POVESTE DE IUBIRE

POVESTE DE IUBIRE
O fată a rămas fără vedere. Din această cauză, ura pe toată lumea. Numai un băiat s-a apropiat de ea si a reusit sa îi câştige atenţia şi inima. Cei doi îşi petreceau alături cea mai mare parte din timp. Într-o zi, tânăra îi spuse celui drag:
 
- Tot ce-mi doresc mai mult pe lumea asta e să pot vedea iar soarele, luna, natura, oamenii. Vreau să văd chipul tău… Nu ştiam ce dar minunat ne-a dat Dumnezeu când ne-a hărăzit miracolul privirii…
 
După o vreme, băiatul îndrăgostit se hotărî să ceară mâna iubitei.
 - Vrei să te căsătoreşti cu mine?
 Tăcerea era apăsătoare, iar tristeţea plutea în aer. Cu tremur în glas, fata îi răspunse:
 - Nu mă voi căsători dacă nu pot vedea… Nu mă voi putea descurca pentru amândoi şi nu vreau să-ţi devin povară…
 
La ceva timp, doctorul o chemă la spital pentru a-i da vestea cea bună. Transplantul de cornee se putea face foarte curând. Apăruse un donator. Fericirea a fost imensă şi, după operaţie, primul care a vrut să o vadă a fost iubitul său. Dar acesta era şi el… nevăzător. Scuturându-se parcă de o povara, ea spuse:
 - Nu mă pot căsători cu un orb.
 
Tânăra s-a întors să plece. Inainte să dispară sunetul paşilor ei, băiatul i-a şoptit:
 - Să ai grijă, te rog, de ochii mei!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

astăzi, 21:57
353

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

astăzi, 20:24
50

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

astăzi, 19:40
68

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...