Sarbatoare la Costesti, Miorcani si Lunca, in cinstea Sfantului Dimitrie!

Sarbatoare la Costesti, Miorcani si Lunca, in cinstea Sfantului Dimitrie!

Biserica din Costesti

Biserica "Sfantul Dimitrie" din Costesti a fost construită între anii 1924-1934, ctitoria gospodarului Dumitru şi soţia sa Maria Hurduc.

Biserica este falnică, formă treflată, din zid de cărămidă. Clopotniţa se află în turla de deasupra naosului, singura de altfel. În anii 1985-1986 s-a pictat interiorul, iar în exterior, zidăria a fost reparată cu tencuială în praf de piatră. Prin contribuţia şi donaţia enoriaşilor Biserica este împodobită cu frumoase cusături, câteva rânduri de covoare, mobilier, obiecte de cult, cărţi de slujbă, 11 rânduri de veşminte.
 
În prezent se lucreaza la împodobirea Bisericii cu pictura nouă.
 
În anul 2008 a fost finalizată construirea Casei sociale, locul unde se ofera o masă familiilor nevoiaşe şi unde tinerii se întălnesc cu preotul paroh pentru a discuta problemele morale, religiose  şi antrenarea lor în activitatea Bisericii (vizite la bătrâni,bolnavi;repetiţii cu tinerii care fac parte din corul bisericesc etc.)


Sabatoare in Parohia Miorcani


La jumătatea secolului al XVII-lea, cimitirul din vatra veche a satului avea o mică biserică din piatră, în care erau adăpostite icoane pictate pe lemn. În anul 1840, Alexandru Şuţu, cel care avea în proprietate moşia Hudeştii Mici, pune prin posesorul său, Constantin Popovici, împreună cu locuitorii satului, temelia prezentei Biserici cu hramul "Sfântul Dimitrie". Biserica este construită din piatră şi cărămidă în stilul moldovenesc, cu un turn-clopotniţă deasupra pronaosului (pridvorul actual, lărgit, construindu-se mult mai târziu: 1999).
 
În cursul istoriei sale, Biserica "Sf. Dimitrie" a fost renovată în mai multe rânduri.

Un fapt esenţial pentru istoricul parohiei "Sf. Dimitrie" este înregistrat în anul 1939, când parohia este divizată, înfiinţîndu-se o a doua parohie cu denumirea de Miorcani (cea dintâi păstrîndu-şi denumirea de Hudeştii Mici), această împărţire păstrîndu-se până în 1963, an în care parohiile s-au contopit, revenindu-se la jurisdicţia pastoral-administrativă iniţială, a unei singure parohii.

Hramul Bisericii din Lunca

Biserica "Sfântul Dimitrie" din localitatea Lunca, Protopopiatul Botoşani a fost resfinţită pe 21 august 2010, de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Locaşul, păstorit de părintele Costinel Axinte, datează din anul 1978, a fost restaurat recent şi împodobit cu pictură nouă.

Lucrările la biserică au început prin anul 1975 şi au fost terminate în anul 1978. La data de 19 noiembrie 1978 a fost sfinţită de către Preafericitul Teoctist, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Din anul 1999 au început ample lucrări de restaurare, atât în interior cât şi în exterior, şi apoi s-a început pictarea sfântului locaş.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Temele pentru acasă între necesitate și obligație, ce ne sfătuiesc specialiștii în educație din Botoșani!

astăzi, 16:21
5

Țări ca Polonia și Finlanda au decis eliminarea temelor pentru acasă, considerând că beneficiul asupra copilului în ansamblu este nul.De fapt care e adevărul? Mai au nevoie copii...

Elena Damian a plecat de câteva zile de acasă, familia nu mai știe nimic de ea. Sunați la 112 dacă ați văzut-o!

astăzi, 15:33
130

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 56 de ani din comuna Păltiniș care, la data de 17 aprilie a.c., a părăsit în mod voluntar domiciliul iar p...

Organele de ordine vor asigura paza la manifestările religioase cu ocazia sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe! (Foto)

astăzi, 14:53
107

În zilele de 22 și 23 aprilie, jandarmii botoșăneni, împreună cu efective de poliție, poliție locală și pompieri, vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea in siguranță a ...