În anii şaizeci ai secolului al XX-lea, Centrul Vechi al Botoşaniului, zonă comercială dar mai ales de promenadă, sâmbăta şi duminica, era străbătut de la Cinematograful "7 Noiembrie" (Luceafărul) şi până la Raionala de partid (Biblioteca Judeţeană), de un personaj atipic pentru acele vremuri, de statură nu prea înaltă, încălţat cu cizme maro legate cu şiret (Biergell) şi cu tocuri(!), având pălărie cu boruri mari şi trăgând cu patimă dintr-o lulea, încât fumul lăsat în urma-i crea adevăraţi mici nori, un visător cu privirea dusă, parcă rupt de realitate... Avea un mers sacadat, mereu acelaşi, niciodată grăbit, cu pieptul înainte, puţin ostentativ, ca un cocoş ieşit la curtat găinile, ce încerca să-şi facă simţită prezenţa, prin deosebitul lui "penaj"... Nu de puţine ori, era înconjurat şi susţinut în demersu-i pietonal, de mai tinere liceene ce-i sorbeau spusele... Era directorul Teatrului de Păpuşi "Cravata Roşie" ("Vasilache" de azi)!

Născut în Pătrăuţii Sucevei, absolvent al Academiei de Teatru din Iaşi, unde a întâlnit-o pe Silvia, fiica învăţătorului din Stupca, pe care o va trece pe numele său, devenind una dintre renumitele actriţe ale teatrului botoşănean, "Bădiţa", căci aşa i se adresa soţia lui în amintirea unui firesc obicei bucovinean şi după decenii de căsătorie, a activat mai întâi la Teatrul "Valea Jiului" din Petroşani, iar din 1959 numai în oraşul nostru. A fost regizor şi director al Teatrului de Păpuşi, actor la Teatrul "Mihai Eminescu", dar şi un entuziast animator cultural în calitate de director al Casei Creaţiei Populare sau profesor al Şcolii Populare de Artă.

Personalitate multilaterală, artistul Dorin (Teodor) Brădescu, s-a afirmat nu numai pe scenă, ca actor şi regizor, ci şi în alte domenii ale artei - pictură pe sticlă, artă fotografică, poezie, dramaturgie... fiind totodată şi un recunoscut filatelist, numismat şi cartofil. Suflet generos, a ştiut să dăruiască, din prea-plinul inimii sale, optimism şi încredere, prin pilda unei vieţi pusă statornic în slujba unei arte adevărate.

"Bădiţa", cum îi plăcea şi ne plăcea şi nouă să-l numim, a fost un boem în adevăratul sens al cuvântului, bucurându-se de o grijă aproape maternă din partea devotatei lui soţii... Descins din mirifica Bucovină, de la brazii căreia părea că şi-a împrumutat nu numai numele ci şi vigoarea, "bădiţa" Brădescu trecea în ochii noştri drept unul dintre cei mai norocoşi oameni hărăziţi să înfrunte şi să sfideze timpul, lăudându-se că în codul său genetic este consemnat că va trăi 103 ani! Pentru a păstra nealterat misterul din jurul persoanei lui, îşi semnează încercările sale poetice sau dramaturgice ("Păcală în satul lui") cu pseudonimul Tudor Cetin!

Familie de actori, Silvia şi Dorin Brădescu şi-au îndrumat şi pe cele două fete ale lor, Dorina şi Lomira, să îmbrăţişeze aceeaşi carieră. Funcţiile de răspundere pe care le-a deţinut l-au împiedicat să fie foarte folosit în teatru, dar Silvia, "Coana Mare", cum o numeam noi, colegii tineri, a realizat roluri memorabile: Soacra, în "Micul infern", Muma pădurii, în "Făt Frumos şi Balaurul", Regizoarea, în "Slugă la doi stăpâni", Baba Cloanţa, în "Floarea fermecată", Chiriachiţa, în "Titanic vals", Raluca Filimon, în "Omul care a văzut moartea", Baba Safta, în "Take, Ianke şi Cadâr" ş.a. Talentul, dublat de o seriozitate acribică, o determinau ca, înainte de spectacol, să vină cu două ore mai repede, repetând de una singură, în decor sau în spatele scenei, reluând momentele care nu i se păreau suficient de credibile, ori  mişcările suficient de plastice. Stăpânea până la perfecţiune arta machiajului, pe care şi-l executa singură dând dovadă de meticulozitate şi mult profesionalism, realizând nişte transformări fizionamice extraordinare. În lungile şi obositoarele turnee ne-a făcut şi dovada unei gospodine excelente, prin bucatele pe care le pregătea. Fumătoare pasionată, îşi umplea puţinele momente de pauză dintre spectacole (în turneu prezentam câte trei-patru şi chiar cinci spectacole pe zi!), jucând "wist" sau "pasienţă" şi sugând din ţigară. Era viciul cu care se lăuda ca fiind singurul! "Bădiţa" renunţase la el glumind că el are trei vicii, care toate încep cu litera "a": este "a-beutoriu", "a-fumătoriu" şi "a-femeiatu"!

Silvia Brădescu a fost o mare actriţă! A plecat din teatrul nostru, şi din Botoşani, după ce s-a pensionat şi cursul normal al vieţii a fost grav zdruncinat... Un destin crud, şi încă neelucidat, a făcut ca "Bădiţa", la doar 60 de ani, s-o părăsescă pentru totdeauna (noiembrie 1986)! Cu o seară înaite, joi, într-o întâlnire de vreo două ore, tocmai "bătusem în cuie" proiectatul itinerar "pe urmele lui Eminescu în Ardeal", la care ne gândeam mai de mult timp şi pe care îl hotărâsem pentru vara următoare... N-a mai fost să fie... Vineri seara, în timpul concertului Filarmonicii, pompierul teatrului, "nea Ioniţă", m-a anunţat că "bădiţa Brădescu a murit!". Nu-mi venea să cred. Ziceam că e un zvon fals, o glumă de prost gust, mai ales că în cursul dimineţii mă întâlnisem cu el. Mergea la Şcoala Populară de Artă unde avea ore! N-am avut răbdare să aştept până a doua zi, pentru a afla amănunte. M-am deplasat imediat la locuinţa lui din Aleea Unirii, în preajma Direcţiei judeţene de statistică. "Coana Mare" m-a întâmpinat dezarmată, tristă, speriată, confirmându-mi trista veste... În dimineaţa zilei următoare a fost depus la Biserica "Sf. Dumitru", iar două zile mai târziu şi-a găsit loc de veci la Cimitirul "Pacea"... Din Germania, unde se stabilise de câţiva ani, a venit Dorina... După această tragedie, şi Lomira se hotărî să plece. În această situaţie chiar nimic n-o mai lega, decât un mormânt rece... şi atunci soluţia era să plece şi ea! Şi a plecat. Ne-a mai vizitat în primii ani "de Germania" doar de două-trei ori... De fiecare dată, am citit în ochii ei nostalgia şi regretul unor neîmpliniri... apoi n-a mai venit...

Prin dispariţia lui "Bădiţa" - liantul care-i unea -, familia de artişti "Brădescu", s-a dispersat, s-a diluat şi încet, încet intră în uitare...

Constantin Adam