Mai sunt 10 zile până când România va marca împlinirea a 100 de ani de la Declarația de unire a Basarabiei cu România (27 martie 1918), 100 de ani de când, în numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declara: "Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de Neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu Mama sa România".
Știri.Botoșani.Ro va prezenta în fiecare zi, până pe 27 martie 2018, opinii, mărturii, date istorice menite să vină în întâmpinarea acestui moment important din destinul poporului român. Vă prezentăm astăzi un material semnat de Ioana Diaconescu, preluat din ultimul număr al Revistei Hyperion - Caiete botoșănene, număr dedicat literaturii și istoriei din Barasabia ultimului secol:
IOANA DIACONESCU: "Pînă în 1939, cei mai mulţi dintre funcţionarii publici vorbitori de limba româna au fost executaţi…"
Încă din februarie 1917, pe teritoriile dintre Prut şi Nistru se făcea simţită conştiinţa naţională prin apărarea limbii române, atitudine adoptată în primul rînd de intelectuali, cu învăţătorii în primele rânduri, ei avînd prin destin datoria educării tinerelor generaţii dar şi
a repunerii în drepturile ei în toate domeniile de activitate. Congresul învăţătorilor din 10-13 aprilie 1917, îi avea ca delegaţi din partea Partidului Naţional Moldovenesc pe Pantelimon Halippa şi Vladimir Hertza, al căror rol în Congres a fost decisiv, ei cerînd introducerea
limbii române în toate şcolile din Basarabia. În sfîrşit, se ajunge şi datorită presiunii opiniei publice (învăţătorilor le-au fost alături, în această luptă, elevii, studenţii, preoţii dar şi ţăranii şi tinerii aflaţi sub arme) la stabilirea, la fel de arzătoare, a repunerii în drepturi a alfabetul latin,
cu hotărîrile corespunzătoare în cadrul mai multor congrese ale învăţătorilor din Basarabia, desfăşurate în judeţele Orhei, Soroca, Chişinău, Tighina etc., între lunile mai şi decembrie 1917.
La 24 ianuarie 1918, Sfatul ţării (consiliu legislativ fondat la 23-27 octombrie 1917) votase în unanimitate proclamarea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti (formată pe teritoriul fostei gubernii ruseşti Basarabia creată de imperiul rus în 1812), iar pe 27 martie/9 aprilie în acelaşi an a proclamat, în calitate de Parlament al României, unirea ei cu Regatul României, urmînd recunoaşterea oficială
a Unirii de către Tratatul de la Paris.
Din nefericire, la scurt timp după unirea Basarabiei cu Patria Mamă, la 2 octombrie 1924, sovieticii hotărăsc înfiinţarea RASS Moldovenească (în stînga Nistrului) în componenţa Ucrainei, inventînd astfel o „nouă limbă şi un nou popor“ (fapte ce vin în sprijinul tezelor bolşevicecare vizau deznaţionalizarea românilor: „teoria moldovenismului“ şi „ştergerea memoriei româneşti“)în cadrul RSS Ucrainiene.
După numai doi ani, L.A.Madan pune la cale„normele“ elaborării „limbii moldoveneşti“ pentru a demonstra că limba română şi limba moldovenească sunt diferite şi de sine stătătoare. Se inventează astfel o limbă inexistentă cu un lexic siluit, iar alfabetul latin înlocuit cu un hibrid între alfabetul chirilic şi cel rus. Vor fi excluse neologismele româneşti, în schimb se introduc traduceri din rusă, invenţii lexicale
sau arhaisme…
În 1937 represiunile politice în URSS sporesc. Prezenţa NKVD-ului începe să se facă simţită odată cu amplificarea represiunilor politice gata să-i pedepsească pe „duşmanii poporului“. Numeroasele arestări şi procese politice pentru „latiniştii românizatori“, precum şi actele de acuzare, aveau drept ţintă „organizaţiile naţionaliste“ ce urmăreau „sabotarea limbii [moldoveneşti]“.
În mai 1938, în Biroul Regional din Moldova al Partidului Comunist din Ucraina se dezbate „Hotărîrea cu privire la trecerea scrisului moldovenesc de la grafia latină la cea rusă“ pentru că se preconiza, de către „elementele burghezo-naţionaliste, românizarea limbii moldoveneşti“. Se stabileşte că „duşmanii poporului“ înlocuiau „limba moldovenească cu cea română pentru a despărţi Moldova Sovietică
de URSS“… La scurtă vreme, Comitetul orăşenesc de la Tiraspol era informat că hotărîrea trecerii la alfabetul rus aparţinea Comitetului Central al Partidului Comunist din Ucraina în frunte cu Nichita Sergheevici Hrusciov, pentrua se opri odată pentru totdeauna fenomenul „românizării“.
Pînă în 1939, toate publicaţiile social economice şi artistice scrise cu alfabet latin au fost distruse, iar cei mai mulţi dintre funcţionarii publici vorbitori de limba româna au fost executaţi…
În fine, odată cu înfiinţarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti – RSSM (în urma ocupării Basarabiei de către URSS şi „unirea“ cu RASSM), la 10 februarie 1941, Sovietul Suprem al RSSM stipulează legea ce impunea „trecerea scrisului moldovenesc la alfabetul rus“, extinzînd reglementările din RASSM pe tot teritoriul Moldovei Sovietice.
Basarabia va fi smulsă din trupul României Mari odată cu semnarea pactului Ribbentropp-Molotov, pentru ca la 2 august 1940 să fie proclamată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (ce cuprindea 6 dintre cele 9 judeţe ale Basarabiei dintre Prut şi Nistru şi un teritoriu în stînga Nistrului), iar la 4 noiembrie, ţinutul Herţei, Nordul Bucovinei, judeţele Hotin, Cetatea Albă şi Ismailul vor fi încorporate în
Republica Sovietică Socialistă Ucrainiană.
După o scurtă perioadă de trei ani, timp în care limba şi alfabetul moldovenesc fuseseră înlocuite de limba română şi scrierea latină, teritoriile au fost reocupate de URSS (după ce, în 1941 armata Română le eliberase pe cele ocupate între Bug şi Nistru) şi aşa au rămas pînă la fărîmarea imperiului sovietic în 1991.
După proclamarea independenţei Republicii Moldova (1991) limba română a devenit limbă oficială (alături de alte embleme româneşti – imnul naţional, steagul tricolor, stema naţională) pentru ca în 1994 să fie întoarsă la denumirea oficială din timpul regimului sovietic, aceea de
„limbă moldovenească“.
În decada 2000 - 2010 se conturează fantoma restauraţiei comuniste. Literatura dintre Prut şi Nistru a supravieţuit desi, de-a lungul evoluţiei ei, lovită sistematic de valul nemilos al opresiunii şi ideologizării. Dar ca un trup schilodit de răni adînci şi boli perpetue, ea păstrează urmele chinuitoare ale torturilor cărora a fost supusă, iar efortul de recuperare este imens.
În prezent, în Parlamentul de la Chişinău, s-a iniţiat modificarea Constituţiei Republicii Moldova pentru ca sintagma „limba moldovenească cu grafie latină„ să fie înlocuită cu „limba română“.
(O amintire: în anii 90 realizam emisiunea „Poezie românească“ pe postul national de radio(Radio România), şi am descoperit cărţile unor, pe atunci, tineri poeţi din Basarabia. Le-am dedicat emisiuni fiecăruia dintre ei. În acei ani tulburi şi pentru România, această descoperire m-a sprijinit în ceea ce aveam de demonstrat: limba română fiinţa şi încă în forma ei evoluată, literară, acolo, în teritoriile uitate de noroc care aparţinuseră României Mari.)
* * *
Se cuvin pomenite figuri proeminente ale literaturii din Basarabia interbelică, cum ar fi Constantin Stere, Ion Buzdugan, Magda Isanos, Vladimir Cavarnali, Pan Halippa, Alexei Mateevici, Constantin Stamati, Bogdan Petriceicu Hasdeu. Ne gândim la ei ca la o imagine a continuităţii spirituale şi a valorificării spiritului national.
* * *
Una dintre cele mai negre perioade pentru evoluţia literaturii române dintre Prut şi Nistru a fost aceea impusă ideologic în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească – RASSM (între 1920 şi începutul anilor ’40).
Se preconiza dezvoltarea artificială a unei noi culturi socialiste scrise şi a creerii unei „literaturi naţionale“ bazate pe documente de partid cu referinţă la creaţia artistică. În acest sens scrisoarea C.C. al P.C. din Rusia, din 1 decembrie 1920, intitulată „Despre proletculturi“ şi rezoluţia C.C. al P C din Rusia intiutulată „Depre politica partidului în domeniul literaturii artistice“ din 18 iunie 1925 sunt concludente.
A urmat înfiinţarea „Organizaţiei scriitorilor sovietici din Moldova – <Răsăritul>„în aprilie 1928. Ea trebuia să întărească detaşamentul acelor scriitori gata să promoveze ideile bolşevice în sprijinul literaturii sovietice moldoveneşti.
În aceiaşi ani Editura de Stat a Moldovei susţine şi promovează scrieri proletculte ale unor poeţi dedicaţi cauzei ca D. Milev, M. Andriescu, N. Marcov etc. cu teme specifice: construirea societăii socialiste, formarea omului nou, Octombrie, Lenin, Lupta oamenilor muncii pentru reunirea Basarabiei cu URSS etc.
Se poate vorbi despre ideologizarea literaturii cu impunerile cultului personalităţii în perioada 1932 – 1940. Apar nenumărate hotărîri ale Comitetului Central (de exemplu „Despre restructurarea organizaţiilor literare şi artistice“), hotărîrea Comitetului regional din Moldova al Partidului Comunist bolşevic din Ucraina intitulată „Despre starea de lucruri în Organizaţia scriitorilor din Moldova“ etc). Congresele scriitorilor vor avea loc sub supravegherea atentă a securităţii şi cenzurii. Scriitorii adevăraţi, chiar dacă aliniaţi tematicilor admise, vor fi condamnaţi la moarte şi executaţi sau expulzaţi.
(Bibliografie: 1) Vasile Popovschi – Basarabia şi lupta pentru revenirea la limba română – www.historia.ro, 2) Gheorghe Erizanu – Literatura română din Basarabia. In România şi Europa – erizanu.cartier.md, 3) Literatura din Basarabia interbelică şi literatura din RASSM – www.moldovenii.md, 4) Ioan Popa – jurnalul.ro/special-jurnalul/odiseea-limbii-romane-dincolo-de-prut-111862.html)
(Material preluat din Revista Hyperion, nr. numărul 1-2-3/2018, consacră literaturii şi istoriei din Basarabia ultimului secol)
Declarația de unire a Basarabiei cu România (27 martie 1918)
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară:
Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru,
Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de Neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu Mama sa România.
Această Unire se face pe următoarele baze:
1. Sfatul Țării actual rămâne mai departe pentru rezolvarea și realizarea reformei agrare, după nevoile și cererile norodului. Aceste hotărâri se vor recunoaște de Guvernul român.
2. Basarabia își păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Țării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un organ împlinitor și administrație proprie.
3. Competența Statului Țării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor Zemstvelor (unități administrative rusești) și orașelor; c) numirea tuturor funcționarilor administrației locale prin organul său împlinitor, iar funcționarii înalți sunt întăriți de Guvern.
4. Restructurarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale.
5. Legile în vigoare și organizația locală (Zemstve și orașe) rămâne în putere și vor putea fi schimbate de Parlamentul român, numai după ce vor lua parte la lucrările lui și reprezentantul Basarabiei.
6. Respectarea drepturilor minorităților din Basarabia.
7. Doi reprezentanți vor intra în Consiliul de Miniștri român, acum desemnați de actualul Sfat al Țării, iar pe viitor luați din sânul reprezentanților Basarabiei din Parlamentul Român.
8. Basarabia va trimite în Parlamentul Român un număr de reprezentanți proporțional cu
Populația, aleși pe baza votului universal, egal, direct și secret.
9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, orașe, Zemstve și Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, direct și secret.
10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin Constituție.
11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile turburi ale prefacerilor din urmă sunt amnistiate.
Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntârziată a Constituantei, în care vor intra proporțional cu populația și reprezentanții Basarabiei, aleși prin vot universal, egal, direct și secret, spre a hotărî împreună cu toții înscrierea în Constituție a principiilor și garanțiilor de mai sus.
Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea și pentru totdeauna!
Președintele Sfatului Țării, I. Inculeț
Secretarul Sfatului Țării, I. Buzdugan
Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea și pentru totdeauna!