Profesorul din Ibăneştii Botoşanilor, cu 8 brevete de invenţie!

Profesorul din Ibăneştii Botoşanilor, cu 8 brevete de invenţie!

Prof. univ. dr. ing. Ioan Şt. Ibănescu s-a născut la 20 octombrie 1923, în comuna Ibăneşti, din judeţul Botoşani. A urmat şcoala elementară în satul natal (1930-1936), iar între anii 1936-1943 a urmat cursurile Liceului Teoretic "Anastasie Başotă" din satul Pomârla – Dorohoi. Între anii 1943-1945 a urmat cursurile Şcolii de Ofiţeri Rezervă de Artilerie. Din 1945 şi până în 1949 a urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială a Institutului Politehnic "Gheorghe Asachi" din Iaşi.

În octombrie 1949 a fost cooptat în rândul cadrelor didactice ale facultăţii absolvite, parcurgând toate treptele didactice din învăŃământul superior până la gradul de profesor obţinând şi dreptul de a fi conducător de doctorat. S-a pensionat în 1994 când a devenit profesor consultant.

 A publicat în reviste de specialitate peste 50 de lucrări ştiinţifice şi a colaborat la 30 de contracte de cercetare, 4 îndrumare de laborator şi de proiectare în industria chimică, destinate studenţilor, 8 brevete de invenţie.

Este coautor al cărţii "Fenomene de transfer şi utilaje în industria chimică". Împreună cu dl.prof. T. Săveanu a înfiinţat şi dotat primul laborator din facultate pentru studenţi, la disciplina "Operaţii şi utilaje în industria chimică, care a devenit, în timp, printre cele mai bune din ţară.

A iniţiat şi realizat primele cercetări din ţară ale unor procese fizice din utilajele industriei chimice, printre care şi cel abordat în propria lucrare de doctorat intitulată "Procese de transfer de impuls în filme subţiri de lichide nenewtoniene".

A realizat studii asupra transferului de masă în procesul de uscare a materialelor granulare în strat fluidizat şi cu ajutorul curentului electric de înaltă frecvenţă. Pe parcursul întregii cariere universitare a fost iubit şi respectat de colegi şi studenţi, principial şi de o verticalitate ireproşabilă pe care şi-a păstrat-o indiferent de împrejurări. Ca urmare a activităţii sale i s-au acordat diplomele de "Conferenţiar universitar evidenţiat", "Diploma de excelenţă" a Senatului UniversităŃii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi şi Medalia Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Regizorul Cristian Pascariu, înainte de lansarea filmului ”Nasty” la Botoșani: ”Îl veți vedea pe Ilie într-o ipostază necenzurată, într-o ipostază sinceră” (Foto, Video)

Joi, 18 Aprilie 2024
373

Filmul ”Nasty” va avea premiera de gală la Cinema Unirea Botoșani sâmbătă, 20 aprilie, de la 19:00, publicul având prilejul de a se întâlni și cu echipa care a...

Anamaria Chelaru: ”Noi, păpușarii, suntem făcuți să lucrăm între călugărie și armată!” (Foto, Video)

Marţi, 16 Aprilie 2024
846

Când am căutat-o și i-am propus acest interviu, am întrebat-o direct: Cum este Anamaria Chelaru în afara scenei? A răspuns dintr-o suflare, cu vocea clară și îndelung form...

S-a stins un mare actor născut în Botoșani. ”Ce frumoasă a fost călătoria sa pe aici!”

Sâmbătă, 13 Aprilie 2024
4831

Născut pe 6 mai, în prima zi de Paşti a anului 1945, în familia preotului Mihai Cojocaru din Hăneşti, judeţul Botoşani, actorul a plecat astăzi în veșnicie.Constantin Coj...