"Dacă nu veți înțelege că reflectorul este pe fiecare dintre noi, și nu mereu pe celălalt, atunci Teatrul nu va mai dăinui mult..."
BOTOSANI

"Dacă nu veți înțelege că reflectorul este pe fiecare dintre noi, și nu mereu pe celălalt, atunci Teatrul nu va mai dăinui mult..."
"Sunt orgolii neînțelese, sunt oameni care nu își respectă îndatoririle din fișa postului acolo unde sunt angajați, dar care lucrează în altă parte fără a avea nicio urmă de remușcare; sunt oameni care, depășiți de situațiile create la un moment dat, nu mai țin cont nici de Codul Muncii, nici de Codul bunelor maniere și reacționează sub impuls, distrugând – fără să realizeze, poate – nu numai activitatea cultural-artistică a propriei instituții, dar și a altor instituții similare și, implicit, imaginea Botoșaniului...​"

Stimați Directori de teatru,
Stimați Actori,
Stimați Prieteni,


Am început așa, pentru că educația pe care mi-am însușit-o de-a lungul timpului m-a învățat să îmi respect aproapele, funcțiile pe care le are și tot ceea ce face, indiferent că este bine sau nu, pentru că toți suntem, la urma urmei, ființe umane supuse greșelii și trebuie să ne ajutăm în corectarea greșelilor, nu în evidențierea acestora.

Aș vrea să mărturisesc faptul că, până în anul 2006, nu mi-a plăcut și nu am știut decât de teatrul lui B. P. Hașdeu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, I. L. Caragiale, Tudor Mușatescu, Vasile Alecsandri, Mihail Sebastian, Teodor Mazilu, Camil Petrescu, Marin Sorescu, Lucian Blaga, A. P. Cehov,  N. V. Gogol, Miguel de Cervantes, Gabriel Garcia Marquez, Henrik Ibsen, Luigi Pirandello, Carlo Goldoni, Jean Baptiste Poquelin (Moliere), William Shakespeare sau Samuel Beckett, adică acel teatru din cărțile citite de mine pe parcursul copilăriei și adolescenței, până a merge la facultate, iar acești autori – sper că nu am uitat vreunul! – mi-au marcat viața ce avea să își urmeze cursul și să mă aducă acolo unde este locul fiecărui iubitor de artă dramatică: la Teatru. Pe ultimul dintre ei – Samuel Beckett – l-am și jucat, în limba franceză, în al doilea an de facultate, la Suceava, în cadrul Zilelor Francofoniei  din 1998, undeva prin luna lui martie, având rolul lui Estragon din "Așteptându-l pe Godot",  în regia celui care a fost o perioadă secretar literar la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani, Domnul Liviu Dospinescu, profesorul meu de limba franceză de atunci. 

Da, în calitate de filolog și iubitor al literaturii, ador genul dramatic, urmat de cel liric și abia apoi pe cel epic, dacă ar fi să fac un "clasament", însă mărturisesc că îmi plac și Creangă, și Eminescu, la fel de mult ca și ceilalți de mai sus. 

Până să susțin concurs și să fiu angajat la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani, nu am fost la teatru, niciodată. Și aveam, totuși, 27 de ani atunci când am fost angajat… 

Astăzi, după 10 ani petrecuți aici, în sânul marilor creații mai mult sau mai puțin reușite, îmi aduc aminte că am primit atunci un sfat, venit din afară (și nu prea), de la un clarinetist drag sufletului meu, salariat și acum la Filarmonica din Iași, care spunea, textual, să nu am de-a face prea mult cu personalul artistic, pentru că nu îl voi putea înțelege niciodată, decât dacă voi fi sau voi deveni și eu unul ca ei. Venind de la un artist, m-am cam speriat și am încercat să nu iau în serios ceea ce mi-a spus el atunci, ba, dimpotrivă, să fac taman invers. Acum, remarc adevărul din spusele lui și îmi dau seama că teatrul anului 2016 și, implicit, al celui de-al treilea mileniu nu prea mai seamănă cu acela din cărțile autorilor citați în paragraful anterior... E mai mult decât teatru... Sunt orgolii neînțelese, sunt oameni care nu își respectă îndatoririle din fișa postului acolo unde sunt angajați, dar care lucrează în altă parte fără a avea nicio urmă de remușcare; sunt oameni care, depășiți de situațiile create la un moment dat, nu mai țin cont nici de Codul Muncii, nici de Codul bunelor maniere și reacționează sub impuls, distrugând – fără să realizeze, poate – nu numai activitatea cultural-artistică a propriei instituții, dar și a altor instituții similare și, implicit, imaginea Botoșaniului, care nu mai este ce era odată, pe când trăiau marile nume pe care le rostim cu atâta mândrie... Însă aceste nume ne rămân numai pe buze, nereușind să le săpăm adânc și în inimile noastre, în gândurile noastre cotidiene, ca să nu mai vorbim de fapte... 

Mi-aș dori, totuși, să existe un final fericit la Botoșani. Mi-aș dori să nu fiu nevoit să iubesc Teatrul de undeva, dintr-un loc bine ascuns, din umbră, fără a mai vrea vreodată să fac parte din EL, fără a mai vrea să experimentez sentimentele care m-au transformat și m-au sensibilizat de-a lungul acestor zece ani... Dacă nu veți înțelege că reflectorul este pe fiecare dintre noi, și nu mereu pe celălalt, atunci Teatrul nu va mai dăinui mult... cel adevărat, vreau să spun. În curând, Actorul va deveni un simplu salariat pe un Stat de plată, iar Actoria, o simplă meserie, ca oricare alta, pe care o poți presta după ce ai studiat-o timp de trei ani la Universitatea de Arte. Nimic mai mult!

Vă rog, mai gândiți-vă, dragi directori, dragi actori, dragi prieteni din Teatru și ai Teatrului! Veți lăsa o moștenire greu de digerat celor tineri care vă urmează, care vă privesc și nu înțeleg absolut nimic... Nu mi-ar plăcea să fiu nevoit să apelez, asemenea Pandorei, la cutia din care să iasă, într-un final, Speranța... sau poate, cine știe, să nu mă trezesc că am închis-o și eu tocmai în momentul în care dădea să iasă Speranța, pusă bine acolo de Zeița Înțelepciunii, Atena...

Arătați-ne nouă, celor care nu am fost binecuvântați cu un asemenea Har, ce înseamnă Actorul, Teatrul și, în cele din urmă, Arta adevărată, jucată pe scândură și nu pe hârtie! Eu, personal, am să vă iubesc necondiționat și până la sfârșit, chiar dacă o voi face, poate, de undeva din umbră, de sub un potop al amintirilor frumoase datorate atât cărților citite în copilărie, cât și ultimilor zece ani din viața mea. 

Vă iubesc și... vă aștept. Unde? În sala de spectacole, acolo unde vă este locul, pentru a râde și a plânge odată cu voi, pentru a vă aplauda și a vă aduce flori, pentru a vă iubi așa cum odinioară vă iubeați și voi Arta, și nu meseria, de Actor.

Cu dragoste de Artă, de Teatru și, mai ales, de Actori,
Umil în fața Dumneavoastră,
Augustin. Și mă înclin!...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Instanţe sufocate de cererile de liberare condiţionată ale deţinuţilor. S-a triplat numărul de la intrarea în vigoare a recursului compensatoriu

astăzi, 13:20
93

Până la modificările legislative în jur de 10 procese de liberări condiţionate erau pe fiecare şedinţă de judecată la Judecătoria Botoşani. Din data de 19 octombrie, când a...

Doi candidaţi pentru unul dintre cele mai bine plătite posturi de la Spitalul Mavromati

astăzi, 13:14
633

Postul de medic specialist la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, scos la concurs de Spitalul Judeţean Mavromati, este râvnit de doi candidaţi.Ambele dosare depuse în vederea p...

Tineri găsiţi plini de sânge pe un câmp din comuna Blândeşti! Poliţia a deschis o anchetă!

astăzi, 12:39
2171

Cei doi, de 24 şi 26 de ani, lucrau la o stână şi au fost agresaţi în noaptea de miercuri spre joi. Au fost aduşi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Mavromati unde...