Multi sustin ca educatia ajuta oamenii sa fie mai civilizati, cu toate ca am vazut convietuind paradoxal in oamenii simpli buna cuviinta, bunul simt si cu lipsa educatiei si a instructiei. Precum am vazut in metropole si locuitori civilizati, care-si lasa-ndarat urmele barbariei lor cosmopolite.
Oameni din ruralitate folosesc mai des cuvantul dumneavoastra si se rusineaza mai des decat multi urbanoizi cu scoli si doctorate ce-si plimba aroganta-n invarteala stiloului pe hartie, in exprimari sofisticate ori in manierisme de circumstanta.
Fara a diminua contributia educatiei in procesul cristalizarii unor germeni de moralitate si a unui oarecare civism, educatia nu poate singura sa finalizeze lustrul personalitatilor. Este una din unelte, dar nu e unica metoda de slefuire a unui caracter in formarea lui.
Daca nu este o educatie cu un fundament moral-crestin ea devine si mai neputincioasa in a da rezultate vizibile si profunde in ce priveste edificarea morala a persoanei.
In lipsa unui exemplu pilduitor care sa demonstreze prin fapte ceea ce spune, lectiile educatorului care se rezuma doar la vorbe sunt atingeri superficiale de dalta; ele nu reusesc sa indeparteze neregularitatile colturoase ale unor personalitati aflate in stare bruta.
"Un diamant se slefuieste la lumina altui diamant" (H. Heine) cu multa truda si jertfa.
Dupa ce invatacelul a auzit cum se face si cum trebuie sa fie, trebuie sa vada acel lucru intamplandu-se in imediata lui vecinatate, anume la cel care-l invata mestesugul.
Pedagogul, educatorul sau dascalul trebuie, mai intai ei sa intruchipeze invatatura predata, care mai apoi o pot transmite si discipolilor.
Daca sunt prezentate invataceilor doar informatii de ordin general, care alimenteaza didactic bagajul lor de cunostinte, nu este stringenta necesitatea ca invatatorul sa fie vreun sfant in viata sau vreo personalitate de mare calibru moral.
Daca se doreste, insa, formarea unor deprinderi morale, a unui caracter frumos si a unei personalitati care sa respire crestinism, atunci este nevoie de un calapod educational si de un model crestin, care prin autenticitatea lor sa calibreze moral noii candidatii la statutul de oameni adevarati, de crestini buni si cetateni de onoare.
Cand vorbim altora doar din carti si nu din experienta noastra nemijlocita, in ceea ce spunem vorbesc altii, nu noi, caci nu noi suntem cei care am trait acel lucru despre care invatam pe altul. De aici, apare lipsa de autenticitate si lipsa de credibilitate.
Mai bine vorbim despre lucruri mici pe care le-am savarsit noi, decat despre lucruri inalte despre care nu avem cunostinta din experienta personala, ci doar din auzite sau din citite.
Pedagogia cea mai eficienta, cred ca este doar acea invatatura care am inteles-o din ceea ce am trait fiecare si am aplicat la viata proprie.
Mai repede convinge cel care face frumos si invata asa pe oameni, decat cel care zice frumos cum se face si nu face. Vorbirea frumoasa incanta, insa faptuirea este cea care creeaza deprinderile morale, frumoase, duhovnicesti care impresioneaza.
Deci, faptuirea zideste mai mult decat vorbirea, chiar daca si cea din urma este un mijloc necesar de comunicare si un instrument al cunoasterii.
Dar, pentru ca auzim si vedem mai multi oameni care zic bine si nu savarsesc mai nimic din ceea ce zic si zarim tot mai putini oameni care fac bine si nu prea zic nimic din ceea ce fac, aduc si eu aici o lauda mai mare faptelor si nu vorbelor!
Ca nu duce lumea lipsa de ele...
Astazi a devenit si subiectul acesta cu "lipsa de modele" o vorba, un sablon...Peste tot vorbe... E plina lumea de vorbe frumoase...
Educatia nu sta in vorbe, ci in fapte care se pot impregna in aluatul proaspat al tanarului, in caracter, in inima si minte. Educatia este drojdia pusa in aluat ca sa dospeasca; ea este mainile parintesti care framanta bine aluatul inainte de a-l pune in cuptorul "altora" pentru coacere. Drojdia este lucrarea Duhului Sfant care se pogoara asupra copilului pentru rugaciunile parintilor, iar mainile parintesti care framanta aluatul cu o forta modulatoare constituie "educatia" ce trebuie sa o primeasca copilul in familie, mai intai.
Am senzatia ca asteptam cu totii, ca ai nostri copii sa fie educati si "framantati" de altii.
La scoala se invata anumite discipline, se dobandesc cunostinte noi, se predau anumite materii.
In biserica oamenii asculta cuvantul dumnezeiesc, se roaga si se sfintesc.
Insa, acasa in "biserica cea mica" se nasc virtutile si germenii unor oameni de nadejde. Sf. Ioan Gura de Aur a avut o mama deosebita, Sf. Vasile cel Mare a trait intr-o atmosfera de sfintenie in sanul familiei, la fel si Fericitul Augustin. De aceea, au ajuns sfinti, pentru ca au avut parinti binecredinciosi - modele, care se rugau pentru fiii lor si vazand, vazand la ei si facand, facand ca si ei...au ajuns ce-au ajuns...
Deci, unde erau modelele, pe afara sau inlauntrul casei, prin preajma?
Mai degraba, as zice ca parintii tinerilor cu vieti dezlanate nu mai sunt ei, mai intai, "modele", decat ca: " in societatea de azi nu mai avem modele pentru tanara generatie", afirmatie care parca cere altora sa fie exemplari, nu fiecaruia dintre noi in parte.
Familia este scoala celor "sapte ani de acasa", unde cei care predau lectii sunt parintii. Ei sunt cei chemati, mai intai, sa-L daruiasca pe Hristos copiilor lor, deopotriva cu celelalte virtuti si bunuri care sunt de trebuinta acestora: hrana, imbracaminte, educatie si tot ce mai au nevoie.
Am sentimentul ca astazi daruim orice altceva fiilor nostri si mai la urma si tot mai putin pe Hristos. Sunt familii, parinti care l-au evacuat complet pe Hristos din casele lor, din vietile lor si a copiilor lor. Duminica fac meditatii, se joaca pe afara sau se uita la desene sau fac plimbari prin parcuri, in loc sa se impartaseasca cu Hristos prin Sfintele Taine.
Dumnezeu cand daruieste parintilor copii, nu va cere socoteala societatii, scolii sau nu stiu caror alte institutii, de sufletele incredintate lor.
Din mainile parintilor trupesti se vor cere sufletele copiilor si apoi, eventual vor fi intrebati si parintii spirituali: nasi, duhovnici...
Unii merg pe ideea ca educatia nu se face tinand cursuri de morala sau dand lectii de viata, sfaturi si alte indemnuri.
"Nu trebuie sa-ti duci lupta crestineasca cu predici si contestatii, ci cu o adevarata iubire ascunsa.
Cand contestam, ceilalti reactioneaza. Cand ii iubim sunt miscati si ii castigam. "- Pr . Porifirie
Perfect adevarat, iubirea este purtatoarea darurilor, insa aceasta este doar regula, nu si exceptiile, care pot fi multe. Depinde apoi si de context si de alte influente...
De multe ori, in "predici si in contestatiile" moralizatoare sta si o iubire ascunsa...Desigur pentru cei care te cunosc si care pot citi bunele intentii si dincolo de cuvinte, dincolo de mustrari...
"Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu te descuraja, cand esti mustrat de El. Caci pe cine il iubeste Domnul il cearta, si biciuieste pe tot fiul pe care il primeste".
Rabdati spre inteleptire, Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de fii. Caci care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste? Iar daca sunteti fara de certare, de care toti au parte, atunci sunteti fii nelegitimi si nu fii adevarati. Apoi daca am avut pe parintii nostri dupa trup, care sa ne certe, si ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atat mai vartos Tatalui duhurilor, ca sa avem viata? Pentru ca ei, precum gaseau cu cale, ne pedepseau pentru putine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca sa ne impartasim de sfintenia Lui. Orice mustrare, la inceput, nu pare ca e de bucurie, ci de intristare, dar mai pe urma da celor incercati cu ea roada pasnica a dreptatii" (Evrei 12, 5-11).
Cand ma certa tata si punea mana pe-o ureche de-a mea, tare nu intelegeam asta si-l judecam gresit. Acum cand nu mai este...am inteles ca "asprimea" lui mi-a prins tare bine. Cere o maturitate si o vreme, ca sa vezi dragostea parinteasca pana si in asprime si sa intelegi ca "dulcegariile" in educatia moral-crestina trebuie sa fie doar rasplatirile de la sfarsitul lucrului, nu metoda de lucru...
In capitolul II - al lucrarii
Pedagogul" scrisa de Clement Alexandrinul sunt prezentate Principiile pedagogice desprinse din opera a acestui mare Parinte al Bisericii din veacul al II-lea care ar putea sa ne inspire pe noi cei de azi. El este cel care a intemeiat o scoala si un curent in epoca in ce priveste rolul educatiei crestine in viata oricarui om, care vrea sa progreseze in plan moral, religios. Principiile sunt urmatoarele:
1. Educatia crestina se adreseaza tuturor credinciosilor, indiferent de varsta;
2. Iisus Hristos este pedagogul crestinilor;
3. Educatia crestina cere o viata aleasa.
Intr-adevar, educatia crestina cere o viata aleasa...Am intalnit fiecare dintre noi, oameni care vorbesc magistral, care sunt haraziti cu oratorie si cu elocinta in acest sens, insa cu toata impecabilitatea aceasta ritoriceasca, daca acest dar nu este dublat si de o viata aleasa, nu au valoare aceste cuvinte frumoase decat pentru cautatorii de vorbe mestesugite.
Am intalnit oameni cu viata sfanta si cu o simplitate exemplara in cuvant si fapta. Cuvintele lor, insa, atat de simple si curate aveau forta, vigoarea si convingerea "vorbelor de duh", cu patrundere pana la inima, unde ar trebui sa si ramana acestea...deoarece simteai ca prin ei iti vorbeste Hristos, Cel impreuna cu care ei isi petreceau zilele vietii lor. Observi usor la astfel de oameni cum il evoca pe Hristos, nu pe ei insisi, iar cine il are pe Hristos are toata iubirea si intelepciunea si aproape toata stiinta.
Asadar, raportarea se face la Dumnezeu, nu la un om oarecare care nu este desavarsit. Dumnezeu este axa, centrul, tinta...Omul este doar un punct pe o spirala...Un observator care are un punct de vedere relativ pentru ca nu este el sistemul de referinta...
Singurul care poate constitui un model veritabil si care a fost si ca om desavarsit a fost Hristos.
Bineinteles ca, putem apela si la vietile sfintilor ca modele, intrucat si ei au fost asemanatori cu Prototipul, insa potrivit teoriei fractalilor, in ei doar s-a oglindit dumnezeirea prin sclipiri divine punctiforme. Cioburile Oglinzii sunt tot oglinzi in care se pot reflecta razele Soarelui, insa nu mai vezi in ele tot Chipul, "ci in parte, ca prin ghicitura" se intrevede Acesta.
Educatorii din oricare domeniu sau breasla ar trebuie sa se apropie ei insisi de acest model si sa se raporteze ei insisi la Acesta. Pe cat de aproape sunt ei de El, de modelul Hristos, pe tot atata si invatatura lor va fi aproape de adevarul revelat si de inimile receptorilor umani.
Mai intai ei trebuie sa fie, ceea ce pretind de la altii sa fie si apoi vor avea licenta in a livra invatatura lor si celor pe care doresc sa-i invete ceva.
Raportarea nu se realizeaza doar prin simpla trimitere la o axiologie crestina reprezentata de valorile Evangheliei lui Hristos, ci printr-o reala comuniune cu modelul insusi. Doar o relatie vie cu Hristos Insusi ne poate modifica fiintial spre bine si ne poate modela desavarsit aluatul din care suntem facuti fiecare. Apoi se vor preface in bune si folositoare si cele ce dorim a le transmite fiecare celorlalti prin invataturi, indemnuri si sfaturi.
Cel care poate indruma desavarsit in viata este Hristos; "El este Calea, adevarul si viata", in sens larg a tuturor lucrurilor si a tuturor oamenilor. Tot El este cel care mandateaza pe unii sa-i propovaduiasca invataturile. Aceasta consacrare se face in Biserica. "Au oare toti sunt apostoli, toti invatatori?"
Cunoastere deplina putem dobandi daca Hristos ne lumineaza mintile, dupa ce ne-am sfintit viata si tot El este cel care ne cheama sa-l marturisim daca ne-a incredintat acest har. Alminteri, cunostintele care le-am dobandit didactic nu ne sunt de mare folos in lipsa unei relatii personale cu Hristos si a unei vocatii reale de a le transmite si altora cu persuasivitate, in acest sens.
Credinta vie si trairea duhovniceasca in duhul lui Hristos sunt cele care fac reglajul fin al cunostintelor si aplicarea lor concreta la situatiile cotidiene. Pronia Duhului Sfant este permanent pregatita sa puna in buna randuiala lucrurile omenesti daca rezonam cu fidelitate.
Eticismul laic, educatia civica, educatia morala si alte forme de educatie profana nu au puterea sa schimbe natura lucrurilor si pe oameni, daca sunt despartite de izvorul lor, anume de Cel care sustine binele sub toate formele lui - Dumnezeu Insusi.
Petre Tutea zicea: "Viata moral crestina este absolutul divin coborat la nivel cotidian", adica viata in Hristos. Anume daca L-ai dobandit pe Hristos, devii ca si El: moral si sfant. Sfintenia vietii care este culmea vietii morale presupune dobandirea Duhului Sfant si realizarea asemanarii cu Hristos.
Prin urmare, educatia fara Hristos, cultura fara Hristos, civismul fara Hristos, legislatia fara amprenta crestina, toate acestea nu vor putea sa schimbe ceva in lume sau in viata cuiva, cata vreme se despart de Dumnezeu si de lucrarile Lui sfintitoare si desavarsitoare din Biserica si din viata omului.
Ele nu pot sa supravietuiasca in sufletul cuiva daca nu exista si o raportare evidenta la Hristos in tot ceea ce spunem, gandim si facem pentru noi si pentru altii.
Amprenta temeiniciei binelui in orice demers educational este, va fi si ramane o "amprenta digitala" a lui Hristos si a Duhului Sau, a adevarului si a intelepciunii Sale, a lucrarilor Lui care modeleaza cu mainile Sale invizibile aceasta framantatura de spirit si materie, acest lut cu "suflare de viata" care este omul.
Pana la urma un aspect important in aceasta lucrare cu noi insine este sa ne lasam deplin in mainile Olarului, pentru a face din noi si impreuna cu noi - o opera de arta!
Pr. Alin-Cristian Preotu