Sala "Mihai Ursachi" la Ipotești, un tezaur cultural cu aer testamentar - FOTO

Sala "Mihai Ursachi" la Ipotești, un tezaur cultural cu aer testamentar - FOTO

"Mihai Ursachi este printre noi dacă îl citim, este prezent prin verbul pe care l-a publicat, pe care ni l-a dat, este cu noi, este aici". Sunt cuvintele pe care în urmă cu mai bine de un an le rostea, în cămăruța plină de cărți a casei de pe strada Sărărie, din Iași, fratele poetului Mihai Ursachi. Dumnezeu avea să-i mai îngăduie părintelui Gheorghe Ursache încă un an, până în primăvara lui 2018, când s-a săvârșit din viață. "M-aș bucura să știu că în Botoșani se mai vorbește din când în când, se mai amintește de el", spunea deseori fratele mai mic al poetului. De aceea, poate, sala recent inaugurată în incinta Memorialului Ipotești capătă și un caracter testamentar. 

Poetul Mihai Ursachi a copilărit pe pământ ipoteștean, a studiat apoi la Liceul "A.T.Laurian" din Botoșani, iar în anul 1991 era distins cu Premiul Național de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia. La 14 ani de la moarte, o mare parte din cărțile care au aparținut poetului, obiecte personale, masa de lucru, samovarul, mașina de scris, fotografii și manuscrise, mobilier din casa ieșeană de pe Sărărie, dar mai ales jilțul verde, cunoscut din poezii și din extraordinarele povești ale prietenilor, au poposit la Ipotești, donate Memorialului de către soția lui Mihai Ursachi, prof. Ana Cojan. 

Inaugurarea a avut loc pe 24 septembrie 2018, în prezența prof. Ana Cojan, a scriitorului Lucian Vasiliu, care a mediat aducerea donației la Memorialul Ipotești, a poetei Ana Blandiana, a prof. Mircea A. Diaconu, prof. Vasile Spiridon, scriitori botoșăneni, public dornic de inspirație culturală. La inaugurare a fost invitat, de asemenea, preotul paroh Radu Brânză, parohia Sfântul Haralambie din Iași, care a avut o relație profundă duhovnicească și de prietenie cu frații Ursachi.

Rostul donației este, însă, și unul muzeistic. Sala "Mihai și Gheorghe Ursachi" va fi integrată circuitului turistic, după cum menționează conducerea Memorialului Ipotești. "Sala, amenajată cu mobilierul și lucrurile personale ale lui Mihai Ursachi și ale fratelui acestuia, Gheorghe Ursache, va avea o dublă funcționalitate. Ea va intra, pe de o parte, în circuitul muzeal și va putea fi vizitată. Pe de altă parte, ea va servi drept birou de lucru/sală de lectură, în mod special, pentru cei care vor veni la Memorialul Ipotești în vederea realizării unor studii", a precizat Ala Sainenco, manager al Centrului Național de Studii "Mihai Eminescu".

Donația cuprinde 1539 de titluri de carte: poezie și proză românească, literatură universală, filosofie, critică literară, carte religioasă, acoperind mai multe domenii de cercetare. “Memorialul deține, de asemenea, o parte din manuscrisele poetului Mihai Ursachi. Pentru studiul acestora, Memorialul va oferi, în anul 2019, un stagiu de cercetare”, a adăugat Ala Sainenco.
 
Scriitorul Lucian Vasiliu, cel care a reușit puntea culturală Iași - Ipotești, concretizată prin realizarea Sălii "Mihai Ursachi", este convins că „Mihai Eminescu este spiritul care ne însumă, nu ne risipește”, asigurând totodată că întâmplările culturale vor continua.

"Merg spre Ipotești, de bune decenii, cu sentimentul că s-ar putea să  fie ultimul meu drum. Din anul 1991, am făcut legământ cu scriitorul Gellu Dorian, să susțin până la finalul puterilor mele zilele Eminescu, de ianuarie și de iunie, precum și Memorialul ipoteștean și revista Hyperion. În timp, le-am fost aproape, în proiecte pe acest fond, și lui Laurențiu Ulici (cât timp am fost membru în Comitetul național director al Uniunii Scriitorilor sau în Consiliul Uniunii), precum și lui Valentin Coșereanu, în perioada când am răspuns de rețeaua de muzee literare ieșene. Voi continua să respir, să inspir în acest spațiu sacru, special, indiferent că este vorba despre o donație de cărți din biblioteca proprie, de facilitarea unei donații excepționale, precum arhiva fraților Mihai și Gheorghe Ursachi, sau  despre alte ocazii: biblioteconomice, muzeale, junimiste, scriptoriene. Mihai Eminescu este spiritul care ne însumă, nu ne risipește!", spune Lucian Vasiliu, directorul Editurii Junimea, fondator și coordonator al revistei Scriptor.


Donație a familiei poetului Mihai Ursachi pentru Muzeul "George Enescu" din Dorohoi

În 2017, patrimoniul Muzeului Memorial "George Enescu" din Dorohoi se îmbogățea cu o aleasă și prețioasă mărturie a existenței pământești a ilustrului compozitor născut la Liveni, în județul Botoșani.

Este vorba despre o fotografie cu autograful lui George Enescu, dedicație din 1952 pentru o prietenă din Geneva, dar și afișul concertului susținut în 11 mai 1951, la Geneva, alături de violonistul Devy Erlih. De asemenea, donația mai cuprindea un decupaj din presa franceză, care anunța trecerea la cele veșnice a compozitorului român.

Donația poartă însemnele generozității și venea, în iunie 2017, de la preotul Gheorghe Ursache, fratele poetului. Fotografia cu autograf a fost achiziționată de către preotul Gheorghe dintr-un anticariat din Geneva și adusă în țară special pentru a fi donată muzeului dedicat lui George Enescu. 

Donația a fost primită cu bucurie de către reprezentanții Muzeului Județean Botoșani, dar și de către custodele Muzeului Memorial "George Enescu" din Dorohoi (detalii aici).

Citeste si O poveste dintr-o zi de iunie, pe Sărărie. "M-aș bucura să știu că în Botoșani se mai vorbește despre Mihai Ursachi!"

 

(Foto: Ionuț Iosub)




















 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Regizorul Cristian Pascariu, înainte de lansarea filmului ”Nasty” la Botoșani: ”Îl veți vedea pe Ilie într-o ipostază necenzurată, într-o ipostază sinceră” (Foto, Video)

Joi, 18 Aprilie 2024
523

Filmul ”Nasty” va avea premiera de gală la Cinema Unirea Botoșani sâmbătă, 20 aprilie, de la 19:00, publicul având prilejul de a se întâlni și cu echipa care a...

Anamaria Chelaru: ”Noi, păpușarii, suntem făcuți să lucrăm între călugărie și armată!” (Foto, Video)

Marţi, 16 Aprilie 2024
975

Când am căutat-o și i-am propus acest interviu, am întrebat-o direct: Cum este Anamaria Chelaru în afara scenei? A răspuns dintr-o suflare, cu vocea clară și îndelung form...

S-a stins un mare actor născut în Botoșani. ”Ce frumoasă a fost călătoria sa pe aici!”

Sâmbătă, 13 Aprilie 2024
4850

Născut pe 6 mai, în prima zi de Paşti a anului 1945, în familia preotului Mihai Cojocaru din Hăneşti, judeţul Botoşani, actorul a plecat astăzi în veșnicie.Constantin Coj...