Sarbatoare in Parohia "Sfântul Mucenic Dimitrie" din Botoşani

Sarbatoare in Parohia "Sfântul Mucenic Dimitrie" din Botoşani
Biserica "Sfântul Mucenic Dimitrie", din Botoşani, este monument istoric şi de arhitectură. A fost construită în anul 1833, pe o temelie de piatră neuniformă, aparţinând altei biserici mai vechi construită probabil după 1700.

Mulţi botoşăneni, mai ales cei de vârsta a treia, o cunosc sub numele de Biserica Garnizoanei Botoşani, datorită faptului că a fost o îndelungă perioadă de timp (până în 1945) capela Garnizoanei Botoşani. Nu a făcut parte din patrimoniul armatei şi nici nu s-a pus problema revendicării ei, deoarece a fost construită de Ioan şi Maria Mavromati, aşa cum atestă documentele.

Până la 1 noiembrie 1993 a fost administrată de mai multe parohii din oraş (Cuvioasa Parascheva, Sfântul Gheorghe şi Vovidenia din Botoşani).

De la 1 noiembrie 1993, biserica a primit statut de biserică parohială, iar preotul paroh, împreună cu membrii Consiliului şi Comiteului parohial şi enoriaşii, au început lucrările de consolidare şi restaurare.

Paralel cu aceste lucrări s-a construit un complex parohial, aghiazmatar, lumânărar, anexe gospodăreşti şi s-a împrejmuit din nou curtea bisericii.

După cum reiese din documentele de arhivă, constatăm că la această biserică, de la data zidirii ei şi până în anul 1939, au slujit următorii preoţi: Demetie, Ioan Rusu, Economu Dumitru, Ioan Dimitriu, Constantin Nădejde, Constantin Troteanu şi H. Muraraşu.

În perioada 1939 - 1945 biserica "Sf. Mc. Dimitrie" a fost pusă la dispoziţia Garnizoanei Botoşani, devenind lăcaşul de rugăciune al militarilor botoşăneni din acea vreme.

Confesor militar pentru biserica "Sf. Dumitru" şi Garnizoana Botoşani a fost preotul Constantin Peruşcă.

Din 1945 şi până la data de 01.11.1993 au slujit preoţii de la parohiile: Cv. Parascheva, Sf. Gheorghe şi Vovidenia Botoşani.

De la data de 01.11.1993 şi până în prezent slujeşte preotul Dumitru Volentiru.

Parintele Dumitru Volentiru s-a nascut pe 20 octombrie 1953. In perioada 1968 – 1973 a urmat Seminarul Teologic Liceal Ioan Popasu din Caransebes, iar intre anii 1974 – 1978 Facultatea de Teologie Andrei Saguna din Sibiu. A fost preotit la 20 iulie 1979, pe seama parohiei Oraseni, comuna Curtesti, Protopopiatul Botosani, unde a activat pana la 1 noiembrie 1993, cand a fost transferat la parohia Sf. Mc. Dimitrie Botosani.

Stiri Botosani ii ureaza Parintelui Dumitru Volentiru, dar si tuturor celor care poarta numele Sfantului Mare Mucenic, LA MULTI ANI, multa sanatate si impliniri crestinesti!
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Hermannstadt - FC Botoşani, astăzi de la ora 17:30

astăzi, 14:03
7

FC Hermannstadt şi FC Botoşani se întâlnesc astăzi în etapa a cincea a play-out-ului Superligii.Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Hermannstadt!Gazdele sunt lideri &i...

Contabila născută în Botoșani pasionată de fotbal, care luptă în competiția pentru ”1 milion”! (Foto)

astăzi, 14:02
8

Se numără printre cei 50 de concurenți de la „Insula de 1 milion” pentru că își dorește de mult timp să apară într-o emisiune televizată. Aceasta luptă pentru fiul ș...

Sancțiuni de 9.000 de lei pentru apelare nejustificată sau abuzivă la 112!

astăzi, 13:29
23

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și ...