Sâmbătă, Alexa Visarion a înmânat Premiile Asociației Diallog, pe care a înființat-o în 2002, și a lansat volumul "Nostalgia valorii". Acest dublu eveniment, o premieră pentru peisajul cultural botoșănean, a fost prilejul cu care regizorul s-a adresat iubitorilor de teatru prezenți în sală.

"E foarte important pentru mine ca, în locurile din care am plecat, în locurile în care am studiat, în locul în care am pășit pentru prima dată pe scenă, să mă întorc pentru a depune mărturie că sunt de aici și totdeauna voi rămâne aici. Nu știu cât talent am. Talentul e un dar de la Dumnezeu. Ceea ce avem noi sunt aptitudini. De asta nu știu cât talent am, pentru că nu știu de câte ori Dumnezeu a privit spre mine, iar dacă a privit, cât am fost în stare să înțeleg ce a venit din Înalt. Scriu cărți cu dorința de a mă întreține. De a mă întreține ca regizor, ca scenarist, ca profesor, dar de a mă întreține și ca om. Pentru că am ajuns să cred că trăim pentru a înțelege, nu pentru a fi faimoși, nici pentru a fi fericiți, nici pentru a fi bogați, nici pentru a fi puternici. Și înțelegerea trebuie mărturisită", spune, vizibil emoționat, Alexa Visarion.

Profesorul a continuat cu explicarea unei devieri a societății României lui 2018 de la calea profunzimii și a spiritului.

"Anul acesta, pentru că e anul Centenarului , este un an în care toată lumea vrea să vorbească mult și de foarte puțină însemnătate. Ne-am obișnuit să trâmbițăm idealuri și să nu conștientizăm menirea noastră, a fiecăruia", subliniază regizorul.

Despre "Nostalgia valorii", Alexa Visarion spune că, în condițiile în care se gândește tot mai des la apropierea sfârșitului firesc, cartea îi creează "o stare de plinătate".

"Nu vreau să scriu numai cărți, cum am scris până acum, doar despre teatru, analiză ori eseuri. Vreau, dacă tot mi-a dat Dumnezeu viață, să închei cariera regizorală scriind romane. Romanul pe care îl pregătesc, deocamdată în minte, se numește Nisipul, despre cum o stâncă ajunge nisip. Am scris despre starea publicului și starea artistului. Nu dau verdicte, nu spun ceea ce trebuie făcut. Încerc să găsesc întrebările care iti dau voie la un moment dat să poți pătrunde dincolo de primul nivel, al concretului, să intri în jocul secund. Scriu cu plăcere și un anumit tip de erotică, de altminteri fără erotic nu se poate face nici teatru. A nu se face confuzie, eroticul acesta nu se referă la sexualitate, ci la seducția, atractivitatea, nevoia de celălalt. Paginile vorbesc și despre un trecut, și despre un viitor, într-o limbă a prezentului. De fiecare dată pun un motto care ar trebui să fie pentru lector o cheie de descifrare. Cărțile ne dau voie să ne întregim mintea și sufletul, emoționalitatea. Artistul nu trăiește numai într-un timp. El trăiește în timpul timpului. Artistul e obligat să educe, prin putințe și neputințe, într-o viziune interpretativă polemică. Opera lumii este una singură. Spre această integrare, încet, cu frici, cu momente de dezechilibru încerc să pătrund, fiindcă dincolo de toate stările acesta de angoasă există visare... a te visa om. Nu poți să trăiești nevisând. Eu am avut șansa, Dumnezeu mi-a dat-o, mama mi-a cultivat-o, să visez. Rostul meu e sa fiu un mesager. Experiențele trebuiesc mărturisite, dar, ca să le mărturisești, trebuie să le înnobilezi cu o artă a povestirii, așa că am învățat cum să povestesc. Omul nu e nici înger, nici animal. Nenorocirea e că cine vrea să devină înger, devine animal. Pe mine Dumnezeu m-a ajutat să judec cu sufletul, fără ca mintea să mă încurce. Îmi amintesc de vorba părintelui Iulian, de la Mănăstirea Hodom, din Athos, care a spus următorul lucru, și cu asta închei: chipul lui Dumnezeu la om e sufletul, asemănarea e milostenia, dar mintea e călăuza sufletului. Mulțumesc!".

Astfel și-a câștigat regizorul, sub tutela acestei cuvântări, ropote de aplauze, zâmbete aprobatoare din partea întregului auditoriu, cu claritate marcat.

Alexa Visarion este un cunoscut și îndrăgit regizor de teatru și de film, care a montat, atât în țară, cât și în străinătate, peste 100 de spectacole. Născut în comuna Bălușeni, din județul Botoșani, este autorul unor filme artistice care au marcat istoria cinematografului românesc, între care „Înainte de tăcere” (1978), „Înghițitorul de săbii” (1981), „Năpasta” (1982), „Luna Verde” (2008), „Ana” (2014). Este Director Onorific al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, cetățean de onoare al Municipiului Botoșani, din 1992. În 2014, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" din București i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa, un an mai târziu fiind numit, în sfârșit, cetățean de onoare al comunei natale, Bălușeni.

Meritele lui Alexa Visarion au fost recunoscute la scară înaltă. Regizorul este titularul unor importante distincții acordate în lumea filmului și a scenei de teatru, dar nu numai. Printre aceste distincții se numără și Ordinul Național ,,Serviciul Credincios’’ în grad de Cavaler, acordat de Președinția României. Regizorul cu o carieră de aproape 50 de ani este membru al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), membru fondator al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film (UARF), precum și membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER). Pentru întreaga sa activitate, regizorul și profesorul Alexa Visarion a primit, pe 12 octombrie 2017, marele premiu „George Apostu”.