Rîsul este o reacție, o raportare a noastră la ceva. Nu putem rîde, de pildă, de un copac. Rîdem doar în măsura în care ne regăsim în ceva. De aceea oamenii care au un simț autocritic dezvoltat rîd mai ușor, iar oamenii mîndri rîd mai greu.

Capacitatea de a rîde este direct legată de smerenie și aroganță. La aceasta s-a referit și Iov cînd a zis: "Măgarul sălbatic va rîde de zarva din orașe" (Iov 39, 7), prin măgarul sălbatic înțelegîndu-se libertatea omului smerit, iar prin zarva orașelor înțelegîndu-se aroganța deșartă a celor ce se cred stăpîni.

Rîsul este, cel mai adesea, o manifestare a simpatiei, o apropiere. De aceea rîsul este inacceptabil în adunările de partid, politice, unde ierarhia este foarte importantă. Pe vremea lui Stalin, de pildă, oamenii puteau fi omorîți sau duși în lagăr pentru faptul că au rîs într-un moment nepotrivit. Pentru că a rîde mai înseamnă și a-ți exprima libertatea, iar libertatea înseamnă superioritate. De aceea tiranii nu suportă rîsul, pe care îl consideră o lezare a propriei autorități.

Dimpotrivă, tiranul este cel care rîde. Rîsul este monopolul biruitorului. De aceea, atunci cînd rîsul slăbește, tiranul se simte învins. Tiranul trebuie să rîdă. Pentru aceasta la curte au existat întotdeauna slatimbanci, de regulă oameni cu defecte fizice care trebuiau să-l facă pe tiran să rîdă. Și deoarece rîsul nu este rîs cînd rîzi de unul singur, tiranul îi invită la rîsul său pe cei pe care îi consideră mai importanți între supușii săi. A rîde împreună cu tiranul este un privilegiu. Tiranul rîde și te invită și pe tine să rîzi. Tiranul rîde și tu rîzi fără a mai gîndi. A nu rîde împreună cu tiranul înseamnă a te ridica împotriva lui. Cu alte cuvinte, rîsul este admis numai atunci cînd rîde tiranul. A rîde fără voia tiranului înseamnă a te ridica împotriva ordinii. De aceea rîsul a fost motorul tuturor revoluțiilor. Explozia de caricaturi care au premers revoluția franceză și, în special revoluția rusă, sînt o bună dovadă a folosirii rîsului ca armă împotriva ordinii. (…)

Rîsul ca armă de propagandă

Faptul că oamenii rîd mai ușor în grup a fost și este exploatat în scopuri propagandistice. Așa-numitele "comedy club-uri", devenite atît de la modă printre tinerii de azi, au fost expluatate la maxim de către ideologii sovietici. Concursurile studențești de glume de la KVN (Clubul celor veseli și isteți) se numărau printre cele mai populare show-uri televizate din perioada sovietică, tradiția lor păstrîndu-se și acum. Atît aceste concursuri, cît și pleiada de "umoriști" sovietici erau purtătorii mesajelor sistemului, dar oferite într-o formă distractivă. Astăzi, cînd rolul teatrelor și a cinematografelor a slăbit prin pătrunderea televizoarelor și computerilor în fiecare casă, artizanii industriei rîsului recurg la crearea senzației de participare prin declanșarea rîsetelor de fundal. Omul modern, sortit singurătății, este ajutat să rîdă printr-o falsă mimare a grupului.

Rîsul în hohot are cu siguranță un efect de paralizie a voinței. Omul care rîde nici măcar nu poate sta drept, el se apleacă involuntar spre pămînt, iar culmea rîsului este a te tăvăli de rîs. Această paralizie a voinței, exprimată în tot trupul, relaxează creierul, avînd un efect de drog. De aceea rîsul în grup este un adevărat ritual care îi face pe toți să se simtă liberi și să uite de probleme. Această falsă impresie a libertății și a puterii îi face pe oameni ușor de manipulat. Orice mesaj indus prin rîs are șanse mai mari să fie acceptat.

Dar dincolo de industria rîsului care caracterizează lumea modernă, oamenii suferă de o depresie din ce în ce mai profundă. Patologiile psihice sînt mult mai răspîndite azi, cînd lumea rîde mult în hohote, decît altă dată, cînd rîsul zgomotos era considerat o necuviință. Mitul despre efectele curative ale rîsului, atît de umflat de o serie de școli de psihologie, pare să nu se verifice.


SAVATIE BASTOVOI