In mijlocul a zeci de prieteni, unii de viata, altii de conjunctura, Dumitru Monacu s-a pomenit miercuri, in sala de marmura a Teatrului Mihai Eminescu Botosani, in mijlocul unei multimi – mai mult sau mai putin avizate - dispuse sa ii ofere credit, sa ii confere statut de scriitor, ba chiar sa ii prevada un stralucit viitor in literatura. Un viitor care, insa, depinde de cat de mult isi va asuma Dumitru Monacu cuvantul scris, de cum isi va gestiona urmatorul volum, pentru ca prin debut a deschis doar o usa. Pentru a trece pragul mai este nevoie de inca un pas, iar acesta va fi, cu siguranta, unul mult mai bine definit din punct de vedere literar.
Meritul lui Dumitru Monacu este, de departe, iscusinta cu care s-a folosit de propria experienta intr-ale cuvintelor, inginerul fost si actual director in diferite institutii ale statului fiind unul dintre putinii epigramisti ai locurilor, consecventa care, se pare, a devenit in fapt un exercitiu in timp anuntand, iata, un volum de proza scurta. Volum care dovedeste, la prima vedere, ca respecta mai degraba regulile epigramistice, dar care – dezvoltand teme si subiecte mai mult sau mai putin comice – naste personaje, intamplari si fapte pline de savoare. Drumul pana la proza scurta asa-zis "profesionista" este insa unul mult mai lung, Dumitru Monacu fiind deocamdata la stadiul "amintirilor", mai ales ca nota personala si pe alocuri intima nu permite cititorului sa evadeze din spatiul cuvantului strict, de care autorul se foloseste.
"Dumitru Monacu a incercat sa construiasca o carte de proza, in care incearca sa isi expuna experienta de viata, asa cum o proiecteaza el din perspectiva sa. Si tocmai proiectia sa simpla, in fragmente mici de proza, este lucrul cel mai interesant", a spus la lansarea cartii Constantin Iftime, scriitorul botosanean care, in prefata cartii "Culegere de... solutii" a incercat sa il responsabilizeze pe autor nu numai sub aspect pur literar, ci si in asumarea unei aventuri care, odata pornita, trebuie dusa pana la capat.
De altfel, cum bine a intuit si prozatorul Mircea Oprea, cartea lui Dumitru Monacu este deocamdata un crochiu. Un desen, linii trasate nu fara o buna stiinta a creionarii, pe o hartie colorata care are menirea de a-si ispiti cititorul cu formele mai mult sau mai putin deocheate ale vreunui personaj inocent sau, dimpotriva, voit indraznet, provocator... Astfel alimentat, volumul nu capata in sine valoarea unei opere de arta, dar nici nu te poti lipsi de prezenta unor personaje extrem de bine plasate in mijlocul unor intamplari pline de haz, intr-o dorita si cautata lehamite contemporana. Cu putina adancime si cate un ragaz contemplativ, personajele si ideile lui Dumitru Monacu vor avea in mod sigur de castigat.
Ceea ce a surprins – si va sa fie o lectie pentru scriitorii trecuti prin focurile criticii literare – este solidaritatea de breasla, fie ea politica sau profesionala, de care au dat dovada cei peste 100 de invitati, in conditiile in care chiar si cartile bune cu greu mai reusesc astazi sa adune 20-30 de oameni la o lansare.
Oameni politici din scaunele cele de sus, scriitori, actori, sefi de institutii, colegi sau prieteni. O lansare care va deveni in timp un reper important, dar numai daca Dumitru Monacu va decide sa faca literatura la masa de scris, sa isi asume calea batuta, pana acum, de putini botosaneni, precum Dan Lungu sau Dorin Baciu. (F.Tonita)