Pentru cei cu un serviciu solicitant

Pentru cei cu un serviciu solicitant
Cu puţin timp înainte de 1980, l-a vizitat pe Stareţul Efrem Katunakiotul un tânăr judecător stagiar. L-a găsit în bucătărie făcându-şi rucodelia. Lua peceţi dintr-o oală cu apă caldă, care fierbea încet deasupra focului, pe vatră şi le sculpta.

A pus metanie şi s-a aşezat lângă el pe o ladă.

– Pentru ce ai venit, fiule? l-a întrebat Stareţul fixându-l pe tânăr cu privirea lui pătrunzătoare.

– Am probleme, Părinte, diferite probleme.

– Cât de des te mărturiseşti?

– Părinte, răspunse şovăielnic tânărul, nu mă mărturisesc.

– Ei, atunci, este firesc să apară probleme.

– Dar nu am ce să mărturisesc!

– Îți voi spune eu ce să mărturiseşti. Dar apoi vei merge la duhovnic? Ai văzut trecând pe drum o fată şi ai gândit ceva rău. Ce spui de aceasta?

– Bine, Părinte, voi merge să mă mărturisesc. Apoi a plecat, iar după câteva luni a venit din nou.

– Bine ai venit, Eftimie! Aşadar, te-ai mărturisit?

– Da, Părinte.

– Ţi-a dat duhovnicul dezlegare să te împărtăşeşti?

– Mi-a spus să mă împărtăşesc o dată la cincisprezece zile.

– E bine, a spus Stareţul mulţumit. Apoi ne spunea: "Mi-am dat seama că nu avea probleme mari". Însă tânărul a continuat convorbirea, spunându-şi necazul său, şi anume că nu are timp să se roage din pricina serviciului, care îi răpeşte chiar şi orele libere. Atunci Stareţul zâmbind i-a spus:

– Îţi voi arăta eu cum să te rogi, iar tu să-mi spui dacă poţi sau nu.

Apoi Părintele Efrem şi-a lăsat alături rucodelia, s-a ridicat în picioare şi apropiindu-se de chiuvetă a spus:

– Este dimineaţă şi te-ai trezit din somn.

După aceasta Stareţul a dat drumul la apă şi cu mişcări simple a început să-şi spele mâinile şi faţa, repetând cu o voce dulce şi rugătoare: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă".

Apoi s-a şters cu prosopul, continuând rugăciuneaşi cu chipul său luminos, s-a întors către tânăr, întrebându-l:

– Aceasta poţi să o faci?

– Ei, Părinte, cum să nu pot, a mărturisit acela dezarmat.

– Însă fii atent, a continuat Stareţul. Să o faci în fiecare zi, iar nu o zi da şi una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: "E o mare putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu".

– Şi încă ceva, a adăugat Stareţul, după ce s-a aşezat pe scaun şi se pregătea să-şi continue rucodelia. În sala de procese, unde eşti judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului?

– Da, se află.

– Aşadar, înainte de începerea procesului să te întorci către icoană şi să spui: "Hristoase al meu, luminează-mă să nu nedreptăţesc pe nici unul dintre aceşti oameni". Poţi să faci şi aceasta?

– Da, Părinte, pot să o fac.

– Eftimie, nu trebuie să devii judecător plin ca să te poţi ruga lui Dumnezeu, i-a spus Stareţul zâmbind.

Dar şi altora care spuneau că nu au timp de rugăciune din pricina greutăţilor familiale şi a multelor ocupaţii, le spunea în mod repetat: "Dacă eu în liniştea Katunakiei spun o sută de rugăciuni pe zi, iar voi în zarva oraşului şi a îndatoririlor pe care le aveţi la serviciu şi în familie spuneţi trei rugăciuni, suntem egali".

L-am întrebat apoi dacă nu cumva acest număr de rugăciuni este prea mic, chiar şi pentru mireni. Iar Stareţul ne-a răspuns: dacă omul se obişnuieşte să spună zilnic rugăciunea, chiar şi de câteva ori, dar în fiecare zi, încet-încet inima lui începe să se îndulcească şi va aştepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulceşte de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult.

Acest sfat l-a auzit şi tânărul judecător şi treptat a ajuns să iubească atât de mult rugăciunea, încât într-o zi a venit la Stareţ ca să-i ceară binecuvântarea pentru a se face monah în Sfântul Munte, lucru care s-a şi întâmplat, spre bucuria noastră a tuturor.

Sursa: Ierom. Iosif Agioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu-Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, via Doxologia

Foto: Gheronda Efrem Katounakiotul si tânărul pe atunci Stareţ Efrem Vatopedinul

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesorii „vinovați” de rezultate slabe la simularea de la Bacalaureat, trimiși la perfecționare!

astăzi, 20:34
203

Inspectorii școlari vor organiza activități metodice cu profesorii care predau discipline pentru Bacalaureat. Prioritatea este acordată profesorilor care au elevi cu medii sub 6 la simularea exame...

Bărbat de 49 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului pe un drum din județ!

astăzi, 19:51
86

În cursul zilei de miercuri,17 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public din comuna Gorbănești un autoturism co...

Beneficiarii de prestații sociale își vor primii zilele următoare drepturile bănești!

astăzi, 19:15
57

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani  sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente  ...