a punctat încă o dată importanța pe care o are educația nonformală în valorificarea creativității elevilor. Deschiderea festivă a fost și un bun prilej de a-i cunoaște pe toți profesorii care coordonează cercurile de la Palat, atât  pe parcursul spectacolului cât și după spectacol când părinții și elevii au vizitat instituția", a completat prof. Daniela Nour.


















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Expoziția de grafică ”Biserici şi mănăstiri din Moldova medievală” va fi vernisată la Memorialul Ipotești!

astăzi, 12:28
13

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, vă invită luni, 22 aprilie 2024, ora 12:00, la vernisajul expozi...

A plătit 2.000 de lei după ce a refuzat să achite taxa pentru toaletă într-o autogară din Botoșani!

astăzi, 11:46
124

Deoarece apelantul reclama producerea unei stări conflictuale, operatorul 112 a direcționat un echipaj de jandarmerie în vederea aplanării acesteia și luării măsurilor legale.Jandarmii...

Un nou proiect transfrontalier pentru Consiliul Județean Botoșani

astăzi, 11:43
91

Consiliul Județean Botoșani a depus spre finanțare europeană un nou proiect transfrontalier, Este vorba de proiectul „Creșterea absorbției fondurilor UE prin consolidarea capacității ins...