Înainte de 1989 erau declarați irecuperabili și trimiși în lagăre de exterminare. Am văzut cu toții imaginile difuzate de televiziunile străine, în 1990: copii cu handicap lăsați să moară de frig, de foame, de boală. Goliciuni înghețate în paturile de fier. Diminețile de iarnă, când angajații dezlipeau cu greu trupurile acoperite de brumă, strânse unele în altele pentru a se încălzi... Imagini care vor atârna pe obrazul României încă multe zeci de ani! 
 
Regimul comunist era hotărât să elimine din societate tot ce umbrea strălucirea și măreția Epocii de Aur.

"Handicapații", în perioada regimului trecut, intrau la categoria "secret de stat". Nimeni nu știa, iar cei care știau nu aveau voie să vorbească. Medicii care dădeau verdictul criminal IRECUPERABIL, asistentele din aceste așezaminte ale morții, care nu aveau altă misiune decât aceea de a le grăbi sfârșitul nefericiților copii, și o societate care era educată în spiritul omului nou al socialismului multilateral dezvoltat. 

Eroii acelor vremuri sunt părinții care au refuzat să își părăsească pruncii. Nu i-au "dat la stat", cum se spunea pe atunci. Părinții acelor copii sunt, mulți dintre ei, exemple de sacrificiu, de dăruire totală, de care puțini dintre noi am fi capabili...

După 1989, din păcate, am dovedit că tarele epocii comuniste sunt înfipte adânc în comportamentul față de semenii noștri, față de societate și, în ultimă instanță, față de persoanele cu handicap. Nu există altă explicație pentru ușurința, nepăsarea și inconștiența cu care folosim cuvântul HANDICAP, sensul căpătând, din păcate tot mai des, o conotație marginală și rușinoasă la adresa persoanelor cu dizabilități. 

In urmă cu câțiva ani, asistând la o vizionare a unui spectacol pentru tineri, am fost surprinsă să aud cuvântul HANDICAP folosit cu sens peiorativ, aproape batjocoritor. Am rugat să se țină cont că în sala de spectacol se pot afla persoane cu dizabilități de orice fel sau chiar părinți ai acestor ființe neajutorate. Folosirea termenului în acest context este o adâncă jignire și o lipsă de respect pentru spectatorul aflat în sală. Regizorul a reacționat prompt și, la premieră, cuvântul folosit era NEPUTINCIOS, în loc de HANDICAPAT. Cu certitudine, impactul (batjocoritor, disprețuitor) pe care scenariul îl urmărea a fost mult diminuat, însă demnitatea celor implicați a fost la înălțime.

În același mod am reacționat când, pe o rețea de socializare, un reputat ziarist din presa națională făcea referire la POLITICIENII HANDICAPAȚI. L-am rugat, în numele prietenilor mei care suferă de anumite dizabilități (dintre cele mai grave!), să evite folosirea acestui cuvânt dacă el jignește și marginalizează niște oameni care nu sunt cu nimic mai prejos decât noi, dar în mod cert cu mult mai demni, mai responsabili și mai inteligenți decât o mare parte a clasei politice. Reputatul jurnalist a făcut un pas înapoi și a scris: "Aveti dreptate, îmi cer scuze".
 
Acest text nu ar fi existat dacă o mamă nu mi-ar fi adresat câteva rânduri, acum o săptămână. Se afla în sala de spectacol a Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani. O producție nouă, sub semnătura unui regizor cu experiență: Ion Sapdaru, care semnează și textul piesei. Redau gândurile primite de spectatoarea din Botosani, mamă a unui copil… fără dizabilități:

"Am fost la premiera spectacolului "Hai să ne despărțim". Vreau să semnalez un fapt, de fapt să vă rog să transmiteți gândurile mele celor din conducerea teatrului botoșănean. Am un copil de 6 ani cu care, de mai bine de 4 ani, merg regulat la Teatrul de păpuși. Nu am pierdut nici o premieră, iar băiatul meu a crescut cu poveștile de pe scenă. Sâmbătă am fost la Teatrul Eminescu și am asistat, ca spectator, la o scenă pe care nu am crezut că o voi vedea vreodată. Doi actori, îmbrăcați în Porcușor și Urs, jucau rolul unor actori de la teatrul de păpuși. Replica Ursului, la întrebarea colegului său despre cum reacționează copiii din sala, a fost: NIȘTE HANDICAPAȚI! ȚIPĂ ȘI ZBIARĂ… etc, nu retin cu exactitate continuarea. Poate ați fost la un spectacol pentru copii și știți cum reacționează micuții și cum interacționează cu personajele. Dar de aici și până la a spune că la teatrul de păpuși publicul este HANDICAPAT e cale lungă. Nu este drept, mai ales pentru suferinzii cu grade de handicap, dar nici pentru micii spectatori, copiii nostri. Am așteptat până acum ca Teatrul de păpuși să ia atitudine public sau ca replica să fie eliminată. Nu știu dacă s-a întâmplat așa ceva, daca da, vă rog să îmi aduceți la cunoștință".
 
Citind rândurile de mai sus, mi-au apărut în minte chipurile atât de dragi mie: Michi, Marius, Bogdan, chiar si Ingerul de la Biserica Vovidenia. Oameni cu dizabilitati, cu grave forme de handicap, în care societatea nu a investit decât mărunțișul aruncat drept ajutor social - și acela stors cu greu din punga statului. Oameni de o inteligență uimitoare, care pot deveni oricând studii de caz pentru cursuri de supraviețuire!

Dacă vei privi în ochi un astfel de om, dacă îl îmbrățișezi și îl consideri egalul tău, prietenul tău, aproapele tău, vei vedea că politicienii corupți și mizerabili nu merită să fie asemănați cu o persoană cu handicap.

Iată un apel descoperit pe internet, ca urmare a unor asemenea derapaje: 

NU FOLOSITI CUVANTUL "HANDICAPAT" CU SENS PEIORATIV!

MAINE SI TU POTI FI LA FEL!

AR TREBUI AFISAT PE TOATE ZIDURILE, SA-I INTRE ROMANULUI IN CAP, SA-SI EDUCE COPILUL SA-I RESPECTE PE CEI DIFERITI DE EL SAU SA SE AUTOEDUCE SA FIE OM!

- HANDICAPÁT ~ta (~ti, ~te) 1) si substantival (despre persoane) Care are o infirmitate (fizica si psihica). 2) Care se afla in dezavantaj intr-o intrecere sportiva. /v. a handicapa

HANDICAPÁT, -A adj., s. m. f. 1. (cel) dezavantajat fizic, ca urmare a unei deficiente senzoriale sau motorii. 2. (stat, colectivitate) aflat in stare de inferioritate (economica). 3. (sportiv, echipa) dezavantajat intr-o intrecere. (< fr. handicapé)

Reamintim, de asemenea, că europarlamentarul George Becali a fost condamnat pentru denigrarea persoanelor cu dizabilitati, dupa ce a folosit termenul handicapat cu scopul de a aduce "o serii de injurii la adresa unui jurnalist".

In acest caz, instanta a decis ca exprimarea reclamatului denota un comportament denigrator fata de persoanele cu dizabilitati, afectand imaginea si demnitatea acestora, asociind termenii de `handicap/handicapat` (ce denumesc un grup de persoane defavorizate/vulnerabile), cu o serie de invective la adresa unei persoane, sugerand faptul ca a avea un hadicap/dizabilitate inseamna a nu fi in deplinatatea facultatilor mintale, a nu avea capacitatea de intelegere a anumitor fapte/lucruri/ aspecte. "Ne exprimam speranta ca acest caz, recunoscut de o institutie a statului roman, va atrage atentia politicienilor si persoanelor publice in general asupra responsabilitatii majore pe care o poarta de a opri discriminarea, de orice natura, in discursurile publice", se arata intr-un comunicat de presa al CNCD, cuvinte care trebuie să ajungă, credem noi, și în atenția responsabililor din cultura botoșăneană.
 

La final, vă adresăm o invitație de suflet: sâmbătă, în sala mare a Teatrului Mihai Eminescu, are loc un Festival organizat de Asociația INIMI LA UNISON, pentru persoanele cu dizabilități din mai multe județe ale țării. Oferiți-vă un dar și fiți prezenți în sală. Veți privi altfel oamenii!
 
 

(F. Toniță)