"Dineu cu proşti", un spectacol de tot râsul, pe scena Teatrului Eminescu! FOTO

"Dineu cu proşti", un spectacol de tot râsul, pe scena Teatrului Eminescu! FOTO
"Dineu cu proşti" are verb, are nerv, cinism şi umor pe înţelesul fiecărui spectator, indiferent de vârstă. Este comedia bulevardieră de la care nu ai pretenţii, chiar dacă ieşi din sală cu râsul blocat în colţul gurii. Cu toate acestea, prostul nu e chiar aşa de prost, hazul cam dă peste necaz, iar dacă ar fi să alegi între un deştept cu clasă şi un prost sadea, mai că te-ai lua de mână cu prostul.

Textul lui Francis Veber, care a ispitit numeroşi regizori de-a lungul vremii, conţine replici memorabile, cu impact imediat la public, asigură răsturnări de situaţie şi umor în cascadă. Ceea ce nu poate duce decât la un succes de public.

Lenuş Teodora Moraru, cea care semnează regia acestui spectacol, secondată scenografic de Gelu Rîşca, a mizat pe un actor aflat la primul său rol principal. Este vorba despre Laurenţiu Butuman, pe care spectatorii l-au mai întâlnit de-a lungul timpului în câteva roluri secundare.

Laurenţiu Butuman nu este un actor tânăr, la început de carieră. A absolvit Universitatea "George Enescu" din Iaşi în urmă cu 5 ani, la clasa prof. Emil Coşeru. Încă destul de puţin cunoscut publicului botoşănean, a avut în vreme apariţii ce păreau mai degrabă accidentale, episodice, decât rostuite artistic, în roluri şi secvenţe menite să sprijine actoriceşte alte personaje sau situaţii.



Opţiunea regizorului de a-i încredinţa rolul principal din spectacolul "Dineu cu proşti" nu este nici pe departe un risc. Lenuş-Teodora Moraru i-a intuit capacitatea şi disponibilitatea artistică, dar mai ales rezistenţa, pentru că un asemenea spectacol presupune un efort actoricesc extraordinar. Laurenţiu Butuman nu este un simplu memorator de text, nici un exhibiţionist care să cerşească reacţii doar pe baza gesturilor "prosteşti". Evoluţia de la început până la finalul spectacolului (pe o întindere de o oră şi 40 de minute!) a arătat publicului un actor complet, un personaj bine conturat şi deopotrivă ţinut în frâu de un actor care a dovedit că alegerea sa nu a fost deloc una întâmplătoare.

Laurenţiu Butuman a reuşit un "prost" de zile mari. Inocent şi sincer "până la prostie", foarte sensibil, un personaj lipsit de inteligenţă, dar de o generozitate înduioşătoare, pentru că "prostul" lui Francis Veber nu este neapărat un prost în sensul comun, ordinar, chiar dacă adună câteva dintre caracteristicile unanim acceptate în societatea de la noi şi de aiurea. Iar Laurenţiu Butuman ştie să dozeze lipsurile şi să evidenţieze plusurile, stârneşte râsete, transferând asupra sa valuri de simpatie şi, de ce nu, de solidaritate în faţa judecăţilor şi a prejudecăţilor lumii.

Planul lui Pierre,  de a-l invita la un dineu pentru ca el şi amicii săi să râdă pe seama lui, eşuează aproape dramatic după ce "prostul" Francois încâlceşte şi răstoarnă tot ceea ce părea bine organizat sau măcar previzibil. Înşiruirea de gafe, vulnerabilităţi care devin puncte de forţă în situaţii ce par scăpate de sub control, prostia strălucitoare şi inocenţa cuceritoare fac din personajul lui Laurenţiu Butuman un erou într-o lume a celor care cred că, pentru ca conduce lumea, e destul să stăpâneşti un prost.




Chiar dacă personajul îi dă întreaga libertate de manifestare, Laurenţiu Butuman nu exagerează nimic, dimpotrivă, reuşeşte un limbaj gestual mulat perfect pe textul ce i-a fost încredinţat. Desigur, regizorul îi aşază alături un actor de forţă şi de atitudine, cunoscut pentru expresivitatea sa interpretativă, Bogdan Horga, cel pe a cărui evoluţie se sprijină, de-a lungul întregului spectacol, prestaţia artistică a lui Laurenţiu Butuman. De altfel, frumuseţea acestui spectacol stă în întreaga poveste în care publicul se desfată, într-un cadru reconfortant, cu un text uşor de preluat de orice spectator. Iar prezenţa în sală a numeroşilor copii, veniţi alături de părinţi la teatru, nu poate fi decât îmbucurătoare.

La reuşita spectacolului au contribuit, fără îndoială, actorii Cezar Amitroaei (care adaugă, la rândul său, experienţa scenică şi expresivitatea artistică probată în timp pe scena Teatrului Eminescu), Radu Dragoş (excelent în rolul Cheval, agentul fiscal ce reuşeşte trecerea de la un personaj voit-chinuit-impunător ca atitudine la bărbatul nimicit sufleteşte de trădarea la care este supus din partea soţiei sale), Lorena Chiribuţă (Christine, un rol care nu a lăsat foarte multe posibilităţi de joc, însă cu apariţii echilibrate), la care se adaugă prezenţa lui Ioan Ciofu, în rolul doctorului Archambaud. O prezenţă aparte a fost Irina Mititelu, o Marlene care întregeşte comicul situaţiilor printr-un joc bine susţinut, menit să scoată şi mai mult în evidenţă inocenţa şi bunele intenţii ale lui Francois şi să dea în vileag planurile meschine ale lui Pierre.  În acest spectacol, Irina Mititelu asigură pata de culoare de care era nevoie pentru ca personaje precum Francois să strălucească în toată splendoarea.

"Dineu cu proşti" este un spectacol de care Teatrul "Mihai Eminescu" avea nevoie. Pentru ca publicul tânăr să vină în sala de spectacol, pentru ca orice botoşănean să petreacă în weekend două ore reconfortante, pentru că este genul de spectacol care vinde, care poate fi uşor transferat pe scenele altor teatre din ţară. Alături de "Bani din cer", spectacolul regizat de Alexandru Vasilache, sau "O noapte nebună, nebună", a aceluiaşi regizor, Teatrul Eminescu îşi acoperă în repertoriu un gen căutat de public şi care este valabil în orice societate şi în orice timp.

"Dineu cu proşti", de Francis Veber
Regia: Lenuş -Teodora Moraru
Scenografia: Gelu Rîşca
Asistent regie: Irina Mititelu

Distribuţie:
PIERRE - Bogdan Horga
FRANCOIS - Laurenţiu Butuman
CHRISTINE - Lorena Chiribuţă
MARLENE - Irina Mititelu
LEBLANC  - Cezar Amitroaei
CHEVAL  - Dragoş Radu
MENEAUX ( off) -  Alexandru Dobynciuc
ARCHAMBAUD - Ioan Ciofu

 






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Niculina, sufletul orașului meu

Marţi, 23 Aprilie 2024
1077

Cam pe la 7-8 pe seară, de ani buni, Niculina iese din casă. Vara în culori deschise, rochii cu volănașe garnisite uneori cu mărgele simple, pe care le poartă pitite într-o copilăro...

Regizorul Cristian Pascariu, înainte de lansarea filmului ”Nasty” la Botoșani: ”Îl veți vedea pe Ilie într-o ipostază necenzurată, într-o ipostază sinceră” (Foto, Video)

Joi, 18 Aprilie 2024
724

Filmul ”Nasty” va avea premiera de gală la Cinema Unirea Botoșani sâmbătă, 20 aprilie, de la 19:00, publicul având prilejul de a se întâlni și cu echipa care a...

Anamaria Chelaru: ”Noi, păpușarii, suntem făcuți să lucrăm între călugărie și armată!” (Foto, Video)

Marţi, 16 Aprilie 2024
1210

Când am căutat-o și i-am propus acest interviu, am întrebat-o direct: Cum este Anamaria Chelaru în afara scenei? A răspuns dintr-o suflare, cu vocea clară și îndelung form...