De obicei consideram prejudecati ipotezele generale, precum cele politice, sociale, religioase etc. Deseori ne dam seama ca simtim o intensa repulsie fata de cei neingrijiti, de exhibitionisti, de slabi, de grasi, de activisti, de blonzi sau bruneti, in alte situatii simtim simpatie exagerata fata de hippy-sti, de pletosi sau fata de cei care apartin unui curent religios. Unii preoti si psihoterapeuti prefera interlocutorii care dovedesc autocontrol, care se exprima cu curaj, altii, pe cei care presupun un ajutor mai mare pentru a-si exprima necazuri-le, si foarte putini se pot abtine de a nu raspunde cu o calda satisfactie celor
recunoscatori".
O comparatie a listei noastre de prejudecati cu cele ale altora va descoperi o mare diversitate de pozitii a diferitilor oameni fata de aceeasi situatie. De exemplu, fiecare are o parere clara despre ceea ce nu ii este permis. Multi pot rabda si incerca sa inteleaga un alcoolic, dar nu pot suporta un lenes. Un altul poate sa nu fie deranjat de lenes, dar sa considere minciuna o greseala de neiertat.Nu ma intereseaza ce face cineva daca este cinstit. Nu suport inselaciunea."
Altii considera si cea mai rafinata escrocherie dovada desteptaciunii, dar simt o groaznica repulsie fata de dezordine. Multi accepta mult mai usor crima decat curvia. Altii incuviinteaza curvia, dar cred ca homosexualii ar trebui executati. Multi nu sunt deranjati de homosexualitate cand se manifesta intr-un anume fel, dar sunt foarte deranjati daca se manifesta in alt fel.
Ratiunile care provoaca aceste prejudecati sunt o cutie a Pandorei, a carei deschidere depaseste limitele lucrarii noastre. Ne-am putea referi mereu la faptul ca, si asta poate fara exceptie, con-sideram pacate de moarte pacatele celorlalti sau pe cele fata de care suntem in mod subconstient noi insine atrasi. Prejudecata este un mod de aparare impotriva acestei inclinatii proprii.
Imediat ce un preot sau psihoterapeut descopera situatiile pe care nu le poate accepta in lista pacatelor pe care le considera de moarte, a facut primul pas catre autocontrolul sentimentelor lui in legatura cu ceilalti.
Cazul in care preotul/psihoterapeutul constientizeaza ca nu trebuie sa judece, nu trebuie sa se manie, nu trebuie sa astepte pretuire, dragoste sau raspuns din partea partenerului si incearca sa respinga aceste sentimente poate avea ca rezultat lipsa spontaneitatii si a sinceritatii din partea lui. Multi greci, in special intelectualii, si mai ales preotii, miscati de un inconstient puritanism anglo-saxon, considera aceasta groaznica si psihic periculoasa respingere a sentimentelor ca fiind o virtute. Ca urmare a acestei tragice imaturitati duhovnicesti, confunda dezradacinarea patimilor, adica nepatimirea, cu negarea sau respingerea lor. Patimile respinse in subconstient capata forme infricosatoare si determina imperceptibil comportamentul omului. Foarte des auzim pareri entuziaste despre oameni linistiti care sunt mereu cu zambetul pe buze. Oamenii acestia nu sunt lipsiti de manie. Dimpotriva, sunt de multe ori groaznic de maniosi, nervosi, dar, cu zambetul perseverent, isi exprima mania fata de ceilalti intr-un fel aparte.
Parintii trezviei ne spun ca pentru a ne elibera cu adevarat de patima maniei terbuie sa nu ne mai dorim si sa nu mai respingem nimic. Dupa eliberarea de patimi, starea superioara duhovniceste consta in cunoasterea si reprezentarea corecta, lucratoare si izbavitoare - si pentru om, si pentru legatura cu altii - a patimilor. Cel care a fost eliberat deplin de patima maniei dobandeste o astfel de liniste, care nu il pune intr-o postura de inferioritate pe celalalt, ci, dimpotriva, il mangaie si-l indulceste. Aceasta linistire este simtita de celalalt nu ca o superioritate, ci ca expresie a dragostei. Nu se simte nici umilit, nici idealizat, nici pierdut, ci innoit si crescut duhovniceste. Cei care si-au transformat mania in calm nevrotic ar fi groaznic de periculosi ca duhovnici sau terapeuti.
Pr. Filoteu Faros
Articol preluat din volumul "Dialogul in psihoterapia ortodoxa", Ed. Sophia